Tensiuni între jandarmi și susținătorii AUR. Ce se întâmplă la Țebea la comemorarea a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Ceremonialul militar de la Țebea, în Județul Hunedoara, este în plină desfășurare. Acolo, se aniversează 150 de ani de la moartea eroului național, Avram Iancu, Prim-ministrul Nicolae Ciucă și George Simion participă la eveniment.

Un bărbat a leșinat la serbarea de la Țebea. Paramedicii i-au acordat îngrijiri, apoi l-au preluat pentru a fi transportat la spital. La eveniment au fost așteptați 10.000 de români. În aceste zile, este comemorarea a 150 de ani de la moartea eroului național, Avram Iancu, la Țebea, județul Hunedoara.

La acest eveniment participă și prim-ministrul României. De asemenea, Nicolae Ciucă este așteptat să țină un discurs. Alături de el se află și Lucian Bode, ministrul de Interne. La Țebea a mai sosit și ministrul Agriculturii, Petre Daea, dar și Rareș Bogdan.

Ce au încercat să facă susținătorii AUR

În plus, George Simion, liderul partidului AUR a venit și el. Simpatizanții lui Simion, cu steaguri în mâini, au scandat în ritm de galerie mai multe sloganuri. Ei au fost opriți de un cordon semnificativ de jandarmi. Politicianul a încercat să ajungă la mormântul lui Avram Iancu în același timp cu Nicolae Ciucă.

Cu toate acestea, jandarmii i-au interzis acest lucru. Astfel au apărut tensiuni la eveniment. Este vorba despre aproximativ 1.000 de oameni care au venit alături de Goerge Simion. Mulți dintre simpatizanții AUR sunt îmbrăcaţi în costume populare, informează G4media.

Evenimentul pentru comemorarea a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu

Sâmbătă, 10 septembrie, la biserica din Țebea a fost organizată o slujbă religioasă cu prezența Mitropolitului Ardealului, Laurențiu Streza, împreună cu Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Nestor și un sobor de Arhierei și preoți.

Ceremonialul militar a început astăzi, 11 septembrie, în jurul ore 10.30. Evenimentul este organizat de către Instituția Prefectului Județul Hunedoara, împreună cu Batalionul 26 Cercetare Supraveghere Montană „Avram Iancu” din Brad, în cadrul căruia se va desfășura ceremonialul de depunere de coroane.

În cadrul acestuia se vor desfășura două evenimente artistice, în cinstea eroului nostru național Avram Iancu, dar și alocuțiunile Prim-Ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă și a Primarului comunei Baia de Criș, Mihaiu Gorcea. Tot Duminică, începând cu ora 14:30 se va desfășura spectacolul folcloric pe scena din Țebea.