Traian Băsescu, despre scandalul de la Pantelimon: Este exact filmul exersat în timpul în care era Kovesi procuror DNA

Traian Băsescu. Sursa foto: Captură video/Youtube

Scandalul de la Spitalul Pantelimon continuă să stârnească numeroase controverse. Cele două doctorițe vizate sunt în continuare reținute, iar ancheta continuă în cazul morților suspecte din unitatea medicală respectivă.  Traian Băsescu a vorbit despre situația celor două cadre medicale, precizând că profesionalismul acestora nu ar trebui pus la îndoială.

Reamintim că Evenimentul zilei este prima publicație care a anunțat că va apăra imaginea și libertatea doctorițelor și asistentei de la Spitalul Pantelimon.

Citiți și: Cazul doctorițelor de la Spitalul Pantelimon. De la J'Accuse...! la Pas d'accord!

Traian Băsescu, despre scandalul de la Spitalul Pantelimon

Cele două doctorițe sunt acuzate că ar fi scăzut în mod intenționat doza de noradrenalină, fapt care ar fi dus la decesul unor pacienți. Cadrele medicale de la Spitalul Pantelimon au sărit în apărarea celor două persoane vizate în dosar.

Conform fostului președinte Traian Băsescu, procurorii ar fi trebuit să verifice dacă doctorițele sunt în deplinătatea facultăților mintale.  Mai mult, acesta a comparat cazul cu perioada în care Laura Codruța Kovesi era procuror DNA.

Ce spune fostul președinte

„Eu nu cred în acest referat al procurorului, dacă vreți să fiu foarte cinstit, s-a mutat spectacolul din față DNA-ului din timpul lui Kovesi, la Spitalul Pantelimon. Presa fericită a primit câteva fragmente de stenograme, luați și băgați pe televiziuni și toată lumea a găsit criminalele. Deci este exact filmul exersat în timpul în care era Kovesi procuror  DNA”, a spus Traian Băsescu, la România TV.

Doctorițelede la Spitalul Sf. Pantelimon. Colaj: Evz

Fostul președinte a subliniat că profesionalismul celor două doctorițe nu ar trebui pus la îndoială.

„În primul rând, acuzația de „medici criminali” mi se pare absolut iresponsabilă. Dacă acest procuror avea și nu vreau să fac o critică a procurorului, dar dacă avea sau are convingerea că a scris corect că e crimă cu premeditare, înainte de a scrie trebuia să le trimită la un control psihiatric. Să vadă dacă sunt întregi la minte sau nu. Nu poți să spui despre un medic care tratează zeci de oameni intr-o zi că este criminal cu premidatere, că a premeditat o crimă și nu îți pui semnul întrebării dacă e întreg la mine”, a mai spus acesta.

Traian Băsescu, despre acuzațiile aduse cadrelor medicale

Potrivit procurorilor, una dintre doctorițe ar fi modificat doza de medicament. În referat se arată că aceasta revenea în salonul pacientului pentru a verifica în ce stare se află acesta și care sunt efectele reducerii dozei de noradrenalină.

„Inculpata M. M, după ce făcea aceste modificări, venea periodic să controleze starea pacientului, respectiv să vadă dacă acesta a decedat”, potrivit procurorilor.

Fostul președinte susține că  datele din dosar nu ar face referire și la implicarea asistentelor medicale.

„În raportul prin care femeile astea au fost arestate nu scrie că surorile au povestit cum se duceau ele țârâș și mai băgau niște substanțe. Tot ele spun că ar fi lăsat la un ml pe oră. Păi dacă doctorița a venit și a oprit, atunci aia rămâne”, a mai spus Băsescu.