Tratatul de Fuziune sau Tratatul de la Bruxelles. Ce inovație fundamentală a adus acest tratat pentru funcționarea actualei Uniuni Europene?
Tratatul de Fuziune sau Tratatul de la Bruxelles. Ce inovație fundamentală a adus acest tratat pentru funcționarea actualei Uniuni Europene?
Uniunea Europeană cunoaşte astăzi un proces de transformare. S-a încheiat deocamdată disputa dintre „Europa cu mai multe viteze” şi „Europa tratatelor şi instituţiilor comunitare”. Pe de o parte mai este o confruntare între „eurosceptici” şi „federalişti”, mai ales că proiectul unei „Armate Europene” a revenit pe tapet după eşecul răsunător din 1954.
Tratatul de la Bruxelles - preliminarii și semnare
La 8 aprilie 1965, la Bruxelles era semnat „Tratatul de Fuziune”, prin care se făceau paşi importanţi în procesul de constituire a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană.
Tratatul de la Roma a introdus pentru prima dată rolul de „instituţie comună”, pentru Curtea de Justiţie a celor trei Comunităţi Europene. La intrarea în vigoare a tratatului, s-a generalizat şi denumirea generică de „Adunare Parlamentară”.
schimbarea monedei euro în Uniunea Europeană
La 8 aprilie 1965, prin semnarea Tratatului de la Bruxelles, denumit „Tratatul de instituire a unui Consiliu unic şi a unei Comisii unice ale Comunităţilor Europene”, Consiliul de Miniştri şi Comisia primeau statutul de „instituţii comune” pentru CECO, CEE şi EURATOM, chiar dacă aceste comunităţi îşi păstrau fiecare competenţele iniţiale atribuite prin tratatele de la Roma şi, respectiv Paris.
Preambulul acestui tratat arăta că Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză, Republica Italiană, Marele Duce de Luxemburg, Regatul Ţărilor de Jos „decid crearea unui Consiliu unic şi a unei Comisii unice ale Comunităţilor Europene şi desemnează în acest scop drept plenipotenţiari: Maiestatea Sa Regele Belgienilor, pe: dl Paul-Henri Spaak, viceprim-ministru şi ministrul afacerilor externe, Preşedintele Republicii Federale Germania, pe: dl Kurt Schmücker, ministrul afacerilor economice, Preşedintele Republicii Franceze, pe: dl Maurice Couve de Murville, ministrul afacerilor externe, Preşedintele Republicii Italiene, pe: dl Amintore Fanfani, ministrul afacerilor externe, Alteţa Sa Regală Marele Duce de Luxemburg, pe: dl Pierre Werner, Preşedintele guvernului şi ministrul afacerilor externe, Maiestatea Sa Regina Ţărilor de Jos, pe: dl J. M. A. H. Luns, ministrul afacerilor externe”.
Tratatul de la Bruxelles - apariția Comisiei Europene
Comisia Europeană a fost, de departe, principala beneficiară a acestui tratat. Ea a apărut prin fuziunea dintre Înalta Autoritate a CECO şi Comisia Comunităţii Economice Europene. Astfel, bugetul, administraţia, comisiile de control, serviciile Comisiei s-au unificat. Totodată, prin acest tratat s-a reglementat procedura uniformă de numire a comisarilor europeni, posibilă prin acordul comun al statelor membre. S-a decis ca fiecare stat să fie reprezentat de către un comisar european, totodată, fiind reglementată şi durata mandatului de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii.
Prin acest tratat, noul Consiliu, înlocuia „Consiliul Special de Miniştri al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, Consiliul Comunităţii Economice Europene şi Consiliul Comunităţii Europene a Energiei Atomice.
Tratatul de la Bruxelles a intrat în vigoare sub numele de „Tratatul de fuziune al executivului comunităţilor”, la data de 1 iulie 1967, prin acest tratat introducându-se noţiunea de „Comunităţile Europene”, care permitea efectuarea de acţiuni diplomatice, luarea de decizii în numele acestei entităţi, fără a afecta în sine prevederile din tratatele iniţiale şi a ştirbi personalitatea juridică a vreuneia din cele trei comunităţi.
Prima Comisie Europeană - Comisia Rey
Prima Comisie Europeană de acum cinci decenii a fost „Comisia Jean Rey” (condusă de către belgianul Jean Rey între 1968 şi 1970), compusă din 9 până la 14 comisari. Practic s-a stabilit ca statele mici să aibă un comisar, iar statele mari să aibă câte doi comisari.
Totuşi, se consideră că primul „Preşedinte al Comisiei Europene” a fost vest-germanul Walter Hallstein, care în intervalul 1958-1967 a condus Comisia Comunităţii Economice Europene, predecesoarea Comisiei Europene.
„Comisia Rey” a realizat unificarea vamală în cadrul Comunităţilor Europene în anul 1968. A sprijinit drumul către alegerea membrilor Adunării Parlamentare direct de către cetăţeni.
Acum 56 de ani, două instituţii căpătau statutul de „instituţii comune”. Acesta a fost momentul în care a fost fixat definitiv cursul construcţiei europene către forma de azi a Uniunii Europene.