Furnicarul întâlnirilor în cascadă care au urmat summitului de la Helsinki Putin Trump a subliniat lipsa de înțelegere și fuga după legitimitate și soluții într-un ghem de intertese greu de conciliat. Supărarea Turciei pentru perspectiva unui atac comun al regimului Al Assad, Iranului cu milițiile șiite și Rusiei asupra provinciei Idlib și intereselor sale la frontiera siriană și la Est de Eufrat nu sunt singurele alerte apărute după Helsinki: Turcia suspectează un acord tacit și îndemnul SUA pentru o conciliere între regim și kurzii din YPG, despre care afirmă că e parte a organizației teroriste PKK, și afirmă că nu va ceda în fața unui eventual atac.
Mai nou, Iranul, la rândul său, este în postura de a-și vedea interesele și sângele lăsat în recuperarea zonelor controlate azi de regimul Assad negociate de către Rusia în favoarea sa, o a doua trădare a partenerilor acordurilor tip Astana.
Astăzi negocierile siriene sunt blocate la Geneva, unde au loc sub egida ONU, pe baza precondițiilor părților: regimul vrea continuitatea lui Al Assad și menținerea conducerii minoritare allawite a întregii țări – îi lipsesc și azi zonele de Nord -Est și Est; opoziția siriană a rămas pe pozițiile contestării și a cererii imperioase a retragerii lui Al Assad la pensie, dacă nu condamnarea sa pentru crime împotriva umanității. Situația de pe teren s-a schimbat mult. Pe celălalt format paralel numit Astana, Iran, Turcia și Rusia au construit o formulă prin care Rusia își atinge obiectivele pe seama contribuțiilor celorlalți doi actori, chiar dacă abrodările sunt divergente: Rusia și Iranul îl susțin pe Al Assad, Turcia susține opoziția și retragerea lui Al Assad.
Tocmai de aceea reuniunea de la Soci de luni și marți, 30-31 iulie, a fost atât de importantă, mai ales că a prefațat vizita generalului Scaparotti, Comandantul suprem aliat al forțelor americane din Europa, la Ankara, pe 1 august. Iar negocierile în formate paralele continua pentru Turcia, amenințată să nu-și atingă țintele esențiale: separarea kurzilor de pungile de la Vest de Eufrat și crearea unui continuum kurd la frontiera sa sudică, plus inundarea Turciei cu refugiați, dincolo de cele 3,5 milioane deja existente aici. Turcia negociază cu Rusia blocarea atacului pe zona sa de interes, Idlib, și cu SUA nuanțarea relației cu YPG/PYD, forțele kurde din Siria.
Reuniunea de la Soci în trei a început prin reafirmarea punctelor comune – integritatea teritorială a Siriei, combaterea terorismului sub toate formele și apărarea securității statelor vecine – temă introdusă de Turcia și susținută de Iran. După acest punct, temele de discuție au luat foc: nerespectarea integrității zonelor de deconflictualizare și atacul regimului – susținut de Iran, milițiile șiite și mai ales Rusia – în Ghouta de Est și în Quneitra și amenințarea asupra Idlib; reîntoarcerea refugiaților și persoanelor deplasate intern la casele lor – care reclamă încredere, deci retragerea lui Al Assad și o schimbare a regimului într-o formula electorală democratică, care să dea garanții sunniților – și mai ales retragerea prezenței militare iraniene din Siria, subiect discutat în a doua zi, spre stupefacția Teheranului.
Partea publică e cel puțin consternantă, pentru statul care a dat carnea de tun din linia întâi pentru combaterea opoziției siriene: agenția rusă TASS susține că tema a fost discutată, părțile având abordări diferite asupra unor detalii ale prezenței Iranului în Siria, fără a elabora, presa turcă și Hurriyet a subliniat problema Idlib și schimbul de prizonieri iar trimisul special rus în Siria, Aleksandr Lavrentiev, nu a comentat despre prezența iraniană, ci a subliniat doar că discuțiile au avut loc în baza unei obișnuite maniere constructive, instalate între părți. Presa arabă a subliniat timpul necesar regimului susținut de mușchii săi ruși și iranieni spre a elibera zona rurală Latakia și nordul provinciilor Hama și Jisr al-Shughour, înainte de a ataca Idlib, deci câteva luni, în timp ce presa iraniană subliniază declarația finală în 8 puncte ce nu conține referiri la prezența iraniană. În schimb Marwan Kabalan, directorul Centrului de Studii Arabe, interpretează pentru postul qatariot Al Jazeera că Rusia a trădat deja Iranul. Interesele sale nu vizează un schimb Siria – pe care o deține deja – contra Iran, ci Iranul e sacrificat pentru un scop mult mai important: Ucraina.
Rusia a vrut avansul din Siria, pe care-l consideră ireversibil, nu pentru un loc important la masa de negocieri de la Geneva - îl avea deja prin prezența sa militară pe teritoriul sirian - nu numai pentru o poziție avantajoasă în Orientul Mijlociu - unde deja avea un cuvânt important, Siria reprezentând replica sa la pierderea Libiei după atacul occidental împotriva lui Khadafi - ci intervenția sa de proiecție a forței fiind, de fapt, obținerea unui avantaj substanțial pentru a negocia cu SUA Ucraina și spațiul post- sovietic.
Nu înseamnă că Rusia a câștigat partida. Ambițiile sale și ingerința în Occident au creat probleme majore de credibilitate și resurse economice, iar jocul său la multe mese, cu schimbarea pe rând a partenerilor și trădarea succesivă a fiecăruia – vezi Turcia, azi Iranul – creează dificultăți de credibilitate majore. Cu Turcia și Iran, Moscova încearcă negocierile pentru a ieși din părți ale acordurilor inițiale, care au atins deja teme majore precum atacul împotriva forțelor turce și continuumul kurd la frontiera sa, refugiații sunniți și retragerea trupelor iraniene și pro-iraniene – circa 100.000 - din Siria.
Problema rămâne a compensării acestor trupe cu costuri ruse – companiile militare private, în primul rând, dar cu finanțări ale guvernului rus – și livrarea pe tema refugiaților – necredibilă cât timp Rusia îl apără pe Assad și regimul său. În plus, pentru a sta la masă cu SUA, costurile și sustenabilitatea livrabilelor trebuie să fie mult mai evidentă. Cât despre negocierea Ucrainei sau spațiului post-sovietic, este o utopie în fața Americii actuale, iar Rusia nu are nici resursele, nici argumentele pentru un asemenea pas. Rămâne doar cinismul trădării partenerilor săi pentru ținte parțiale ale obiectivului său în Ucraina. Deja respins explicit de Washington prin toate vocile.