Orice poveste, pentru a fi de succes, respectă câteva etape obligatorii. Intriga și punctul culminant sunt momentele esențiale: ori prinzi publicul, ori îl pierzi definitiv.Liviu Dragnea și echipa care a manageriat timp de un an și jumătate acest proiect, tentativa de asasinat, au ajuns la punctul culminant, la aventura care te ține cu sufletul la gură.
După ce asasinii, cazați în condiții de lux de angajator, i-au dat târcoale liderului PSD, au trecut la acțiunea propriu-zisă. Însă, Dragnea a dovedit că este greu de ucis, i-a fentat și a scăpat de urmărirea ca în filme. Pe o străduță îngustă, el la mijloc, blocat în față și spate de câte o mașină.
„La câteva zile după asta, eram în zona 13 Septembrie, pe o străduță destul de îngustă. O mașină în față, o mașină în spate și ei încercau să deschidă ușa la mașină. Am reușit să scap, să îi pierd pe drum”, a declarat Dragnea.
Războiul privirilor
Există și povestea zilelor anterioare, în care liderul socialdemocrat și tânara lui iubită, Irina, au fost hărțuiți: ba pe drumuri de țară (ea), ba prin localuri (el). Asta, după amenințări scrise, pentru că a existat și această formă. Haterii sau ucigașii plătiți (cu origini incerte) au făcut descrieri ample ale planurilor lor de lichidare a lui Dragnea. „...Cum o să fiu eu ucis, ce va păţi familia mea, apropiaţii mei. Ideea era că eu trebuia să dispar pur şi simplu”, a mărturisit politicianul. El a pus totul pe seama furiei că a câștigat alegerile, iar unii au pierdut. Presiunea a crescut în luna martie, când a început intimidarea fizică, cu privirile, care deveneau, de la blajine, tot mai agresive. „Observam că sunt privit cu o anumită insistenţă, că sunt filat, urmărit. Aproape de fiecare dată eram urmărit de o maşină. Cu timpul am început să observ indivizi care mă priveau cu insistenţă, care făceau tot posibilul să se asigure că eu îi văd. Tot timpul erau alţi indivizi, făceau gesturi, treceau degetul pe lângă gât, din luna aprilie. I-am atras atenţia prietenei mele, Irina, a observat că era şi ea urmărită. Era clar că se făcea o presiune asupra mea”, a povestit Dragnea. Pentru că nu l-au dovedit din priviri, asasinii au schimbat tactica. „Eram într-un restaurant, s-au oprit la câţiva metri de mine, unul dintre ei a făcut semn cu mână, unul a răspuns la telefon, apoi a închis telefonul, au plecat de acolo”, spune politicianul. Apoi s-a întâmplat episodul de pe străduță și, deocamdată, pare că asasinii au fost retrași.
Dragnea nu are încredere în instituțiile statului
Al treilea om în stat nu a sesizat instituțiile abilitate pentru motivul invocat de majoritatea oamenilor simpli: nu are încredere în instituțiile statului. Și, cum nu-i este teamă de moarte, a zis să o lase baltă. „Pentru că nu am avut încredere (să sesizez – n.r.). Eu am făcut o plângere penală domnului Mircea Marian, care incita să vină lumea la mine acasă. Nici până în ziua de azi nu am primit nimic. Şi aceea am făcut-o cred că în februarie. Şi atunci de ce să mai fac una? Să înaintez la Parchet o cerere şi Parchetul să nu facă nimic? Nu am primit nimic de la Parchet, nici până în ziua de azi, domnule, nu s-a făcut vreo cercetare”, a spus senin Liviu Dragnea. Acesta a adăugat că și el și iubita sunt și acum urmăriți, dar de această dată este o misiune inofensivă. „Am, inclusiv în perioada asta, o maşină care merge după mine. După Irina merge o maşină, a fost la ţară, chiar a mers în satul respectiv. Eu nu am făcut aceste afirmaţii ca să cer opiniei publice să mă creadă”, a explicat Liviu Dragnea. Politicianul nu a spus, totuși, de ce a făcut aceste mărturisiri acum, dar este viteaz și nu cere pază de la stat, iar de pază privată nu are bani.
Ce făcea „Daddy de la PSD” în martie-aprilie 2017, când îl hinghereau asasinii
● Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost timp de 3 zile (4-6 martie) în Israel în fruntea unei delegații parlamentare românești care a avut contacte la cel mai înalt nivel în politica israeliană. A avut și o convorbire privată cu premierul Benjamin Netanyahu.
● În 28 martie, Dragnea era în plin proces. Înalta Curte de Justiție a cerut DNA să explice dacă acuzațiile pentru inculpații Liviu Dragnea, Bombonica (fosta soție) și angajații de la Protecția Socială Teleorman se mai mențin sau nu, în cazul în care se aplică decizia CCR cu privire la abuzul în serviciu.
● În mai, cînd se presupune că lideri ai PSD aflaseră de atacul asasinilor asupra lui Dragnea (conform declarației lui Codrin Ștefănescu), tânărul Liviu Pleșoianu îl critica dur pe pagina lui de facebook. Acesta prezentat, fără milă, o scurtă listă a „inconsecvențelor” șefului său de partid, Liviu Dragnea. Pleșoianu a susținut că, dacă tot îi critică pe alții pentru inițiativele lor, nu ar fi rău ca Dragnea să analizeze și propriile „inconsecvențe” și impactul lor negativ asupra României.
●Pe 20 aprilie, în plin pericol, Liviu Dragnea a prezentat rezultatele a 100 de zile de guvernare.
●Despre un atentat s-a scris în presa noastră, în aprilie 2017, dar el s-ar fi petrecut în Republica Moldova, iar reacțiile au fost asemănătoare ca cele cu privire la Liviu Dragnea, chiar dacă acolo instituțiile statului au sărit cu confirmări. S-a susținut că s-ar fi încercat asasinarea liderului Partidului Democrat din Moldova (PDM), oligarhul Vlad Plahotniuc. Atunci, autoritățile de la Chișinău au anunțat că au dejucat planul cu ajutorul colegilor din Ucraina, unul dintre organizatorii asasinatului fiind prins la Kiev, potrivit agora.md. Preţul pus pe viaţa lui Vlad Plahotniuc a fost de 200 de mii de euro.
Scenarii posibile pentru Marea Dezvăluire
Să ne imaginăm de ce a ieșit la rampă Liviu Dragnea, la peste un an de când patru asasini s-au uitat urât la el, l-au urmărit, l-au blocat pe o străduță și i-au speriat iubita, iar el nu a apelat la nicio instituție a statului.
1. Liviu Dragnea a vrut să acopere furia oamenilor după evenimentele violente din 10 august.
2. Consilierii l-au sfătuit să iasă cu o poveste umană, care să stârnească râsul și interesul, dându-le de lucru grupurilor anti-Dragnea și PSD de pe paginile de socializare.
3. Un posibil îndrăgostit de Irina a vrut să-și bată joc de bătrânul lider al PSD și a organizat urmărirea cu mașini și intimidarea din restaurant.
4. Anul trecut, într-o primăvară dificilă pentru el, Dragnea a vrut să-și consolideze poziția în partid și le-a spus câtorva colegi povestea cu cei patru asasini.
Dezvăluirile lui Liviu Dragnea stârnesc în continuare reacții. Politicieni și specialiști reacționează diferit la presupusul atentat
Mirel Palada - sociolog. Liviu Dragnea câștigă pe termen lung
În ciuda percepției generale privind tema presupusei încercări de asasinat la adresa lui Liviu Dragnea, consider că PSD și Liviu Dragnea au mai mult de câștigat decât de pierdut de pe urma vehiculării acestei teme în spațiul public. E vorba despre publicuri diferite. Ce au de pierdut în fața unui public care oricum nu-i crede? Indiferent ce ar face PSD sau Dragnea, ei nu vor fi niciodată crezuți de publicul anti-PSD. E naiv să crezi că aceștia vor apleca vreodată urechea la argumentele venite dinspre tabăra pro-PSD. PSD și Dragnea își direcționează mesajele spre un bazin electoral care în ultima perioadă a fost ignorat: bazinul anti-sistem care până recent era servit discursiv și politic de către PRM, apoi de continuatorii săi PNG și PP-DD. E vorba de un tip de electorat care a avut mai degrabă de pierdut decât de câștigat de pe urma tranziției la sistemul economiei de piață.
Un electorat care este plin de emoții negative la adresa felului în care România și-a pierdut din autonomia economică și decizională în raport cu puterile globale. E vorba despre un electorat care în momentul de față îngroașă volumul nehotărâților, cei care doresc să participe la actul electoral, dar nu au cu cine vota deocamdată. Un electorat care este furios pe forțele politice anti-PSD, dar în egală măsură este dezamăgit și de tabăra PSD. Pe lângă câștigul pe termen scurt că a schimbat agen da discuției publice, PSD și Liviu Dragnea beneficiază și de un câștig pe termen lung, vorbind pe limba unui electorat care nu se simte în momentul de față reprezentat pe scena politică.
Alina Gorghiu - senatoare PNL. Basme orientale
Dragnea trebuie mai întâi să demisioneze și abia apoi poate să organizeze concursuri de basme orientale (inclusiv despre cine spune minciuna cea mai mare) cu colegii săi din guvernarea ratată. Poveștile despre așa – zisa tentativă de asasinat sunt cele ale unui om ridicol. Nimeni nu îl mai poate lua în serios. Dar încă are o funcție importantă în România, deci o situație de plâns.
Codrin Ștefănescu - secretar general adjunct PSD. Impact internațional
„Această temă, eveniment, dejucat absolut întâmplător, va atrage critici internaționale pentru că nu este ușor să afli că liderul partidului de guvernare dintr-o zonă de Est a Europei este aproape de a-și pierde viața la ordinul și la comanda unor oameni foarte importanți care-și văd interesele din România atinse șiși văd buzunarul propriu puternic afectat”, a declarat Codrin Ștefănescu pentru MEDIAFAX.
Robert Turcescu, deputat PMP. Liviu Dragnea a jucat o piesă
„În primul rând, apropo de emisiunea de ieri seară (marți), sunt sigur că Liviu Dragnea a jucat într-o piesă. Pretind că am suficient de mulți ani în televiziune ca să-mi dau seama că un moderator, și aici în speță moderatoarea cu care stătea de vorbă Liviu Dragnea, e cabotin, în sensul în care joacă piesa, dar nu o joacă foarte bine.”
Bruno Ștefan, sociology. Poveste de șpriț
„Bătălia nu este cu electoratul, este bătălia lui Dragnea cu adversarii politici. Eu cred că înainte de a veni în spațiul public cu acest subiect s-a făcut o măsurătoare. Dragnea pare un om calculat, nu cred că s-a aventurat. Pare o bătălie destul de sofisticată, este o testare. Eu cred că orice șef de stat a avut de-a face cu astfel de presiuni. În ceea ce privește doza de ridicol, scenariul pare cam așa: vorbeau trei la o bere: hai să-i luăm gâtul lui Dragnea. I-a auzit unul și a făcut ca povestea să ajungă la urechile lui Dragnea. În Israel astfel de scenarii funcționează și produc emoții. I-o fi zis: Dă-i bătaie!”
Un demnitar care renunță la pază și protecție este pe cont propriu
Sava Postolache, fostul adjunct al șefului SPP a comentat, pentru EVZ, rolul serviciului de pază și protecție .
Serviciul de pază și protecție are rolul de a-l feri pe demnitar de riscul de a fi agresat fizic, verbal sau imagistic. De exemplu, dacă ofițerul SPP consideră că demnitarului i-ar fi afectată imaginea dacă s-ar duce într-un anumit loc, îi comunică acestuia și el decide dacă riscă sau nu. În ceea ce privește agresiunile fizice și verbale, ofițerii au obligația să-l ferească pe demnitar. Renunțând la SPP, Liviu Dragnea a fost pe cont propriu.