A fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD pentru a salva trei tineri pe care un moment de neatenție putea sa îi coste viața.
Cei trei se deplasau spre Reșița în această dimineață, iar pe raza localității Honorici, șoferul a pierdut controlul volanului mașinii și a ajuns cu autoturismul într-un șanț de pe marginea drumului.
Impactul a fost violent. Doi pasageri au necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat imediat mai multe ambulanțe, un echipaj de pompieri, dar și unul al poliției rutiere. „Conducătorul auto de 23 de ani din Șanovița a pierdut controlul autoturismului și a ieșit cu acesta într-un șanț. Doi pasageri au fost duși la spital pentru investigații. Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Redeșteptarea Ionuț Bocancea, purtător de cuvânt IPJ Timiș. Din cauza rănilor suferite la cap, una dintre pasagerele din mașină, o tânără de 18 ani a fost dusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara cu un elicopter SMURD, care a preluat-o de pe stadionul municipal din Lugoj. (Sursa foto: Redesteptarea)