Țara în care numai #Portocală are drepturi!

În acest moment, în România, două judecătoare de la Curtea de Apel București sunt încarcerate la Târgșor pentru că niște #judecători și #procurori au crezut ei că soluția de achitare pronunțată de aceste doamne ar fi greșită.

Cu puțin timp în urmă, alți judecători de la o altă Curte de Apel, cea din Oradea, au primit o soluție de clasare după ce au fost târâți vreo doi ani prin procese, cu toate consecințele ce decurg de aici: oprobriu public, umilire, lipsire de mijloace de subzistență, „milogeala” de rigoare în fața judecătorilor de caz. Căci așa se pune problema: nu ei își cer scuze că te „tăvălesc” prin instanțe nevinovat ci tu, nevinovatul, trebuie să-ți cerșești Dreptatea. Și reușești poate să o obții cu mare greutate, uneori deloc: cei din Oradea au fost mai norocoși. Și nu îți mai rămâne decât să îi mulțumești lui Dumnezeu că nu ai avut … „ghinion”, așa cum au avut sărmanele judecătoare bucureștene.

În acest timp, după ce mai bine de 1 an s-au prezentat probe zdrobitoare despre celebrul deja #procuror „Portocală” din care rezultă fapte foarte clare, o amărâtă de judecată disciplinară se amână la nesfârșit de Secția de procurori a CSM, căci, nu-i așa, trebuie să i se respecte drepturile legale. Păi sigur că da, numai unii au drepturi, în funcție de statul căruia îi aparțin: cei din Statul Paralel au legi ce le acordă drepturi și ele îi protejează doar pe ei, că doar de aia au fost date.

În vreme ce poporul asistă consternat la dezvăluiri despre „isprăvile” Statului paralel, ca la cea mai tare telenovelă regizată vreodată, televiziunile „libere” având ratinguri spectaculoase, în timp ce bătrânii ne sunt loviți zdravăn de protestatari ilegali pentru „statul de drept”, Parlamentul dansează balet cu magistrații: s-a hotărât să abroge complet răspunderea materială a magistraților. Că dacă tot nu s-a angajat niciodată până acum această răspundere, ar fi păcat să mai existe vreo îndoială legală. Inspirați de dictonul partenerului strategic „și eu pot”, unii pesediști s-au gândit cum să o mai facă o dată „de oaie” sau de porc” … dacă tot au lipsit (se pare) de la întâlnirile sufrageristice ale Sistemului: păi numai Ponta – șoricovitico- filul să adopte aberațiile astea de coduri penale… ei nu?

Păi cum să mai existe răspundere materială dacă ea se reduce la răspundere penală și disciplinară, care sunt tipuri distincte de răspundere? Iar răspunderea disciplinară are termene diferite de prescripție, care vor fi fost deja depășite când se va reține eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. Cea penală are propria formă de angajare a răspunderii patrimoniale: latura civilă. Iar ca batjocura să fie deplină, se dorește ca răspunderea lor materială să fie preluată de asigurători: cum și în ce țară se încheie asigurări pentru fapte intenționate, săvârșite cu rea-credință, domnilor magistrați? Cum să te asigure cineva știind că pe urmă dai foc la casă? Nicăieri și nimeni în lume! Iar partea proastă este că, din lipsa absolut justificată de pregătire juridică majoritatea comentatorilor sau simpli cetățeni consideră că eroarea din lege stă în cuvinte de genul „are dreptul”, „poate”, „are obligația”, când de fapt nu este așa: Diavolul se ascunde în detalii!

Și cu mult mai grav este că oameni de mare încredere, de la care ne așteptam la obiectivitate și responsabilitate ne prostesc în față ca și cum toți am fi niște imbecili: sigur că vă reglementați privilegii și imunități depline, stimați reprezentanți ai magistraților, asta am observat, dar măcar nu ne tratați pe toți ca pe niște imbecili!