Cărturești a fost numită de presa internațională una dintre cele mai frumoase librării din lume. Această atracție pentru iubitorii de carte a devenit un punct important pe harta internațională. Ca urmare a realizărilor, Șerban Radu, co-fondatorul Cărturești, s-a numărat printre premianții din cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024.
Șerban Radu, co-fondator Cărturești, se află printre câștigătorii Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. Premiul i-a fost acordat pentru inovare și impact afacerii la nivelul sectorului cultural. Fondatorul Cărturești nu a putut fi prezent, iar premiul a fost ridicat de Roxana Tănăsachi, Corporate Affairs Manager.
„Un lucru grozav pe care l-a făcut Cărturești de 24 de ani este să facă cititul cool din nou. Astăzi suntem cel mai mare lanț de librării din România. Avem 51 de librării în țara noastră și trei în Republica Moldova. Iar prin ceea ce facem și prin toată extinderea pe care o avem de ne lăsăm ghidați de un cuvânt: ecosistem. Susținem întregul ecosistem cultural și adiacent educațional din țara noastră. Oferim burse de creație literară și astfel sprijinim o întreagă generație de noi scriitori români.
Sprijinim fiecare comunitate locală în care ajungem cu librăriile noastre și anual organizăm peste 800 de evenimente culturale în toată țara. Iar modul acesta închegat prin care facem noi lucrurile ne-a adus recunoașterea internațională” a declarat Roxana Tănăsachi pe scena Galei Capital Excelență în Management.
Remarcare pe plan internațional
În decembrie anul trecut, cunoscuta publicație britănică The Guardian a publicat un reportaj despre călătoria cu trenul Dacia de la Viena la București. În articol se recomandă neapărat și vizitarea Librăriei Cărturești Carusel.
„Cărturești Carusel de pe Strada Lipscani este una dintre cele mai frumoase librării din lume. Construită în 1903, clădirea este întinsă pe trei etaje, cu o ceainărie, o galerie de artă, iar iubitorii de cărți le pot răsfoi până la miezul nopții”, scria The Guardian.
75 milioane de euro
Pentru 2024, se pregătesc librării noi în Satu Mare, Baia Mare, Pitești și noi magazine în Iași și Cluj. Cărturești a finalizat anul trecut cu afaceri de 75 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de anul anterior.
Compania ce deține lanțul Cărturești se numește Direct Client Services SRL și are un număr 680 de angajați. Conform termene.ro, acționariatul este format din: Extravista SRL (70%), Lucica Nicoleta Iordan (10%), Constantin Radu Șerban (10%), Ceainăria Connoisseur SRL (5%) și Luce Design SRL (5%).
Beneficiarii principali ai Librăriilor Cărturești sunt Lucica Nicoleta Iordan (50%) și Constantin Radu Șerban (46,75%).
Istoria Cărturești
Cărturești a început să îşi desfăşoare activitatea la sfârşitul anului 2000, după ce a fost deschisă prima librărie în Bucureşti. Compania este cunoscută în special pentru comercializarea de cărţi dar şi de filme şi muzica. Afacerea a fost lansată de către doi antreprenori şi anume Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu care au investit iniţial 15.000 de dolari.
În 2003, Cărtureşti deschide o a doua librărie în Bucureşti, pe strada Arthur Verona, într-o frumoasă casă de secol XIX aparţinând familiei Sturdza. Aceasta a fost şi continuă să fie cea mai mare investiţie de capital făcută într-o librărie din România.
Capital Top 100 Manageri
În cadrul Galei Capital Excelență în Management a avut loc și lansarea „Capital Top 100 Manageri“ Ediția 2024. Proiectul reunește manageri din sectorul privat și public cu rezultate și performanțe remarcabile obținute pe parcursul anului trecut. „Capital Top 100 Manageri“ Ediția 2024 este disponibil la toate punctele de difuzare a presei, dar și online, pe site-ul edituradecarte.ro.
Evenimentul este organizat cu sprijinul: RECICLAD’OR, PHILIP MORRIS ROMÂNIA, CATENA, APOLODOR, ALEXANDRION GROUP, REWIRE INTERIOR DESIGN ȘI GALERIA ROMANĂ.
Parteneri media: www.evz.ro, www.infoactual.ro, Evenimentul Istoric, www.infofinanciar.ro și www.edituradecarte.ro
Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.