Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat eliberarea din funcție a actualului prefect al Capitalei, Alexandra Văcaru. Fotoliul său va fi ocupat de Toni Greblă, fost judecător CCR. Decizia de înlocuire aparține Executivului.
Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului, a anunțat cea mai nouă decizie a Executivului. Se fac schimbări majore la conducerea Capitalei, iar prefectul Bucureștiului Alexandra Văcaru a fost eliberată din funcție.
Potrivit anunțului făcut de oficial, fotoliul de prefect al Capitalei va fi ocupat de Toni Greblă, care a deținut succesiv funcția de senator și judecător CCR.
Oficialul a mai anunțat miercuri, 4 mai, eliberarea fin funcție a doi subprefecți de la Suceava și Brăila.
Coaliția a stabilit că PSD este partidul care va da prefectul Capitalei, în timp ce PNL va da prefectul Clujului
Alexandra Văcaru a fost numită prefect al Capitalei în octombrie 2021, după eliberarea din funcție a lui Alin Stoica. Acesta a fost demis în contextul scandalului din coaliția de guvernare.
Georgiana Alexandra Văcaru, jurist de profesie, este absolventă a Facultății de Drept a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. De asemenea, ea a absolvit Facultatea de Relații internaționale a Universității ”Babeş - Bolyai” și are un master în Drept european și un altul în Dreptul concureței la universități din Franța.
Cine este Toni Greblă, noul prefect al Capitalei
Fostul judecător al Curții Constituționale (CCR) și fost secretar general al guvernului Dăncilă a fost numit prefect al Capitalei. Acesta va prelua fotoliul după publicarea numirii în Monitorul Oficial.
Toni Greblă a fost timp de câteva zile administrator la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, însă era incompatibil cu această funcție. El a decis să se retragă la puțin timp după ce ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu l-a numit în Consiliul de Administrație. Decizia de a renunța la o astfel de funcție i-a adus pierderea unei indemnizații de 13.215/lună pentru participarea la doar câteva ședințe CA/lună.
Cel care va ocupa fotoliul de prefect al Capitalei nu a scăpat nici de DNA. El a fost acuzat că, în perioada 2010 – 2015, aflat în exercitarea funcțiilor de senator (2010 – 2013) şi judecător la Curtea Constituțională (2013 – 2015), a pretins și primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosința gratuită, service-ul și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro. În 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv.
În prezent, Toni Greblă este președintele secției de drept privat din Consiliul Legislativ.