Deși Ordinul Treceți Prutul! a fost dat în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, la ora două, activitățile de tip ofensiv pe frontul românesc au debutat abia pe 1 iulie 1941.
Operațiunea Barbarossa se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră. La 22 iunie 1941, Frontul de Nord era în spatele celui de Sud. În Sud, unde acționa Armata Română, a trebuit să se aștepte avansarea liniei Frontului în partea de Nord, astfel încît să ajungă în linie dreaptă cu Frontul din partea de Sud.
Replica sovietică a fost palidă. Ea a constat, printre altele, și în două bombardamente asupra Bucureștilor în nopțile de 1 și 2 iulie. În prima noapte de bombardament, antiaeriana noastră a folosit tirurile luminoase. Asta a creat în capitală o isterie uriașă: cea a spionilor ruși care semnalizează de la sol avioanelor dușmane unde să bombardeze. Despre această isterie se discută pe larg în Ședința Consiliului de miniștri din 3 iulie 1941, condusă de Mihai Antonescu, lăsat de Ion Antonescu, plecat pe Front, ca premier interimar.
Stenogramele Ședințelor Consiliului de miniștri din timpul Guvernării Ion Antonescu au fost publicate, în 11 volume, de Arhivele Naționale ale României, prin grija lui Marcel – Dumitru Ciucă și a Mariei Ignat. Stenograma ședinței din 3 iulie 1941 a fost publicată în volumul IV ( iulie – septembrie 1941), București, 2000 și e rezumată astfel de editori:
„1941 iulie 3. Se discută despre: măsurile ce trebuie să se ia în Basarabia privind reconstituirea proprietății, a vieții economice, privind administrația, învățămîntul, Biserica și sănătatea; camuflajul împotriva bombardamentelor rusești; legalitatea semnării decretelor de către Mihai Antonescu, în lipsa lui Ion Antonescu.”
Reproducem mai jos fragmentele din Stenogramă care descriu, prin intermediul luărilor de cuvînt, o atmosferă în București asemănătoare celei din seara lui 22 decembrie 1989, cînd s-a declanșat Diversiunea cu teroriștii. La începutul lui iulie 1941 nu exista TVR care să intoxice populația cu știri false despre teroriști, presa era sub strict control guvernamental. Și cu toate acestea, ca și în decembrie 1989, cetățeni pașnici sunt denunțați la Poliție sau la Siguranță ca spioni sovietici. Nu puțin sunt arestați sau și unii chiar împușcați.
Isteria spionilor sovietici din iulie 1941, creată în afara unei diversiuni mediatice, doar prin simpla circulație a zvonurilor de la un cetățean la altul, ne spune că diversiunea Teroriștii din decembrie 1989 a fost lansată de niște buni cunoscători ai firii românești.
„M. Antonescu: În principiu nu mă introduc în problemele militare, dar, pentru că mi s-au semnalat cîteva lucruri, și în ultima vreme unele chiar grave, m-a determinat să ridic această chestiune și s-o aduc înainte dv, pentru ca, ținînd seama de experiențele făcute zilele acestea, să vedeți în ce mod s-ar putea remedia unele frămîntări create prin tirul mitralierelor antiaeriene la București, împrejurare care a creat o stare de spirit destul de frămîntată. (…)
De aceea îmi îngădui să semnalez că, datorită acestui tir cu traseu luminos al mitralierelor, a fost provocată o panică la București, acum două seri. Toată lumea asalta Ministerul de Interne…
G-ral D. Popescu (Ministrul de Interne n.n): Panică a fost chiar la Ministerul de Interne.
M. Antonescu: … Siguranța, cu telefoane, aducîndu-ne la cunoștință că sunt rachete luminoase și se aruncă o serie întreagă de alte semnale pentru aviatorii dușmani (…); și pe urmă, Armata noastră, în fața acestei stări de agitație care se crease, a ajuns să procedeze adesea foarte drastic.
De exemplu, dl. ministru Pflaumer (Karl Pflaumer, ministrul de Interne al Germaniei, venit la București pentru a consilia Guvernul Ion Antonescu în chestiunile ținînd de administrarea teritoriilor ocupate n.n) a fost ieri la mine și mi-a spus că, pentru o secundă, a trecut în interiorul casei din camera de baie, care era luminată, în hall-ul casei, care era întunecos, un soldat din stradă a tras atît de puternic încît a dărîmat zidul (…)
G-ral I. Iacobici (Ministrul Apărării Naționale n.n.) : Să vă dau toate relațiunile. Pînă acum am avut numai în două rînduri acțiuni mai serioase; am avut numai două alarme mai serioase. Cea dintîi a fost în cursul unei nopți, alarmă care a durat foarte mult. Am căutat imediat să iau măsuri. Am stabilit cum s-au petrecut lucrurile și am luat dispozițiile necesare, pentru ca să nu mai dureze atît de mult o alarmă.
O a doua incursiune a fost făcută de avioanele rusești într-o noapte întunecoasă, fără lună. Avioanele rusești s-au apropiat de Capitală, au căutat-o dar n-au găsit-o, pentru că s-a luat foarte buna măsură – o măsură de moment și care nu este obicinuită – de a se interzice orice lumină din partea proiectoarelor care urmau să caute inamicul. Datorită acestui fapt, în adevăr nici un avion n-a ajuns asupra Capitalei. Toate s-au învîrtit în jurul Capitalei, fără a o găsi și atunci au aruncat ici și colo bombele, fără rezultat.
Cum mi-au părut cam lungi aceste alarme, am avut o conferință, în care am pus problema alarmelor date în Capitală, din punct de vedere psihologic. Am spus: Eu pui această problemă mai ales din acest punct de vedere, fiindcă, în adevăr, în Capitala noastră situația prezintă un aspect cu totul interesant. Eu am comandat și supravegherea a unui număr de un milion de oameni – populația Capitalei – din care 95% sînt oameni nervoși!… Și deci trebuie să se țină cont de această stare psihologică și să se caute ca alarmele să fie cît de rare și cît de scurte, mai ales în timpul nopții.
De exemplu, o alarmă cum a fost aceea de alaltăieri, care este dată în timpul zilei, într-un moment cînd lumea este în drum spre casă, nu încurcă, n-are nici o importanță; dar cînd alarma se dă în timpul nopții și scoli oamenii din pat, la mijlocul nopții, ea trebuie să fie cît mai scurtă, pentru ca să permiți omului să se întoarcă îndărăt în pat.
Este adevărat că lungimea alarmelor depinde de starea vremii, de felul avioanelor, de modul cum lucrează aviatorii, de unde vin, unde deviază, ce urmăresc – toate chestiunile foarte grele, foarte delicate pentru a fi rezolvate de acei care conduc aceste avioane.
În ce privește alarma din penultima zi, adică de alaltăieri seara, iată cum s-au petrecut lucrurile. S-a dezlănțuit un foc foarte puternic de apărare a Capitalei, folosindu-se tirul luminos. Atunci am avut de constatat ceea ce știți și dvs. Am dat chiar un comunicat în această privință. Avioanele au fost oprite de bombardamentul dezlănțuit, în drumul lor spre Capitală, încercare de atac care, grație acestei reacțiuni, a eșuat, și au silit avioanele să se întoarcă. Ați văzut cum au reacționat, au zvîrlit bombele unde au putut, căutînd să se adăpostească de focul nostru și n-au reușit să producă asupra populației nici măcar o zgîrietură.
Eu cred că felul în care a fost făcută apărarea antiaeriană în seara acelei zile constituie o prea frumoasă pildă a unei bune apărări. Inamicul, din cauza acestei apărări, a fost forțat să arunce bombele în grabă și la întîmplare. Am fost personal la fața locului și am văzut personal rezultatele. O singură bombă a explodat. Au mai fost aruncate bombe și în alte părți, dar care n-au produs nimănui nici o pagubă. Mă întreb ce situație ar fi fost mai bună, mai ideală pentru populația Bucureștilor decît aceasta?
Că populația a fost speriată, o privește!
Eu am dat o explicare, un comunicat prin care am arătat necesitatea tirului luminos al mitralierelor. Nu putem schimba acest lucru. Trebuie să vedem, ca să putem trage bine asupra inamicului. Dacă bucureștenii vor să rămînă munițiile netrase, să nu mai utilizăm acest sistem, vor veni avioanele inamice.
Prin urmare, nu se poate schimba acest sistem.
Am avut grijă să reduc puțin efectul lui și reacția apărării antiaeriene, care a fost ceva prea mare față de numărul avioanelor. Dar este mai bine să cheltuim sute de proiectile, decît să ne moară oamenii.
G-ral I. Sichitiu (Ministrul Agriculturii n.n.) : Dar n-au fost lovite avioanele românești?
G-ral I. Iacobici: Nici un avion n-a fost lovit. Lucrează separat.
M. Antonescu: Nici prin minte nu-mi trece ca să critic o măsură de ordin militar sau de apărare antiaeriană; nici prin minte nu-mi trece ca prin aceasta să micșorez meritul Armatei noastre.
Pot să adaug chiar că, una din cele mai mari mîndrii pe care o am este faptul că aud în fiecare zi – aud de la germanii pe care îi întîlnesc – elogii, cuvinte pline de entuziasm și de mîndrie chiar pentru Armata Română și pentru aviația noastră. Am auzit astfel pentru aviația noastră multe laude în ultimele zile, laude care i-au fost aduse din primele ceasuri și pînă astăzi. Generalul Speidel ( Wilhelm Speidel, comandantul Misiunii Aeriene Germane în România n.n. ), astăzi, din nou, mi-a spus ce strălucitoare a fost experiența aviației noastre în acest război, ce rezultate a dat și ce bine s-a purtat.
Prin urmare, nici prin minte nu-mi trece ca să micșorez meritele Armatei noastre și acelea ale apărării antiaeriene.
În ce privește însă Bucureștiul și în ce privește scopul intervenției mele, vă declar că am urmărit numai ca prin măsuri de propagandă, sau prin măsuri de ordin administrativ, să putem să preîntîmpinăm acea spaimă de care vorbeați dv. Desigur că pe dv., din punct de vedere militar, vă interesează să apărați populația, chiar și cu sila, chiar și împotriva voinței ei trebuie s-o apărați. Aceasta este misiunea dv. de militari. O înțeleg. O respect. Și o admir. Pentru noi însă, Guvernul, care trebuie să ținem seama și de factorul psihologic, nu numai de factorul militar al apărării publice, trebuie să găsim soluția care să evite creări de neliniște, atmosferă de turburări grave, cum au fost acelea de alaltăieri seară, în București.
Firește că, în mare parte, starea de spirit de la București cred că a fost datorită și psihozei Iașului, care s-a răspîndit atunci asupra noastră și cînd toată lumea a văzut în manifestările de apărare națională ale noastre nu știu ce complicități oculte, care se dezlănțuie toate împotriva Armatei noastre, așa cum se petrecuse la Iași. Dar nici chiar în acele manifestări nu trebuie să vedem un element potrivnic Armatei sau mîndriei ei. Ceea ce vreau eu este să vă rog ca, dacă se poate, să fie anunțată de acum înainte populația din vreme, arătîndu-i-se că se va face, în împrejurarea unui atac aerian, se va face o apărare antiaeriană, care va folosi și tirul luminos. Să i se dea aceste lămuriri în așa fel încît populația să nu fie neliniștită. În felul acesta, cred că s-ar fi evitat tot potopul de neliniște, toate acele telefoane învrăjbitoare, de alarmă, care alergau la toate autoritățile, care erau date pentru ca să ne denunțe nu știu ce dușmani de aici, care făceau semne inamicului din avion. Eu însumi am primit cel puțin 30 telefoane, indicîndu-mi-se cartierele în care se aruncau de pe acoperiș rachete luminoase, pentru ca să arate avioanelor sovietice drumul spre București și locul unde se află Capitala.
Același lucru l-a primit dl ministru de Interne. Același lucru s-a primit la Siguranța Generală. Pretutindeni.
G-ral C. Pantazi (Subsecretar la Ministerul Apărării Naționale, pentru Armata de Uscat n.n) : Am luat măsuri imediate în toate chestiunile pe care le spuneți dv. Am pus chiar, în timpul nopții aceleia, la ora 12, ca din partea comandantului artileriei antiaeriene să se ia măsuri. L-am trimis la Comisariat, la Prefectura Poliției, unde au fost arestați oameni nevinovați, presupuși că au aruncat rachete.
M. Antonescu: Ceea ce m-a determinat să ridic această chestiune a fost nu numai alarma cu telefoanele. N-am vrut să merg mai departe. Am însă o serie întreagă de știri, din care rezultă că s-a tras în automobile; s-a tras chiar din contra automobilelor Armatei Germane.
G-ral C. Pantazi: În special la șosea s-a tras împotriva tuturor celor care mergeau cu mașina. S-a tras și împotriva celor care mergeau pe străzi în acea vreme și nu opreau mașina într-o secundă, la cel dintîi semnal; după cum s-a tras și în casele care erau indicate ca fiind sediile unor asemenea semnalizatori.
S-a tras pur și simplu ca la război.
M. Antonescu: Aceste lucruri am vrut să vi le aduc la cunoștință. Am luat numai telefoanele, pentru că ele sînt acelea cu care am fost sesizat direct. Dar reclamațiuni și indicațiuni precise despre incidente mai grave am avut imediat. Și acestea cred că le-am putea evita. Starea aceasta se datorește și populației care se neliniștește excesiv, care este formată 95% – cum ați spus dv. – din fricoși și 5% din curioși, care sunt mai periculoși decît fricoșii, pentru că vor să aibă un rol în acțiunea de apărare sau se amestecă în rosturile militare.”