Temperaturile cresc, azi, 19 mai, spectaculos, față de ziua precedentă, în Republica Moldova. Este vorba despre un salt al mercurului din termometre cu 10 - 11 grade Celsius.
Maximele zilei vor fi de 19 - 22 de grade Celsius, iar minima înregistrată va ajunge la valoarea de 10 grade, conform specialiștilor meteo. Cerul va fi parțial noros în nordul și centrul țării și înnorat în restul regiunilor Basarabiei. La Briceni, Bălți și Rîbnița se vor consemna câte 22 de grade Celsius, la Chișinău și Ștefan-Vodă vor fi 19, iar la Cahul, maxima zilei ajunge la 21 de grade.
Vreme tot mai caldă în Republica Moldova
Luni va continua să se încălzească, iar Soarele va străluci nestingherit de nori peste tot. Maximele vor fi cuprinse între 21 - 25 de grade Celsius.
Astăzi, în România, mediile valorilor termice se vor situa sub cele specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele nordice, centrale, estice și local în cele sudice.
Temperaturile vor rămâne comparabile cu valorile înregistrate în ultimele zile, cu maxime situate preponderent între 13-23 gradde Celsius, cu valori mai ridicate în partea de vest și de nord vest a țării, iar temperaturile minime se vor situa între 3 și 13 grade, cu valori mai scăzute în estul Transilvaniei, până în jurul a 0 grade Celsius.
În Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova, Muntenia, Oltenia și la munte sunt șanse mari de ploaie aproape în fiecare zi. În București, cerul va fi în mare parte însorit și șansele de precipitații sunt relativ mici. Vântul va sufla slab și moderat și se vor înregistra 27 de grade Celsius.
Vremea în marile orașe
Timișoara: 27 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 53%, Vânt: 18 km/h
Oradea: 26 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 51%, Vânt: 14 km/h
Baia Mare: 24 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 61%, Vânt: 10 km/h
Cluj Napoca: 24 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 55%, Vânt: 8 km/h
Sibiu: 24 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 57%, Vânt: 10 km/h
Alba Iulia: 26 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 56%, Vânt: 13 m/h
Craiova: 27 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 57%, Vânt: 10 km/h
Târgu Jiu: 26 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 61%, Vânt: 6 km/h
Suceava: 23 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 58%, Vânt: 11 km/h
Bacău: 24 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 55%, Vânt: 18 km/h
Botoșani: 25 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 52%, Vânt: 10 km/h
Miercurea Ciuc: 22 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 62%, Vânt: 8 km/h
Brașov: 23 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 59%, Vânt: 8 km/h