Traian Băsescu împlinește 73 de ani. Fostul președinte al României s-a născut la data de 4 noiembrie 1951 în casa familiei din Basarabi, județul Constanța. Tatăl și mama lui Traian Băsescu s-au cunoscut după ce tânărul ofițer Băsescu a fost repartizat în 1949 la Regimentul 18 de Tancuri din Basarabi. Ca în fiecare an, fostul preşedinte îşi va sărbători ziua de naştere alături de familia sa.
Traian Băsescu împlineşte 73 de ani
Fostul președinte a absolvit Facultatea de Navigaţie din cadrul Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, în anul 1976. A fost bursier la cursurile avansate de management în industria transportului maritim, organizate de Academia Navală Norvegiană, pe care le-a absolvit, ca şef de promoţie, în anul 1995.
Între 1981-1987 a fost comandant de navă în cadrul flotei comerciale a RSR. Între anii 1984-1987 a fost comandantul petrolierului Biruința. Iar din 1987 a făcut parte din reprezentanța Navrom la Anvers.
Activitatea profesională și politică a fostului președinte
În anul 1989 a devenit director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu, funcție pe care a îndeplinit-o până la Revoluția din 22 decembrie 1989.
În primul guvern de după Decembrie 1989, Guvernul Petre Roman, Traian Băsescu a ocupat funcția de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor.
La alegerile legislative din 1992 a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN (1992 – 1996). În cadrul parlamentului a deținut funcția de vicepreședinte al Comisiei de Industrie și Servicii a Camerei Deputaților.
În 1996 a fost director coordonator al campaniei electorale a lui Petre Roman, candidatul Partidului Democrat la președinția țării.
Traian Băsescu a fost numit din nou ministrul al Transporturilor, de data aceasta în Guvernul Victor Ciorbea. A fost ministrul Transporturilor și în guvernele Guvernul Radu Vasile și Guvernul Mugur Isărescu.
În iunie 2000, Traian Băsescu a participat din partea PD la alegerile pentru Primăria Municipiului București, câștigând mandatul de primar general, pe care l-a deținut până în decembrie 2004.
La alegerile prezidențiale din decembrie 2004, Traian Băsescu a reușit să îl învingă pe Adrian Năstase în al doilea tur de scrutin, după ce în primul s-a clasat de pe a doua poziție.
La alegerile prezidențiale din 2009 Traina Băsescu a fost reales președinte al României pentru un nou mandat de 5 ani, învingându-l de data aceasta pe Mircea Geoană (PSD).
Traian Băsescu și-a recunoscut greșelile
Traian Băsescu a numit-o pe Laura Codruța Kovesi de două ori în fruntea Parchetului General, în anul 2006, când Koveși avea doar 33 de ani. Apoi, Traian Băsescu a reconfirmat-o pe Koveși la conducerea Parchetului General în anul 2009, deși avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii era negativ.
Mai mult, în 2013, Traian Băsescu a numit-o pe Koveși șefă la Direcția Națională Anticorupție (DNA). În timpul mandatului Laurei Codruța Koveși, procurorii DNA au trimis în judecată mai mulți apropiați ai fostului președinte.
Traian Băsescu: Puterea e la fel de periculoasă ca și corupția
Traian Băsescu declarase în 2018, că regretă că a numit-o pe Kovesi la șefia DNA, uitând de un lucru: anume că puterea îți ia mințile.
„Binomul va mai rezista cât timp va mai fi acest tandem Kovesi-Lazăr, dar, pe urmă, sunt convins că președinții vor învăța din aceasta experiență, când se va mai pune problema numirilor: două instituții bugetare care hotărăsc să stăpânească clasa politică. Va trebui să avem în vedere, de acum, un sistem de control al puterilor”.
Fostul președinte a recunoscut că a greșit: „Aici eu am greșit, legea spune două mandate de câte trei ani, am făcut-o pe Kovesi procuror general de două ori, și m-am bătut pentru ea să fie la șefia DNA. Am greșit, nu am luat în considerare faptul că puterea îți ia mințile, e la fel de periculoasă ca și corupția, când vrei să-ți exerciți puterea zi și noapte. Eu am avut sentimentul de putere, știu ce înseamnă și știu că trebuie să-ți stăpânești tentația de a avea putere. Puterea nu trebuie exercitată discreționar, ci cu fermitate și respectând legea”, declarase Traian Băsescu, după plecarea de la Palatul Cotroceni.
Moartea socrului său
Traian Băsescu a mai povestit că atunci când a mers la pețit în Bucovina, viitorul socru era mai mult iscoditor și suspicios.
„Era suspicios. Veneam tocmai din Constanţa aici în dulcea Bucovină să-i iau fata lui cea mare. N-a acceptat greu, dar a fost iscoditor. Cred că m-ai degrabă l-a convins soţia mea că-s bun pentru ea, decât l-am convins eu pe socrul meu.
Suspiciunea venea probabil şi din formaţia de jandarm. Acum înţeleg mai bine. Taţii îşi dau mai greu fiicele, sunt suspicioşi la orice băiat care se apropie de copii. Ca socru a fost excelent. Un om cu un bun simţ extraordinar, care numai ne-a ajutat când am avut nevoie”.
Traian Băsescu și Regele Mihai. Abdicarea a fost un act de trădare
Traian Băsescu declara într-un interviu din iunie 2011, că abdicarea din decembrie 1947 a regelui Mihai nu a fost un act patriotic, ci un act de trădare. Mia mult, a spus că „a fost slugă la ruşi“.
„Mulţi spun că abdicarea a fost un mare act patriotic. Nu! A fost un act de trădare a intereselor naţionale din partea Regelui Mihai. Antonescu este vinovat în istorie pentru pogromul împotriva evreilor, pentru deportarea lor în Transnistria. Uităm că România avea atunci un şef de stat. Antonescu era prim-ministru. Unuia îi dăm averile, pe altul îl facem criminal de război. De ce? Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi?“, declara Traian Băsescu. Mai multe despre regretele fostului președinte puteți citi pe evz.ro.