Toamna răzbunării pentru Olia Tira. Începe procesul contra lui Cristian Rizea

Sursa foto: Colaj EvZ

Republica Moldova. Judecătoria Chișinău a programat ședința de pregătire a procesului în care interpreta Olia Tira îl acuză pe Cristian Rizea de calomnie. Procesul urmează să înceapă în luna noiembrie.

Conflictul a ajuns în instanță, după ce Cristian Rizea a declarat că între artistă și fostul președinte Igor Dodon ar exista o legătură mai strânsă decât colaborarea profesională. Mai exact, într-una din emisiunile sale, fostul deputat susținea că cei doi ar fi fost „iubiți în perioada în care Dodon era președinte”.

Olia Tira, la un eveniment organizat de Igor Dodon/ Sursa foto: Facebook

Cere despăgubiri morale de 50 de mii de lei

Declarațiile lui Rizea au generat o reacție dură din partea Oliei Tira.

„Te acționez în judecată pentru calomnie și deteriorarea reputației mele, ca Artistă, femeie și cetățean! Dacă cuvintele tale valorează ceva, solicit dovezi că sunt cu adevărat amanta ex-președintelui țării. Și dovada modului exact în care am obținut statutul de artist emerit”, a scris artista, pe pagina sa de Instagram.

Interpreta îi cere lui Rizea despăgubiri morale de 50 de mii de lei.

„Mi-ai provocat daune morale considerabile și mi-ai lezat onoarea, demnitatea, reputația profesională și imaginea. Prin răspândirea unor informații (a se citi aberații) verbale. Solicit dezmințirea publică a informațiilor defăimătoare și exprimarea scuzelor de rigoare. Totodată,  și compensarea prejudiciului moral cauzat. Inclusiv, suma cuvenită pentru veniturile ratate și asistența juridică”, a mai scris Tira.

Rizea a lăsat mai multă lume supărată la Chișinău

Sursa foto: arhiva EVZ

Fostul deputat român, Cristian Rizea, a fost extrădat de autoritățile Republicii Moldova pe 27 aprilie 2023.  În emisiunile sale a adus ofense mai multor persoane. În cei șase ani de refugiu la Chișinău, acesta a fost acționat de mai multe ori în judecată pentru defăimare.

În octombrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, l-a obligat pe fostul psd-ist să-i achite prejudicii morale de 25 de mii de lei jurnalistei de investigație din România, Emilia Șercan.

În instanța de fond sunt pe rol alte cel puțin patru cauze în care Rizea este învinuit că a adus prejudicii onoarei, demnității și reputației profesionale. Printre cei supărați se regăsesc fosta funcționară de la Primăria municipiului Chișinău, Veronica Herța, și omul de afaceri Nicolae Ciornîi.