Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este de părere că românii nu au de ce să se teamă în privința valului de refugiați cu care se confruntă Europa, pentru că țara noastră nu este vizată.
“Ei vor să se ducă către vestul Europei, unde pot spera la condiții foarte bune de ajutoare sociale, vom vedea cum se vor integra și așa mai departe”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu în emisiunea „Lumini și umbre” difuzată de B1 TV și moderată de Dan Andronic.
Tăriceanu a mai spus că i se pare regretabil modul în care România a procedat în aceste momente pentru că în loc să arate că este integrată în UE și că-și asumă în mod egal și drepturile dar și obligațiile, s-a poziționat ca o țară care primul răspuns la o întrebare este „nu”. “Eu cred că răspunsul adecvat al României ar fi fost următorul: vom fi alături în efortul Uniunii Europene, de celalte țări din UE, în a da soluția adecvată acestei probleme cu care ne confruntăm pe măsura posibilităților pe care le avem”, a spus Tăriceanu.
Potrivit acestuia, România ar fi trebuit să nu adopte o poziție atât de rigidă în privința cotelor de imigranți. „ Nu cred că a fost cea mai potrivită atitudine, aceea de a trimite reprezentantul României cu un mandat rigid la Consiliul JAI și care să spună: asta este și cu asta am încheiat discuția. De altfel, la JAI nici nu s-a luat o decizie pentru că întotdeauna la nivelul european se caută realizarea unui consens. Și cred că România ar fi trebuit să plece de la această idee: cum putem să contribuim la realizarea consensului, să-l facilităm, nu să-l îngreunăm”, a arătat Tăriceanu.
În ceea ce privește gardul ridicat de Ungaria, președintele Senatului a spus că „gestul autorităților maghiare se înscrie într-un cadru mai larg de manifestare puțin europeană, foarte puțin europană, care caracterizează actualele autorități de la Budapesta”.
Emisiunea va fi difuzată și, în reluare, duminică, de la ora 14.00.