Vom avea parte de temperaturi din ce în ce mai scăzute începând de duminică, iar ploaia va fi prezentă în toată ţara. Maximele vor avea valori de 17 – 18 grade Celsius.
Duminică, înnorarile vor persista, în interiorul arcului carpatic; local, în nord-vest şi în nord şi izolat în vest, sud-vest şi în centru, va ploua slab.
La munte, la înalţimi mai mari de 1800 m, se vor mai semnala ninsori slabe şi lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade, conform Realitatea.
În Bucuresti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 16 grade.
Luni, în vestul, nordul şi parţial în centrul ţarii, înnorarile vor persista şi va ploua. Pe arii restrânse, cantitaţile de apă pot fi însemnate, iar în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub forma de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil.
În Bucureşti, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit. Dimineata, 7 - 9 grade, iar la amiază, 19 - 20 de grade Celsius. Cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare și ceață, în orele dimineții.
Marţi, temperatura aerului va fi în scădere în jumătatea de nord a țării, mai accentuată în nord-est, însă, în majoritatea regiunilor vremea încă va fi mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă din an.