Așa cum, dacă vezi că un pedofil cu balele curgând intră în parcul unde ți se joacă copilul, duci urgent plodul acasă, așa cum, dacă un șuț de buzunare cu mâinile tremurînd de nerăbdare se apropie de tine, ești atent la portofel, la fel, dacă un securist îți spune că-ți vrea binele, e clar, vrea să te prostească.
Din prima „revoluționar”, Silvian Ionescu a fost unul dintre cei 9 fondatori ai FSN, care au semnat la tribunal documentul prin care partidul lui Ion Iliescu a luat ființă. La început secretar general al FSN, Silvian Ionescu, până în 22 decembrie șef al Serviciului de Informații Economice și Politice pe Europa de Vest, din cadrul Direcției de Informații Externe, l-a urmat-umbră în cariera politică pe Traian Băsescu. A fost prefect de București și apoi comisar general al Gărzii de Mediu. Sărit de la numiri în funcții ceva mai substanțiale, la un moment dat, nemulțumit și că Traian Băsescu nu-i ține scut la atacurile privind trecutul său în Securitate, Silvian Ionescu a schimbat macazul spre Vasile Blaga, pe care l-a sprijinit în detrimentul lui Emil Boc. Nimic din toate astea, însă, nu l-au făcut pe Silvian Ionescu să-l atace vreodată pe Traian Băsescu, deși, era clar pentru toată lumea cât de cât informată, că ar fi avut cu ce. În calitatea pe care o deținuse, aceea de șef al spionajului pe Europa de Vest, zonă în care Traian Băsescu funcționase ca reprezentant Navrom la Anvers, Silvian Ionescu nu avea cum să nu știe totul despre devenirea sa pe linie de servicii de informații și despre calitatea și însărcinările speciale cu care a fost trimis la post, în Belgia.
După ani de tăcere ușor de înțeles, pe de o parte interesul, pe de alta, secretul, de respectarea căruia un ofițer de informații este legat pe viață, Silvian Ionescu a declanșat, recent, un atac public aparent feroce la adresa lui Traian Băsescu. În câteva postări pe Facebook, preluate palid în media, fostul ofițer de securitate doar că nu-l înjură de mamă pe fostul președinte: „Să-l faci pe Vadim, Dumnezeu să-l odihnească!, delator, când tu însuți ai fost „colaborator membru de partid” al CI-ului DIE, înseamnă să fii o jigodie fără de pereche! Adică, tu îi turnai pe toți românii care îți treceau prin față. Am tăcut zeci de ani pentru prestigiul țării. Ajunge! El, Băsescu, era turnătorul tuturor matrozilor care treceau prin Anvers și cumpărau și ei lănțișorul de aur mai ieftin decât putea el. Asta era jale! În timp ce el, Băsescu, ciordea din curse zeci de mii de dolari din bunkeraj, shipchadlering și altele! Câți nebuni mai avem, să creadă că încă lepra asta mai e necesară neamului?” A fost doar începutul, pentru ca, la câteva zile, să vină alta: „Recunosc că mi-a fost teamă de cum mă va judeca publicul, nu de măgăriile netrebnicului matelot! Mă simt eliberat și cu constiința curată a spovedaniei în fața neamului. Atâta mi-a permis jurământul militar și respectul pentru cea mai înaltă funcție în stat. Îmi gâdilau urechile niște zvonuri că ipochimenul a început ceva investigații la adresa mea și a familiei mele. Să-l ferească Cel de Sus să îndrăznească măcar să se gândească! Voi fi crunt în dezvăluiri!”.
Booon, să le luăm pe rând! Unu, chestia cu spovedania: spovedania, fie și doar în sens figurat, este actul în care un om își mărturisește propriile păcatele, nu pe ale altora, căci alt fel se cheamă turnătorie, și nu spovedanie. Asta ca să punem lucrurile în ordine. Doi, Silvian Ionescu afirmă că ar fi acționat în baza unui impuls al conștiinței sale, care se vrea curată. Îmi vine să mor de râs! Securiștii și conștiința! Securiștii nu au conștiință, ei au doar tactici și obiective, doar ținte și scopuri informativ-operative. Trei: Băsescu s-ar interesa de familia lui Ionescu. De ce să se intereseze, ca să le pună piedică pe stradă, să-i scuipe, când îi întâlnește prin oraș, să le pună? Nimic din toate astea, mențiunea nu are alt scop decât amenințarea care urmează: pot fi crunt, știu totul despre tine! În rest, nu am obiecții, așa l-a cunoscut Ionescu pe Băsescu, din viață și din dosare, așa îl vede, așa îl descrie. Au fost tovarăși de DIE și de PD, să fie sănătoși, spor la măcelăreală! Altceva m-a făcut pe mine să tresar nedumerit: ce l-a apucat tocmai ACUM pe Silvian Ionescu?
Răspunsul meu este simplu. Recentul anunț al lui Traian Băsescu „din toamnă, mă voi înscrie în PMP” i-a dat fiori reci, de moarte, lui Vasile Blaga. El știe mai bine decât oricine, preluarea șefiei PMP de către Traian Băsescu va provoca dezertări masive din aripa pedistă a PNL, iar asta, chiar înaintea anului electoral 2016. Drept pentru care, Silvian Ionescu îl atacă pe fostul său șef și se întreabă retoric: „Câți nebuni mai avem, să creadă că încă lepra asta mai e necesară neamului?” Nu prea mulți, dom` colonel, chestia nasoală este, însă, că mai toți sunt la PNL, aripa pedistă. Silvian Ionescu știe bine de tot chestia asta. El însuși spunea public, acum vreo doitrei ani: „Pe oricine susține Băsescu, ăla crește!”. Asta este marea spaimă a Găștii Blaga&Co!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.