Îl cheamă Matei și face niște tatuaje de vis. Din mâinile lui ies minuni și parcă nu mai simți acele mici și ascuțite ce-ți străpung pielea. Nu face risipă de cuvinte și abia dacă te privește când lucrează. E un artist ce transformă carnea în tablouri ambulante. Îi spui ce-ți dorești, iar el tace – linii imaginare îți trasează deja trupul, fără ca tu să simți asta.
- Matei, tu de ce n-ai niciun tatuaj?, l-a întrebat un client.
- N-are cine să mi-l facă.
Conștient de talentul lui, nu ar fi acceptat în veci ca un alt coleg să-l înțepe. Nimeni nu era suficient de bun.
- Într-o zi o să mă tatuez singur.
Colegii îl priveau cu reproș, dar nu insistau să-l convingă. Era spre după amiază când o fată a întrat în atelier.
- Bună ziua, am o programare la Matei.
- Eu sunt Matei. Ești Laura?
- Da
- Ce ziceai că-ți dorești ?
- Niște steluțe pe încheietura mâinii. Uite, am aici desenul.
Matei a privit nedumerit : pentru niște steluțe în patru colțuri își amânase el vulturul la care lucra de o lună?
- Altceva mai vrei ?
- Nu, doar atât. Cât durează?
- Maxim o oră. Să mergem în atelier.
Laura l-a urmat nerăbdătoare. În sfârșit își vedea visul cu ochii: un tatuaj. Și nu spusese nimănui nimic.
- De cât timp faci tatuaje?
- De prea mult timp.
- Și cum e? Bănuiesc că ai talent la desen și așa te-ai apucat de chestia asta, nu?
- Probabil că da. Te doare? Aș putea să folosesc cremă cu anestezic, dar aș prefera să n-o fac. Îmi strică desenul.
- Nu simt nimic, i-a răspuns Laura.
Matei lucra la prima steluță, ținând în mâna stângă încheietura Laurei. Fata asta avea ceva, nu știu ce, care îi dădea fiori. Era prima oară când privea pe cineva în timpul unui tatuaj. Avea nevoie de o pauză, nu se mai putea concentra.
- Bei ceva?, a întrebat-o pe fată.
- O apă.
Își freca mâinile trosnindu-și degetele. Ce naiba îl apucase? Tatuase atâtea fete, fără să-i pese de ele, nici măcar de cele care îi lăsau numărul de telefon și-i făceau propuneri.
- Aveam emoții, știi ? Dar acum, că am văzut ce faci, m-am relaxat. Îmi pare rău că n-am ales ceva mai sofisticat.
- Dacă te prinde chestia asta cu tatuajele, n-ai să te mai poți opri, crede-mă, i-a răspuns Matei. Hai să ne apucăm de treabă.
Și, de la o oră cât trebuia să dureze cele cinci steluțe, au ajuns să stea aproape trei ore. Matei parcă nu dorea să termine.
- Dumnezeule, cât e de târziu, a sărit Laura. Trebuie să plec. O duc pe mama la doctor. Putem termina în altă zi, te rog?
- Asta voiam să-ți propun și eu. Ne vedem mâine la patru, ce zici?
- E perfect.
Laura a plecat, dar Matei încă îi simțea pielea caldă. Nu-i venea să creadă că începea să se îndrăgostească de fata asta, așa, dintr-o dată. A doua zi a așteptat cu înfrigurare ora patru, dar Laura n-a venit. Probabil uitase sau maică-sa nu era de acord cu tatuajul. Ori poate vreun iubit, cine știe? Pe la ora cinci a întrebat-o pe fata de la programări dacă are numărul Laurei. L-a primit și a sunat fără să se gândească ce-i va spune.
- Bună,Laura, sunt Matei. Te așteptam azi la patru să terminăm steluțele.
- Știu, iartă-mă, n-am putut ajunge. Pot veni mâine la trei ?
- În regulă, te aștept. De data asta a venit și i-a tatuat steluțele în douăzeci de minute.
- Ai timp de o cafea? A întrebat-o îndrăzneț.
- Sigur. Acum sau altădată?
- Acum. Mergem la terasa asta din față.
Fata a primit invitația și au plecat împreună. Matei o privea, fără prea multe cuvinte, dar simțea că se îndrăgostește.
- Aș vrea să te mai văd, dacă n-ai nimic împotrivă. Bănuiesc că n-ai pe nimeni, nu ?
Laura a făcut o pauză și i-a răspuns cu tristețe.
- Sunt singură. Momentan.
- Acest momentan se poate schimba. Laura, îmi placi mult.
Matei era uimit de propriile vorbe, dar simțea că o să-i crape capul în două dacă nu le rostește. Laura l-a privit cu un zâmbet uimit și i-a răspuns :
- Îmi plac chestiile de durată, nu alea momentane.
- Asta depinde numai de tine. Eu îmi doresc să fie ceva între noi.
- Hai să nu ne grăbit, să ne cunoaștem mai bine. Nici nu știu cum te cheamă.
Trei luni au trecut ca și când n-ar fi fost. Se vedeau aproape zilnic și totul părea minunat.
- Ce zici dacă ne-am muta împreună?, i-a propus Matei. M-am săturat să trăiesc fără tine.
Laura se cam temea de a o asemenea decizie, dar nu voia să-l supere pe Matei.
- La mine sau la tine ?
- Vii la mine, iubito.
Numai că viața în doi nu-i așa de ușoară cum cred unii. Dintr-o dată, cineva îți invadează viața și îți tulbură liniștea, ajungi să împarți timpul la baie, să dormi pe altă parte a patului decât erai obișnuit, să speli mai multe vase, să cedezi spațiul din șifonier. Cam asta se întâmplase și cu ei. Iar peste toate, Matei era extrem de gelos, aprinzându-se din orice nimic.
- Stai cam mult la birou. De ce nu îți iei de lucru acasă?
- Pentru că nu pot să-l iau și pe Ionuț cu mine. Știi bine că lucrăm amândoi la proiectul ăsta.
- Știu, doar că nu-mi place tipul. L-am văzut cum se uită la tine.
- Nu fi paranoic, Ionuț e însurat.
În fiecare zi Max găsea un motiv să înceapă cearta. Când n-a mai răbdat ieșirile lui, Laura s-a hotărât să plece în vechiul ei apartament. Pe neanunțate, ca să nu-l agite pe nebun. Și-a adunat toate lucrurile și a dispărut din viața lui. Au urmat două săptămâni de promisiuni și încercări disperate de împăcare. Matei se simțea zdruncinat. Nu mai putea lucra, hoinărea pe străzi și ajungea, invariabil, sub fereastra ei. În cele din urmă s-au împăcat. Doar că Laura nu voia să se mute înapoi.
- Hai să stăm, așa, separați, o vreme.
- Mă omori, știi asta? Ai pe altcineva?
- Te rog nu începe iar.
- Iartă-mă. O să mă schimb, ai să vezi. Vrei să ne facem un tatuaj împreună?
- Ce-ți veni? Parcă tu nu te tatuai.
- Vreau să am numele tău, iar tu pe al meu. Stilizat puțin, poate chiar făcut în pensulă. Te las să alegi culoarea.
- Ai înebunit? Cum să-ți tatuezi numele meu? Dacă într-o zi ne despărțim?
- Păi tu o să-l ai pe al meu, tocmai ca să nu ne despărțim.
- Nu fac asta.
În mintea lui Matei începeau să încolțească gânduri negre. E clar, vrea să mă părăsească.
- Bine, iubita mea, atunci hai să alegem alt tatuaj. Un simbol, ceva. Ce zici de ăsta? A desenat în grabă pe un colț de hârtie un tatuaj.
- Îmi place, dar să fie mic.
- Mic va fi. Mă duc la atelier să- mi iau trusa.
Matei i-a luat piciorul și l-a sprijinit de genunchiul lui.
- Stai relaxată, nu durează mult.
- Abia aștept să îl văd și la tine.
- Nu te mișca,te rog.
Matei nu mai simțea emoția de la primul tatuaj. Pe atunci Laura era dulce și pură, urma să îl iubească. Acum nici măcar nu-l privea, iar gândurile ei păreau rătăcite. Sigur își găsise pe altcineva. Bărbatul simțea o sudoare rece. Nu-i tremura mâna, dar parcă tatua pentru prima dată. Își măcina în liniște planul care-i încolțise în minte și deja prindea rădăcini. Ai să-mi lipsești, Laura, părea să-i spună, dar fața nu-i trăda decât preocupare și nerăbdare.
- Ești bine?
- De ce n-aș fi? Sunt gata.
- E foarte frumos. Acum vreau să văd cum îl faci pe al tău.
- Mâine, acum trebuie să plec. Am o programare la atelier.
- M-ai păcălit, a glumit Laura. Tu n-o să-ți mai faci.
A plecat fără să o sărute și fără să o privească. Laura a rămas nedumerită. Parcă trebuia să fie un tatuaj de împăcare. Ce-l apucase? O apucase o durere de cap și s-a întins în pat.
De două zile Laura nu mai răspundea la telefon. Colegii și familia o tot sunaseră, vecinii nu știau nimic de ea.
- Mașina e parcată în fața blocului. Eu zic să chemăm poliția.
Ionuț, colegul ei de serviciu se hotărâse să îi bată la ușă, împreună cu câțiva prieteni, dar nu răspunsese nimeni. Au sunat la 112. Un echipaj de poliție s-a prezentat la fața locului și, în cele din urmă, au acceptat să spargă ușa. Când au reușit să intre în casă i-a izbit un puternic miros de cadavru. Laura zăcea fără viață, umflată și cu capul afundat în vomă. Era moartă.
Raportul medico legal a scos la iveală că fusese otrăvită cu ricină. O otravă foarte puternică și eficientă. Anchetatorii aveau o misiune grea. Telefonul Laurei lipsea de la locul faptei. Probabil Matei îl luase înainte să plece. Legiștii spuneau că substanța ajunsese pe altă cale în corp, nu prin înghițire.
Procurorul de caz căzuse pe gânduri: victima avea două tatuaje, dintre care unul abia făcut. Să fie oare cu putință?