Vremea va fi caldă pentru această dată, deşi valorile termice diurne vor fi în scădere faţă de ziua precedentă.
Astfel, temperaturile se vor încadra între 8 şi 27 de grade C. Înnorările se vor accentua treptat în jumătatea de vest a ţării, unde, cu precădere seara şi în cursul nopţii, vor fi pe arii extinse averse şi descărcări electrice, iar local, mai ales în zona Munţilor Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp. În estul teritoriului vor fi unele înnorări, dar ploile se vor semnala izolat. În Capitală, deşi temperatura aerului va scădea faţă de ziua precedentă, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu valori cuprinse între 12 și 24 grade Celsius.