L-am cunoscut personal in primavara anului 2006, dar ii citeam apelurile nocturne, chemarile inflacarate pentru decomunizare universala, ii pretuiam nelinistea si staruinta. Multi erau agasati, eu eram uluit. Cred ca am fost primul care a semnat acel Apel care, nu trebuie uitat acum, a jucat un rol semnificativ in desteptarea impulsurilor anticomuniste cam adormite ale societatii civile romanesti. A facut parte din Comisia Prezidentiala, era insomniac, ii facea si pe altii sa fie. Excesele emotionale, greu de administrat de cei din jur, le puneam pe seama unui febricitant temperament artistic.
Parea ireconciliabil opus neocomunistilor. Cerea anchetarea lui Ion Iliescu, ba chiar si trimiterea sa urgenta in justitie. La el in casa l-am cunoscut pe generalul Dan Voinea. Era un nelispit al Scolii de Vara de la Sighet. M-a filmat pentru documentarul despre sinistrul experiment de la Pitesti pe care nu stiu daca l-a terminat pana azi. Nu parea interesat de demnitati politice, oricum nu in afara unei posibile pozitii la TVR. Nu i-a fost oferita si poate ca atunci a inceput declinul. A declansat un atac incredibil de nedrept, plin de ignobile insinuari, impotriva lui Andrei Plesu. I-a scos din minti pe redactorii de la “22” cu un radicalism patimas care friza, nu o singura data, absurdul. Omul nu avea frane…
Pe mine m-a crutat multa vreme, avea poate ceea ce se cheama un weak spot. Pe urma s-a rupt firul oricarei comunicari. El fusese cel care m-a propus, primul, pentru Premiul GDS. Mi-a parut teribil de rau ca s-a ajuns la ruptura. Dar nu mai puteam dialoga, se dusese cu arme si bagaje intr-o zona cu care nu vreau sa am nimic de-a face. A devenit senator PNL de Sibiu. A inceput sa curteze Academia Romana si sa ridice osanale istoricilor de-acolo (nu e nevoie sa spun ce trecut au unii plasati pe somptuoase jilturi). A scris cuvinte ignobile la adresa unui Raport Final al carui co-autor era el insusi. A mers impotriva lui Klaus Iohannis, i-a trimis mesaje jignitoare. Se prezenta drept un stalp moral, apropiat de Asociatia “21 Decembrie”. Nu cred ca mai are curajul (ori lipsa de jena) sa calce pe la sediul acelei asociatii civice…
Dupa ce-i multumise lui Traian Basescu pentru condamnarea comunismului, a devenit un basescofob de nestavilit. Nu erau destule cuvinte de ocara in limba romana care sa-i fie suficiente pentru a-l vesteji pe presedintele din epoca. Era apropiat uman de Tariceanu, a devenit si amic politic al acestui personaj minabil. Cerea candva, in chip tunator si deloc nejustificat, sa fie pedepsiti autorii morali si materiali ai fratricidului national din 13-15 iunie 1990. Se comporta ca un zelot, ca un misionar convins ca are de indeplinit o sarcina divina. Producea cinci (cel putin) apeluri anticomuniste pe noapte. Acum hiper-intransigentul anticomunist s-a inscris in Partidul Fratricidului National al carui presedinte de onoare se numeste Ion Iliescu. Nimic de adaugat, decat ca ma astept sa-l vad in Consiliul Institutului Revolutiei Romane condus de groparul acelei revolutii. Chipuri, masti, travestiuri si aiuritoare, bezmetice transfigurari…
http://www.evz.ro/anticomunistul-sorin-iliesiu-s-a-inscris-in-psd.html