Testări psihologice după cinci trageri în poligon

Pentru că orice persoană care solicită un permis de armă letală, de foc, trebuie să treacă de testele psihologilor, elevii care frecventează de mai mult de cinci ori un poligon sau altele, ar putea fi supuși și ei aceleiași cerințe. Legea prevede că orice persoană poate trage în poligon, cu orice fel de armă, dacă are 18 ani.

Un val de discuții s-a declanșat în urma tragediei din poligonul UTI, în care un elev și-a ucis instructorul. În acest context, mai mulți reprezentanți ai acestor amplasamente au propus o verificare mai strictă a celor care nu au permis de port-armă, dar merg la poligon din pasiune. „Polițiștii fac verificări periodice, la camerele de armament, distanțe, cote, parametrii de funcționare, dar nu-i verifică și pe elevii care vin la noi. Tocmai de aceea noi am propus ca un elev care vine de cel puțin cinci ori și trage cu armă de foc, să fie supus testării psihologice, ca orice trăgător sau deținător de armă letală, propunere cu care polițiștii au fost de acord”, a precizat, pentru EVZ, un instructor de poligon privat. De asemenea, se va verifica dacă elevul unui poligon a mai frecventat și altele, „pentru că este posibil să încerce să facă acest lucru pentru a nu atrage atenția”. În plus, mai multă precauție nu strică, sunt de părere specialiștii, care explică și faptul că un elev care încalcă o dată o regulă, este dispus să facă acest lucru și a doua oară. Instructorul Nicolae Tănase a fost împușcat, marți seară, după ce i-a atras elevului său de 24 de ani, Cristian Pop, atenția, în câteva rânduri, că nu respectă instrucțiunile. Tânărul a tras două gloanțe în umăr și unul în capul lui Tănase, apoi s-a sinucis.

„Erau fixați pe ideea morții, a sinuciderii”

Legat de cazul de la UTI, crimă-suicid, psihoterapeutul Anda Păcurar (foto) a explicat: „Un indiciu pentru instructori ar fi că o persoană care nu respectă regulile, nu are disciplină, nu va mânui niciodată în siguranță armele. Când a văzut că încalcă prima regulă, antrenamentul putea fi oprit. Regulile trebuie să fie extrem de stricte în poligon”. În cazuri precum acesta, ori a tatălui din județul Olt, care s-a sinucis dar a decis să le spânzure și pe fiicele sale, specialiștii mai spun că indivizii sunt fixați pe planul de moarte, nu au cum să mai se gândească la ceilalți. „Creierul lor s-a blocat pe o idee, restul este pe principiul locul și momentul nepotrivit. Adrenalina s-a descărcat în mâini și nu a mai existat un filtru rațional. Erau fixați pe ideea morții”, mai explică Anda Păcurar.