Pe data de 12 aprilie, tatăl premierului Nicolae Ciucă a murit. Cu toate acestea, ședința de guvern programată la ora 14.00 se va desfășura conform programului stabilit, dar nu vor fi susținute declarații de presă.
Gheorghe Ciucă, tatăl lui Nicolae Ciucă, a fost subofițer în Armata Română și a ieșit la pensie cu gradul de plutonier adjutant. Acesta a trăit în comuna Plenița, situată în apropiere de orașul Craiova. El avea 80 de ani, potrivit știripesurse.ro.
Biroul de presă al Guvernului a anunțat că ședința de Guvern va începe la ora 14.00, așa cum a fost anunțat, dar că la începutul acestei ședințe nu vor fi susținute declarații de presă și nici nu vor fi oportunități de imagini pentru mass-media. Despre viața de familie a primului-ministru nu se cunosc prea mult, ci doar că este căsătorit și are un băiat.
Detalii despre viața primată a lui Nicolae Ciucă
Într-un interviu acordat anul trecut, Nicolae Ciucă a vorbit despre viața sa de familie și despre cum îi place să-și petreacă timpul liber. Tot atunci, actualul premier a dezvăluit motivele pentru care părinții lui nu s-au bucurat atunci când a fost numit în fruntea țării.
El a menţionat că cei din familie îi spun „Nicu” şi că totdeauna i-au spus pe nume. Întrebat de ce nu s-au bucurat părinţii săi când a fost propus prim-ministru, Ciucă a răspuns: „Pentru că probabil că se aşteptau ca, după o viaţă, să le acord mai mult timp, să fiu mai mult timp cu ei”.
Primul-ministru a mărturisit şi că, făcând liceul militar la Craiova în perioada în care Universitatea Craiova era „iubirea alb-albastră” a microbiştilor, a rămas suporter al formaţiei craiovene. Premierul se mai declară suporter al clubului Steaua, „indiferent de sport”.
Nicolae Ciucă a mai dezvăluit că ascultă toate genurile de muzică, inclusiv muzica populară, şi că este „un om cât se poate de normal”. El a menționat că la o anumită vârstă, a avut o mare apreciere pentru formația U2 și chiar și acum îi place muzica lor, potrivit News.ro.