Timișoara – mai așteaptă, se amână! Jurnalismul constructiv. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Cooperarea este cheia succesului, astăzi şi poate mereu. Cei din jurul tău, prietenii, ştiu că poţi reuşi în ceea ce te-ai angajat, aşa că te sprijină cât pot şi ei. Comunică cu cei dragi.

25 august

 

Timișoara – mai așteaptă, se amână! Jurnalismul constructiv. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

Pe 25 august s-au născut Leonard Bernstein, Sean Connery, Claudia Schiffer, Lucia Sturdza Bulandra, Sebastian Papaiani, Camil Baltazar.

Pe 25 august sunt Aducerea moştelor Sf. Bartolomeu şi Sf. Tit.

Tradiţional, în ”Kalendar”, pe 25 august, sunt Vârtolomeii. Din ziua aceasta începând, cucul nu mai cântă. „Findcă-i vorba de „întoarcere” şi numele Vârtolomei aduce aminte de (în)vârtire, poporul zice: se „suce” ziua, ca puiul în găoace, dă ziua înapoi şi creşte noaptea.” (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, 2001, pagina 379.)

În vechime şi până prin preajma războiului, ziua se ţinea cu stricteţe evitându-se tot ce se învârtea, oscila sau avea mişcare circulară. Până şi mămăliga nu se făcea, pentru că trebuia să fie învârtită cu făcăleţul. Nerespectarea interdicţiilor atrăgea represalii foarte neplăcute – erai „ameţit” şi „dus cu capul”. Cam cum sunt cei care au luat măsurile distopiei sanitare, mai greșite și mai decalate în timp, nu se putea!

Buni observatori ai naturii, excelenţi astronomi, dacii şi mai târziu românii vechi, au constatat că marea navă cosmică pe care suntem îmbarcaţi cu toţii, Terra, nu are o viteză constantă, ci viteza oscilează, se „întoarce”.  În medie, în spaţiu, ne deplasăm cu viteză teribilă de 38 de kilometri pe... secundă. Numai Dumnezeu ştie unde mergem!

O notă specială pentru marea doamnă, Regina teatrului românesc care a fost Lucia Sturdza-Bulandra, pe care o pomenim astăzi, 25 august. Am văzut-o, copil fiind, în rolul Amandei Wingfield din "Menajeria de sticlă". La Teatrul Municipal, sala Filimon Sârbu, i se spunea sala Icoanei, astăzi Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu.

Ceea ce îmi amintesc cu precizie este că după ce aplauzele au contenit, după minute şi minute, o mare parte din public a rămas pe loc. Au ieşit din sală cei care nu ştiau, câţiva doar. Apoi, după vreo zece minute a venit portarul teatrului şi a tras cortinele de catifea de la ieşirea din sală şi lumea a plecat acasă.

Neegalata artistă, la cei 87 de ani ai săi se deplasa greu, în baston, penibil, era ajutată, mai mult purtată pe sus! "Mergeţi-mă!" comanda boieroaica cu un inegalabil umor, parafrazând alt personaj din teatru. Dar nu dorea să fie văzută în halul acela de "Tout Bucarest" de prietenii şi studenţii ei. Aşa că publicul aştepta până când marea artistă părăsea teatrul şi era urcată cu greutate în maşină!

Doamne, îţi mulţumesc că am avut ce vedea în lumea asta!

Din cauza efectelor crizei provocate de măsurile luate pentru combaterea COVID-19, Comisia Europeană a propus să se ofere orașelor Rijeka (Croația) și Galway (Irlanda) posibilitatea de a-și prelungi titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2020” până la 30 aprilie 2021. Comisia propune, de asemenea, amânarea din 2021 în 2022 a anului în care Novi Sad (Serbia) va deveni Capitală Europeană a Culturii și din 2021 în 2023 a anului în care Timișoara (România) și Elefsina (Grecia) vor deține titlul.

 Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Cultura a fost grav afectată de pandemie, iar Capitalele Europene ale Culturii nu fac excepție. În pofida energiei, a entuziasmului și a profesionalismului echipelor și partenerilor lor, Rijeka și Galway nu au putut să-și desfășoare programele pentru „Capitala Europeană a Culturii 2020” conform planului. Sper că cele două orașe vor valorifica la maximum posibilitatea de a-și prelungi anul special. Sunt convinsă că pentru următoarele Capitale Europene ale Culturii, și anume Timișoara, Elefsina și Novi Sad, perioada suplimentară de timp se va dovedi benefică, permițându-le să-și pregătească programe ambițioase”.

Adina Vălean, comisarul pentru transporturi, a declarat: „Capitala Europeană a Culturii e mai mult decât o distincție simbolică, pentru că această competiție a adus în comunitățile câștigătoare nu numai proiecte culturale unice, ci și progres economic și social. Timișoara, după Sibiu, este al doilea oraș românesc care obține acest titlu, din păcate, într-o perioadă în care mobilitatea și viața socială a cetățenilor europeni au fost grav afectate de criza provocată de coronavirus. Prelungirea perioadei în care se desfășoară programul Capitalei Europene a Culturii va oferi vizitatorilor europeni posibilitatea de a descoperi unul dintre cele mai frumoase și pline de istorie orașe românești” .

De la începutul crizei provocate de măsurile controversate contra coronavirusului, Comisia a ținut legătura cu echipele tuturor Capitalelor Europene ale Culturii pentru anii 2020-2023, pentru a înțelege mai bine impactul asupra desfășurării și pregătirii evenimentelor curente și viitoare din cadrul Capitalelor Europene ale Culturii.

Capitalele Europene ale Culturii 2020 Rijeka și Galway au fost cel mai grav afectate. Au fost nevoite să amâne sau să anuleze toate evenimentele începând din martie 2020, fără să știe când își vor putea relua programele și în ce condiții. În practică, ele nu au putut să-și desfășoare evenimentele pentru „Capitala Europeană a Culturii” și să profite de pregătirile lor atente.

În Timișoara, Elefsina și Novi Sad, capitalele pentru 2021, incertitudinea creată de pandemie a afectat pregătirile aproape la toate nivelurile, de la perspectivele de finanțare la viitoarele reglementări în materie de siguranță. În plus, restricțiile privind călătoriile au redus drastic fluxurile turistice și oportunitățile pentru parteneriate europene și internaționale. Măsurile împotriva coronavirusului au încetinit lucrările pregătitoare exact atunci când, în condiții normale, ar fi trebuit să se accelereze.

Capitalele Europene ale Culturii pentru 2022, Kaunas (Lituania) și Esch (Luxemburg), precum și Capitala Europeană a Culturii pentru 2023, Veszprém (Ungaria), sunt mai puțin afectate, deoarece au încă timp să își adapteze programele pentru a ține seama de diferitele scenarii viitoare.

Propunerea Comisiei este în prezent înaintată Parlamentului European și Consiliului spre examinare și adoptare finală.

 Studiul mai continuă pe trei pagini, bla-bla-bla, cu aceiași limbă de lemn bine temperată, dar nu mai am avut puterea să mai transcriu, mă apucase o senzație de amețeală. Parcă citesc ”Scânteia”, dar greșesc, oraganul era mult mai bun, mințea pozitiv.

În curierul de Bruxelles mi-a mai atras atenția o conferință pe net la care participă directorul general de la ONU Michael Moeller. Astăzi, pe seară, să se trezească și americanii. Este a doua, pe net, prima, fizic, a avut loc în anul 2017 în Danemarca. Vor  mai vorbi  Steven Pinker, profesor de psihologie la Universitatea Harvard, Ola Rosling, directorul Fundației Gapminder, Roland Schatz, CEO al MediaTenor, Nils Hanson, șeful Unității de Investigații la Televiziunea Suedeză și Mette Bock, ministrul danez al culturii și multe alte VIP-uri. Conferința este generos găzduită de Google, EBU, Universitatea Aarhus și Universitatea Harvard. Pe Skype, o cameră specială. Despre jurnalismul pozitiv, sau constructiv.

Jurnalismul constructiv este un răspuns la creșterea tendinței de tabloidizare, senzaționalism și negativitate a mass-media de astăzi. Este o abordare care urmărește să ofere audienței o imagine corectă și contextualizată a lumii, fără a sublinia agresiv ce este rău și ce merge prost.

Deși o doză oarecare, pentru gust, de negativitate în presă este, fără îndoială, necesară, supraexpunerea cronică negativă constituie o tendință ascunsă a mass-mediei, care are un efect coroziv asupra societăților în care trăim, în primul rând inducerea fricii. Scopul jurnalismului constructiv este de a combate trivializarea și degradarea jurnalismului prin ”noile”  media care adesea sunt mai interesate de distragerea și crearea de controverse, decât de informarea cetățenilor.

Jurnalismul constructiv are un ton calm și echilibrat, fiind mai puțin concentrat pe scandaluri, conflicte și indignare. El raportează  aspectele importante ale societății, le stabilește într-o imagine mai largă și în contextul lor relevant. Jurnalismul constructiv ocupă în mod serios funcția democratică a jurnalismului, bazându-se pe ideea că jurnalismul este un mecanism de feedback care ajută societatea să se auto-corecteze.

Acum, fiind ziua de naștere a lui Jean Michel Jarre o să ascult ”Oxygen”, din 1976. Vechi, dar bun! După ”Zoolook”, din 1984, nu mai mi-a plăcut așa de mult ceea ce a compus, greutatea celebrității i-a strivit geniul. Poate, doar ”Revolutions” din anul 1988.

Apoi, o să intru pe Skype cu rudele mele din State, Canada și America Latină. Pe la ora trei o să ies să mă uit la stele, cu refractorul Gina, ca în fiecare noapte, când este senin. Escortat și păzit de cei șapte căței, care se uită cu curaj în noapte. Au un dispozitiv fix, fiecare are locul lui. Sunt o haită și eu sunt alfa, cel de la care vine mâncarea și scărpinatul pe burtică.

Dacă nu este senin, sau dacă este senin, mereu și mereu, atonit, o să mă rog pentru sănătatea și sufletele domniilor voastre și sănătatea și pacea lumii, așa fac mereu. Treburi de pustnic, un minorit, un catar care în singurătatea asumată are perspectiva, obiectivitatea, ca să vadă ceea ce se întâmplă și ceea ce o să se întâmple, fiind sigur că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

HOROSCOP     25   august   2020

 

BERBEC  Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită discuţiile la serviciu, sau dialogul în contradictoriu cu partenerul, în duo, familie. Azi zâmbeşte mai mult şi nu da replica imediat!  Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai.  Totuşi, filozofia ta de viaţă te face să vezi lucrurile dintr-un unghi mai favorabil, dintr-o perspectivă mai bună. Te bucuri de o bună intuiţie care te ajută, atăzi, la rezolvarea problemelor cotidiene. Soluţia unei probleme este la îndemâna ta. Concentrează-te şi vei reuşi!

TAUR  Utilizează orele de lumină pentru treburile importante şi urgente. Dimineaţa ia deciziile care se impun. Nu exgera cu discuţiile la mobil, în timpul serciciului. Şi pereţii au ochi şi urechi! Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu. Mai ales dacă este o problemă de sănătate, medicală, sau de dietă. Concepţia nativilor din Taur, zodia proprietăţilor, despre bunuri şi bani suferă astăzi o modificare minoră. Urmare unor informaţii din presă!

GEMENI   O zi foarte bună pentru evaluarea unor proiecte, scurte ieşiri la plimbare în oraş, sau mici vizite, cumpărături, dar nu aştepta rezultate, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Evită sau amînă orice întîlnire sau decizie importantă şi petrece ziua într-un cadru plăcut şi confortabil.  Călătoriile, însă, sunt bine aspectate. La serviciu, sau unde activezi, ai o opinie corectă despre un coleg. Care coleg, la rândul său îţi va fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă. Se deschide o posibilitate, o oportunitate, care pote deveni profitabilă numai cu condiţia să poţi duce lucrurile la bun sfârşit, să poţi să faci un efort suplimentar.

RAC  Emoţional, ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Totuşi, azi ia o pauză, odihneşte-te, relaxează-te, poate distrează-te puţin şi lasă confesiunile pe altă dată!  „Mitocanul are câinele cel mai fioros” – spune un proverb chinez, sau vietnamez, în orice caz, din Orientul Îndepărtat. Astazi trebuie sa te fereşti de un mitocan prost, aşa ca fii foarte precaut. Dezamagirea pe care o simti este urmarea prostului tau obicei sa idealizezi in mod nerealist situatia si persoana in cauza! Pe de altă parte eşti cuprins de un fel de armonie interioră care îţi place şi eşti gata să spui cele mai mari ironii, sau să judeci cinic pe oricine.

LEU  Aspecte favorabile, mai puţin în ceea ce priveşte călătoriile. Ocupă-te de programul tau obişnuit zilnic, nu pleca la drum, seara la o vorbă la terasă şi stelele spun ca totul o sa fie bine! Ziua de azi se desfasoara cu viteza pe repede inainte, dar tu nu trebuie sa pierzi din vedere niste amanunte si atitudini care iti pot folosi.  Ai dori ceva deosebit, o schimbare care sa-ti lumineze sufletul. Orice, numai sa ieşi din respingatorul cenuşiu cotidian. Un film, pe net, sau o carte buna, iţi pot schimba în bine starea psihica! În a doua parte a zilei primeşti unele informaţii care te pot avantaja. Eşti un pic cam zdruncinat şi în criză de timp, dar, recunoaşte, lucrurile aceste te motivează şi te dinamizează.

FECIOARĂ  Se întâmplă lucruri, care te pot avantaja pe termen mediu sau lung. Ai avut timp suficient să reflectezi asupra evenimentelor petrecute în ultimul timp. Este necesar ca astăzi să acţionezi. Nu iti place ce faci si nici compania persoanelor cu care lucrezi, asa ca trebuie sa-ti indrepti toata atentia catre o schimbare majora. Pe seară, realizezi că  eleganta si bunul-gust sunt elementele necesare lansarii in societate mai joasă sau mai inaltă. Ai un prilej si nu trebuie sa-l ratezi. Nu vorbi mult, decat dacă spui cu adevarat lucruri interesante. Nu te împopoţona cu obiecte prea scumpe. Acestea sunt proteze, care suplinesc lipsa de originalitate. Oamenii cu adevărat importanţi nu poartă „accesorii”. Sunt suficient de valoroşi.

 

BALANŢĂ   Îţi intensifici eforturile pentru ca să găseşti noi rezolvări la creşterea calităţii vieţii tale. Eşti senin şi doreşti să păstrezi acest echilibru fără să fii invadat de problemele altora. Ca esti un tip de treaba s-a constatat de mult. Desi planeaza aupra ta un uşor aer de neincredere. Ar fi cazul sa dovedesti ceea ce poti!  Stagnezi pe o pozitie profesionala care nu prea se potriveste cu visele tale. Cu mai multa tenacitate si noroc o sa ajungi unde iti doreai. Dar trebuie să-ţi faci un plan, o strategie, pentru Numele Lui Dumnezeu ! Nu mai aştepta să trecă timpul, nu te mai mulţumi cu frimituri. Începe chiar de astăzi!

SCORPION    Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru relaţiile umane. Implică-te mai mult în rezolvarea problemelor alor tăi, în duo, sau familie. Dedică ziua lămuririi unor situaţii mai vechi. Nimeni nu-ţi vrea raul, iar duşmanii sunt plecati. Analizeaza bine şi vei vedea ca este o situatie obiectiva. Trebuie să redescoperi şi să te apropii de dorinţele şi nevoile tale originare, de nucleul motivaţiilor tale. Vei descoperi ce departe te-a dus valul vieţii de ceea ce îţi doreai tu de fapt. Nu ar fi rău să găseşti o cale de apropiere dintre ceea ce trebuia să fie şi ceea ce este în prezent. Ziua de astăzi îţi este favorabilă!

SĂGETĂTOR   O zi obişnuită, o senzaţie de "déjà vu". Dar ceva nu e cum trebuie! Zi mai dificilă în care iei startul greu şi o seară mai filozofică în care te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Semn mare de evenimente ciudate, care parcă vin din întuneric. Sau de comploturi, bârfe şi intrigi. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura parerilor de rau se adună în inimă. Evită perioada aceasta de timp, mai ales în cursul dimineţii,  să dai sau să iei bani cu împrumut, sau să faci operaţiuni financiare importante.

CAPRICORN   Astăzi ai noroc, ţi se promit mijloace şi ajutor suficient ca să-ţi duci planurile la bun sfârşit. Viitorul îţi apare în nuanţe de roz, eşti liniştit, totul decurge conform foii de parcurs! Evită pesimismul gratuit şi văicărelile balcanice. Până la urmă poți constata partea comică a problemei. Trebuie să faci o triere a informaţiilor şi a persoanelor de unde provin aceste date. Deciziile greşite se bazează pe date false. Iar tu nu-ţi doreşti să greşeşti.  Profesional treburile par să meargă ceva mai bine, dacă nu ai fi tot timpul fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. Acum, aici, imediat! Banii adevăraţi se fac în timp, iar averile solide în generaţii. Banii făcuţi uşor, se duc uşor. Asta este toată filozofia financiară!

VĂRSĂTOR   În sfârşit, realizezi că trebuie să faci mici compromisuri, să te adaptezi rapid la viaţa cotidiană ca să poţi înainta pe calea intereselor tale! Practica, experienţa şi realitatea! Bineînţeles că eşti frustrat de distopia sanitară! Pierzi bani. Frustrarea asta te impiedică să fii fericit şi să te bucuri de micile momente delicioase care formează starea de bine. Şi care momente plăcute se găsesc şi astăzi, numai că trebuie să le vezi. Vrei, nu vrei, trebuie sa începi să înţelegi că dragostea, confortul şi fericirea sunt elementele fundamentale ale existenţei tale, doar Venus se uită frumos la zodia ta!

PEŞTI    Cooperarea este cheia succesului, astăzi şi poate mereu. Cei din jurul tău, prietenii, ştiu că poţi reuşi în ceea ce te-ai angajat, aşa că te sprijină cât pot şi ei. Comunică cu cei dragi. Există o configuraţie astrologică destul de favorabilă, dar cu un Saturn disarmonic, din Capricorn. În perioada în chestiune ai mai multe ocazii să câştigi bani, riscând moderat. Norocul este de partea ta. Nu trebuie să faci cheltuieli pentru bunuri de folosinţă îndelungată pentru că se vor dovedi, mai târziu, păguboase.  Sănătatea este bine aspectată, la fel şi amorul. Nu sunt domenii cu o mare influenţă negativă în perioada menţionată. Există o anumită tensiune în perioada în cauză, dar este doar una potenţială, fără posibil focus în timpul luat în considerare.