Cu ce s-a ales Klaus Iohnnis din tevatura de stradă pricinuită de OUG 13 a Guvernului Grinderanu? Omul Klaus Iohnnis habar nu am cu ce sentimente a rămas după aceste evenimente, însă, în privința președintelui cu același nume, încep să am oarece bănuieli.
Până la data de 15 iunie 2016, Cod Penal definea „abuzul în serviciu” a fi „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”. Nu trebuie să fii un specialist în materie de Drept Penal, ci doar să știi rezonabil limba română, ca să înțelegi că termenul „defectuos” introducea absurdul în materie de legislație penală. Nedefinită niciunde în Cod, sintagma „în mod defectuos” trimite la concluzia că, pentru a nu se expune sancțiunii legii penale, funcționarul public ar trebui să-și îndeplinească actele în mod „perfect”, adică într-o modalitate ideală. Să fie limpede, Dreptul nu operează cu idealuri. Este limpede că într-o asemenea formă „abuzul în serviciu” devenea, astfel, un tomberon în care ar fi putut să fie aruncat orice funcționar public, la bunul plac al oricărui magistrat care aprecia că actul funcționarului prezintă „defectuozități”. Pe de altă parte, în lipsa unui criteriu clar, ceea ce unui magistrat îi putea părea „defectuos”, altuia îi putea părea „minunat”.
În aceste condiții, judecătorii CCR au venit și au dat conținut juridic limpede sintagmei „în mod defectuos”. Au spus că această sintagmă nu poate avea temei juridic decât interpretată strict în sensul „prin încălcarea legii”. Pe cale de consecință, CCR a decis că dispoziţiile legale cu privire la infracțiunea „abuz în serviciu” sunt constituţionale doar în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.
Din motive asupra cărora nu zăbovim, Guvernul Cioloș nu a operat modificarea decisă de CCR, situație care a dus ca după 45 de zile, potrivit prevederilor legale, definiţia textului legal să nu mai fie validă, ceea ce a atras după sine și dispariția efectelor sale juridice, adică, mai pe românește, partea aceea din textul care incriminează abuzul în serviciu nu a mai existat.
Și a venit OUG 13 a Guvenului Sorin Grindeanu! Cu referire la problema în discuție, Ordonanța a adus la îndeplinire exact solicitarea CCR, adică dădea explicit „abuzului în serviciu” înțelesul decis de Curte, precum și stabilea un prag valoric al pagubei produsă prin această infracțiune. Din motive imputabile Guvernului Grindeanu, în special fostului ministru al Justiției, Florin Iordache, care nu a explicat cum ar fi trebuit opiniei publice legitimitatea demersului legislativ, au urmat ample proteste de stradă. Oamenii, în special cei mai tineri, au înțeles în mod eronat că prin OUG 13 „s-a dat liber la furt”. Nimic mai greșit! Nu se dădea liber la nimic, ci se dădea conținut și înțeles constituțional infracțiunii de „abuz în serviciu”, dar era prea târziu. Cei aflați în stradă nu mai aveau urechi de auzit. Nici nu li se poate reproșa nimic în acest sens! Dar!
Dar, imediat după primele momente ale ieșirii oamenilor, în mijlocul lor a apărut și președintele Klaus Iohannis. Las la o parte faptul că în calitatea sa, potrivit atribuțiunilor constituționale, nu avea ce să caute acolo, las la o parte și faptul că gestul său a fost unul de instigare la încălcare a legii, pentru că manifestarea era una neautorizată, mai trec și peste inconștiența actului săvârșit, care a constat în asumarea în orb a oricăror dezvoltări ulterioare imprevizibile, și nu mă opresc decât la spusele sale: „Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignaţi”. Spusele sale au fost o minciună sfruntată! Am aratat mai sus că schimbările nu vizau curățirea dosarelor, ci materializarea unor decizii ale CCR legale, obligatorii. A mințit din prostie, din necunoaștere a legii, a mințit fără să priceapă nimic, pus fiind de către cei care îl dirijează, sau a mințit intenționat, în cunoștiință de cauză, din interese politice, unele aflate în episodul II al telenovelei Guvernul Meu? Părerea mea este că a fost vorba desprea câte ceva din ambele variante: cei care îl țin ca și împăiat prin curtea Cotrocenilor au nevoie de un Guvern II al Lui pe care, de fapt, să-l tină la fel, la discreție, prin curtea Palatului Victoria. Pentru asta, în ciuda oricăror prevederi constituționale, ale oricăror norme de obligatorie clasă comportamentală, l-au scos în stradă și l-au pus să mintă în văzul întregii lumi. A spus ceea ce a fost pus să spună, cu convingere senină, consecință fie a ignoranței, fie a inconștienței. Astfel, un om în toată firea, trecut bine de tot de cumpăna vieții, s-a lăsat transformat dintr-un președinte de țară, într-un „tefelist”, adică întrun „tânăr frumos și liber”, categorie care îi desemnează pe entuziaștii de serviciu ai oricărei cauze abil amorsate și întreținute. O decădere comparabilă cu aceea a unui profesor universitar, care coboară de la înălțimea catedrei sale, pentru a presta ca măscărici, pe holul unei stații de metrou, pentru câțiva bănuți aruncați în basc de către călătorii grăbiți.