Trei tineri romi au făcut un experiment inedit în stradă. VEZI cum au reacționat oamenii | VIDEO

Trei tineri romi care se pregătesc pentru Medicină au purtat etichetele discriminării în spate și s-au plimbat timp de două zile prin cele mai aglomerate zone din București.

Reacțiile celor din jur au fost diverse. Trecătorii au întors capul după ei, i-au privit furiș, i-au fotografiat și chiar și-au exprimat susținerea față de campaniile împotriva discriminării pe criterii etnice. La experiment au luat parte Neculae Ene, Robert Grancea și Cristian Priboi. Robert este în clasa a XII-a și se pregătește pentru Facultatea de Stomatologie. A fost încurajat de familie în decizia de a urma această carieră, iar obiectivul lui este să își deschidă propriul cabinet stomatologic. Neculae este elev în clasa a XII-a și se pregătește să devină student la Facultatea de Medicină Generală. La liceu, este la secția de filologie și, din acest motiv, a avut de recuperat foarte repede materia de la chimie și biologie. Cristian este, asemeni colegilor săi, în clasa a XII-a și se pregătește pentru două facultăți: Medicina Generală și criminalistica. Medicina este o pasiune din copilărie, care, în timp, a devenit o țintă. Experimentul face parte din campania antidiscriminare „Profesioniști romi în domeniul medical”, în cadrul proiectului „O generație de specialiști romi în domeniul medical”, derulat în România de ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei în parteneriat cu Roma Education Fund Romania, Asociația Medicilor Rezidenți, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTPEN și Open Society Institute. În cadrul proiectului, cofinanțat din Fondul Social Europaen prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, sunt scoase la concurs peste 400 de burse în domeniul medical în anii academici 2011-2012, 2012-2013. Până acum, 78 de studenți mediciniști și elevi ai școlilor postliceale medicale au devenit bursieri, iar 98 de elevi de liceu beneficiază de burse și sesiuni de pregătire pentru suținerea examenului de admitere în instituții de învățământ din domeniul medical.

<iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/TeKVLTp7mbY" height="315" width="560"></iframe>