Editura Evenimentul și Capital are plăcerea să vă invite la lansarea cărții „Amintirile unui fost ministru al Apărării – Angajăm un vizionar”, volumul autobiografic al fostului ministru al Apărării, domnul Teodor Atanasiu. Evenimentul va fi prezentat de jurnalistul Dan Andronic și de europarlamentarul Dan Motreanu
Evenimentul va avea loc vineri, 23.09.2022, la ora 16, în clădirea Rectoratului Universitatii Bucuresti, sala 102 - sala de consiliu, soseaua Panduri 90, cu prezența autorului. Volumul va fi prezentat de jurnalistul Dan Andronic și alte personalități ale vieții politice românești.
Fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, își lansează memoriile
Volumul de memorii al fostului ministru Teodor Atanasiu, unul dintre cei mai redutabili lideri liberali din ultimii 25 de ani, conţine lucruri cunoscute publicului atent la viaţa politică dar şi momente ştiute doar de iniţiaţi, de trăitorii cu acces în spatele uşilor grele, cele care separă real politicul de publicul larg. Deşi încă tînăr şi în putere, Teodor Atanasiu înşiră cu răbdarea unui bătrîn care îşi bea senin cafeaua preferând komboliile, amintirile din viaţa sa de politician încă de la începturi, de cînd era doar un tînăr membru al Partidului Naţional Liberal şi pînă la devenirea sa ca lider de forţă al singurului partid istoric care a supravieţuit comunismului. Atanasiu este genul tipic de ardelean care acţionează precum un croitor. Măsoară de cîte ori este nevoie fiind conştient de faptul că tăietura trebuie să fie aproape de perfecţiune.
Aşa cum ne aşteptăm de la memoriile oricărui politician de vîrf, acestea sînt dominate de întîmplări tranşate cel mai ades în culise. Iar aceste întîmplări poartă cu ele amprentele celor prezenţi la masa deciziilor. Întîlnim în acest volum acorduri de la acorduri tacite şi trădări previzibile, pînă la alinieri sterile, capitulări dezonorante sau fronde provocate de orgolii rănite. Teodor Atanasiu a fost consilier local, consilier judeţean, preşedinte de Consiliu Judeţean, ministru, şef de agenţie, preşedinte al PNL Bucureşti, deputat şi senator. Cunoaşte aşadar politica începînd de la mica organizaţie locală şi pînă la cele mai înalte demnităţi din arhitectura statului.
Unele capitole din memoriile sale atrag atenţia prin ineditul relatărilor sale. Prima este aceea a momentului venirii lui Teodor Stolojan în fruntea PNL iar Atanasiu nu se fereşte de cuvinte. Aşa cum cei mai mulţi liberali credeau, dar foarte puţini au acţionat în consecinţă, paraşutarea unui personaj ca Teodor Stolojan în fruntea PNL a fost una eminamente contra naturii. Stolojan a luat partidul pe persoană fizică, a strivit sub scrîşnetul lui de dinţi boema liberală şi conducerea colectivă, colegială, şi a impus viziunea de inspiraţie comunist-fesenistă asupra suflării liberale. Singurii care i s-au opus la acea vreme au fost Atanasiu însuşi şi liderul liberalilor tulceni, Octavian Popa, cunoscut liberalilor sub numele de „nea Popică”.
Un personaj prezent în carte: Traian Băsescu
Aşa cum spune Atanasiu în cartea sa momanii, aluzie la şeful liberalilor din Vrancea, Gheorghe Momanu, care i-a declarat apriori supunere lui Stolojan, odată ce partidul a început să crească în sondaje aceştia îl urmau pe noul preşedinte în coate şi genunchi în timp ce el şi Popa de la Tulcea îl urmau în picioare. Timpul a dovedit că Atanasiu a avut dreptate. Chiar dacă partidul creştea şi ajunsese al doilea în preferinţele electoratului, Stolojan era departe de a fi o locomotivă politică. Era mai curînd o piatră de moară. Asta a condus la crearea Alianţei DA şi la promovarea lui Băsescu în postura de candidat al noii alianţe la funcţia de preşedinte al României. Ce a urmat, se ştie. Noua alianţă, avîndu-l pe Băsescu preşedinte care a forţat Constituţia făcînd-o să scîrţîie din toate balamalele, a adoptat „soluţia imorală” – PUR-ul lui Dan Voiculescu – şi odată cu ea a acaparat guvernarea cu o majoritate la limită. Scena publică avea să se transforme în cîmp de luptă culminînd cu prima suspendare a lui Traian Băsescu, cea din 2007.
Teodor Atanasiu începe capitolul intitulat „Blestemul” cu o scurtă radiografie a personajului principal din politica dîmboviţeană postaderare: Băsescu are o inteligenţă nativă uşor şlefuită de şcolile comuniste, care se suprapune peste o lipsă de caracter greu de egalat. Că ne place sau nu, trecerea timpului i-a confirmat în mare parte spusele. Modul în care Băsescu l-a executat pe fostul ministru al apărării e un caz de manual. O plîngere penală făcută la cererea preşdintelui de unul din apropiaţii săi, apropiat care mai tîrziu avea să se lepede de acesta ca de o boală periculoasă printr-o carte care s-a vrut o spovedanie document dar care a fost un eşec răsunător.
Cert este că Teodor Atanasiu a continuat să fie în prim-planul politicii pînă în anul 2016. Prin acest volum, încheiat abrupt şi care lasă posibilitatea unei continuări, fostul ministru şi parlamentar liberal denunţă în mod deschis absenţa aparatului critic al majorităţii liderilor politici, obsesia lor de a se înconjura de nulităţi, mediocri şi oameni fără viziune în detrimentul celor care merită cu adevărat. De aici şi titlul cărţii, inspirat din epilogul ei.