„Cine poate înțelege mai mult suferința, decât cel care trece prin ea?”, spune Andreea Nichita. Tânăra a reușit să promoveze în acest an examenul de rezidențiat și a dovedit că orice vis poate fi realizabil, chiar dacă viața te-a pus la grele încercări
O tânără de 25 ani din Iași a reușit să arate că nu există bariere atunci când vrei ceva cu adevărat. Deși a fost obligată să trăiască într-un scaun cu rotile, Andreea Nichita a reușit să promoveze examenul de rezidențiat pe domeniul Dermatovenerologie și a început deja munca în spital.
A fost nevoită să lupte cu prejudecățile și cu un sistem care nu încurajează deloc accesul persoanelor cu dizabilități la educație. Andreea a învins acest context nefericit și a reușit să depășească toate obstacolele pe care le-a întâmpinat, iar anul acesta a terminat Facultatea de Medicină din Iași, imobilizată fiind într-un scaun cu rotile: „Cei șase ani de facultate au trecut mult mai repede decât mă așteptam, însă, trebuie să recunosc că nu a fost ușor. Au fost sesiuni grele și obositoare, dar toate m-au învățat că un medic trebuie să se dedice în totalitate profesiei sale. Majoritatea colegilor mei m-au tratat normal, m-au ajutat și au știut să îmi ofere mereu o vorbă bună sau un sfat. Atât profesorii, cât și colegii au fost surprinși de ceea ce îmi propusesem, dar cred că voința și curajul meu i-au convins”.
Copilărie petrecută prin spitale
Deși la naștere părea un copil perfect sănătos, odată cu trecerea anilor, părinții au observat unele modificări de deplasare. După mai multe investigații și mult timp pierdut prin spitale, Andreea a fost diagnosticată cu o boala genetică numită Amiotrofie spinală tipul III. „Boala a debutat ușor, dar sigur, și aproape ireversibil. Mergeam mai încet comparativ cu ceilalți copii de vârsta mea, urcam scările cu dificultate și, mai târziu, spre adolescență, mi-am pierdut abilitatea de a merge independent. Toată copilăria mi-am petrecut-o prin diferite clinici pentru a afla un diagnostic cert, deși, de cele mai multe ori, diagnosticele erau diferite, la fel și tratamentele indicate. În anul 2007, după un consult în China, mi s-a confirmat diagnosticul. Tot atunci am început și terapia cu celule stem și OEC, dar fără să obțin îmbunătățiri. Un an mai târziu, în 2008, am fost supusă unei noi încercări: operație de ocluzie intestinală care mi-a adus ca bonus starea de șoc septic. După o lungă perioadă de repaus, încercând să mă ridic, mi-am dat seama că am pierdut tot ceea ce obținusem prin kinetoterapie”, povestește Andreea Nechita.
Vrea să devină un medic bun
Din păcate, nu doar copilăria a pierdut- o, ci și perioada frumoasă a adolescenței. Deși a întâmpinat multe dificultăți, tânăra nu a renunțat. A primit constant încurajări și ajutor din partea celor din jur și, astfel, a decis să-și urmeze visul de a deveni medic: „Cine poate înțelege mai mult suferința, decât cel care trece prin ea? Consider că abilitatea de a-l asculta și înțelege pe cel în suferință este enorm de importantă și contribuie la tratamentul oricărei patologii. Cu siguranță aceste calități mă vor ajuta să devin un medic bun”, spune cu optimism Andreea.