Top 100 Manageri din România. Răzvan Popa, fondator al Asociaţiei Together for Humanity: „Deschidem al doilea centru la Cluj”

În ediția din acest an a Topului care premiază Excelența în Management, Răzvan Popa a fost câștigător la categoria CSR și Sustenabilitate pentru deschiderea primului centru de psihoterapie gratuită din România.

„Bună seara! Sunt foarte emoționat în această seara. În numele echipei pe care am format-o vă mulțumesc enorm că sunt aici. Acest premiu reprezintă toată munca pe care am depus-o de un an. Și ca un mic anunț pe care îl pot face: în toamna acestui an vom deschide al doilea centru de psihoterapie în Cluj. Vă mulțumesc!”, declară Răzvan Popa pe scena Galei Capital.

Centrul Social de Psihoterapie, un proiect inovator

În 2023, a pus bazele și a coordonat Centrul Social de Psihoterapie. Un proiect inovator și unic, ce marchează un moment de referință în domeniul sănătății mintale din țară. Serviciile oferite gratuit au adus un sprijin terapeutic esențial celor mai vulnerabili membri din comunitate cu vârste cuprinse între 5 și 90+. 

„Am reușit să formăm o echipă remarcabilă. Ea este compusă din peste 40 de psihoterapeuți voluntari. Aceștia au furnizat până în prezent aproximativ 2.500 de sesiuni de psihoterapie gratuite”, a transmis Răzvan Popa pentru revista Capital.

O provocare majoră a fost reprezentată de creșterea continuă a solicitărilor de psihoterapie gratuită, din care reiese nevoia de susținere financiară constantă.

„Provocarea pentru mine, personal, este să reușesc să angrenez în acest proiect cât mai mulți oameni care să-și dorească realmente să producă o schimbare pe un segment ignorat și lăsat complet neexplorat”, a transmis acesta pentru Capital. 

Relațiile cu administrația publică

În ceea ce privește relația cu administrația publică, situația a fost una extrem de bună. „DGASPC S1 și S6 ne-au contactat pentru a le veni în întâmpinare și pentru a susține anumite persoane din evidența lor care se aflau în necesitatea unui suport psihoterapeutic”, a transmis acesta.

Planurile sunt mari pentru anul în curs. Se dorește extinderea serviciului la nivel național prin crearea unui Network al Sănătății Mintale. De asemenea, vor deschide noi centre în București, dar și în Cluj, după o analiză a nevoilor populației din județ.

„Colaborarea dintre bani și voluntariat este crucială pentru asigurarea durabilității și eficienței proiectelor sociale și umanitare”, a transmis Răzvan Popa pentru Capital. Aspectele financiare sunt necesare pentru logistică, resurse, training, dar și pentru acoperirea altor costuri asociate cu activitățile de voluntariat.

Planuri de viitor

Pentru anul 2024 povestea continuă. „În 2024, ne propunem să extindem serviciul la nivel național prin crearea unui Network al Sănătății Mintale. Planificăm să deschidem un punct de lucru și în Cluj, după o analiză atentă a nevoilor specifice ale populației din acest județ. De asemenea e evidentă necesitatea deschiderii unui nou punct de lucru și în București, întrucât ar eficientiza acoperirea tuturor solicitărilor”, mai spune Răzvan Popa.

Evenimentul este organizat cu sprijinul: RECICLAD’OR, PHILIP MORRIS ROMÂNIA, CATENA, APOLODOR, ALEXANDRION GROUP, REWIRE INTERIOR DESIGN ȘI GALERIA ROMANĂ.

Parteneri media: www.evz.ro, www.infoactual.ro, Evenimentul Istoric, www.infofinanciar.ro și www.edituradecarte.ro

Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.