Conspiratorii fuseseră în prealabil instruiți la Moscova, ne comunică Ioan Talpeș, fostul șef al Serviciului de Informații Externe care, dintr-un motiv încă obscur, a decis să rupă tăcerea. Legat de afirmația de mai sus, el lansează o bombă foarte greu de dezamorsat, întrucât persoana avizată a decedat cu mai mulți ani în urmă. Printre cei instruiți la Moscova în pregătirea loviturii de stat din decembrie 1989 s-ar fi numărat însuși generalul Iulian Vlad, șeful Securității. Să fie reală o asemenea acuzație? Și, dacă da, de ce Talpeș a tăcut până acum?
O primă întrebare cheie și de bun simț, pe care oricine dintre cei care cunosc istoria recentă ar putea să o pună, este de ce, dacă a participat la conspirație, dacă a fost instruit la Moscova în prealabil și dacă a fost parte a lovituri de stat, Iulian Vlad ar fi fost arestat și ținut mult timp în temniță, alături de membri ai Comitetului Politic Executiv care aprobaseră fatala decizie a lui Ceaușescu de a se trage în demonstranți. Dacă ar fi fost parte a conspirației, ce sens ar fi avut să fie aruncat după gratii de acei decidenți care, în mod cert, s-au dovedit a fi oameni ai Moscovei? Și de ce, în memoriile sale, cele mai consistente apărând după deces, Iulian Vlad nu ar fi suflat o vorbă? Să fi defectat el pe parcurs în raport cu dispozițiile pe care le-ar fi primit de la Moscova? Mă îndoiesc. Din această perspectivă, singurul lucru care i s-ar putea pune în cârcă ultimului șef al Securității este că, împreună cu generalul Gușe, s-ar fi opus intrării trupelor sovietice în România, chemate parese de Ion Iliescu – Talpeș confirmă informația – pentru a consolida lovitura de stat. Numai că o asemenea supoziție este infirmată atât de sovietici, cât și de americani. Sovietici ar fi intervenit cu forțele armate, altfel decât au făcut-o prin comandourile Spetnaz, doar în ipoteza în care lovitura de stat ar fi eșuat. Ceea ce nu a fost cazul. Totul a mers ca uns. Și, ca dovadă, în mod oficial, sovieticii au declarat în acele zile că nu au nici cea mai mică intenție de a-și trimite în România trupele regulate. Și atunci de ce această grea acuzație de trădător de joasă speță i-a fost adusă lui Iulian Vlad de către Ioan Talpeș?
Încercând totuși o explicație, mă văd silit să fac o paralelă cu raporturile dintre Ioan Talpeș și Ion Mihai Pacepa. Talpeș a fost din capul locului un om de încredere al Direcției de Informații Externe, instituție în legătură cu care el nici măcar nu mai neagă că ar fi fost parte. În această calitate, el urma să fie trimis la studii de specializare în Statele Unite. Încercați să vă imaginați puțin cine ar fi putut fi trimis de autoritățile de la București din epoca Ceaușescu la studii de specializare pe malul Potomacului. Este ușor de intuit câtă încredere avea Securitatea comunistă în loialitatea lui Talpeș. Dar nu a mai fost să fie. Acest proiect a eșuat. A fost înghețat. Începând din momentul în care Pacepa a ales să părăsească România și apoi Germania, predându-se autorităților de la Washington. Din acest motiv, considerând că i-a periclitat viitorul, Talpeș, nefăcând un secret din asta, îl urăște până la moartea sa pe Ioan Mihai Pacepa. Presupun că, pentru un om atât de ranchiunos, cu o judecată atât de alambicată, dar în mod cert egocentrică și de un egoism feroce, aceeași situație s-a replicat cumva și în cazul lui Iulian Vlad. Acesta, fără a-l trăda în mod explicit pe Ceaușescu, a făcut-o implicit, invocând că, între dictatatorul comunist și popor, a ales poporul. Deci aproape din capul locului, Iulian Vlad s-a plasat, conștient sau nu, dar mai degrabă conștient, de partea conspiratorilor. Numai că aici a intrat într-un raport de rivalitate cu Talpeș, care, nu se știe cu exactitate cum și de ce, după cum el însuși afirmă, a ajuns un personaj aflat în epicentrul loviturii de stat, în imediata apropiere a lui Ion Iliescu. Că deh, vezi Doamne, lucraseră și unul și altul la edituri. Același Talpeș, într-unul din dialogurile purtate în mega-serialul inițiat de Anca Alexandrescu la Realitatea Plus, mărturisește că Ion Iliescu i-ar fi propus să devină șef al noului serviciu de securitate al României. Asta dacă nu cumva Talpeș își confundă propria dorință cu realitatea. La acea dată însă, poziția respectivă era deținută încă de Iulian Vlad. Ar avea Talpeș motive să-l urască? Și oare nu care cumva anterior Iulian Vlad l-a documentat și pe Ioan Talpeș, acesta sperând până în ziua de azi că dosarul său ar fi fost distrus, așa cum de altfel o spune indirect într-una dintre pseudodezvăluirile sale?
Am insistat asupra acestui episod legat de generalul Vlad pentru că răspunsul la întrebarea dacă acesta a fost sau nu instruit la Moscova în pregătirea loviturii de stat este cardinală pentru înțelegerea istoriei recente.
Și fiindcă tot ne învârtim în jurul conspiratorilor, a spionilor, a spionajului în general, iată, îmi permit să mai fac o supoziție. Atunci când Ioan Talpeș afirmă că autoritățile de la Washington i-au cerut lista celor care făceau spionaj în favoarea statului român, la ce spioni se referă concret? Se referă doar la spionii români? Sau se referă și la serviciile de spionaj ale unor terțe state, care, colaborând, așa cum se obișnuiește, cu autoritățile de la București, le-au oferit acestora de-a lungul timpului informați obținute de propriile rețele? Nu cumva lui Talpeș i s-a cerut să predea și lista spionilor altor state care colaboraseră cu serviciul secret român? Și nu cumva a făcut acest lucru? Legat de împrejurarea descrisă mai sus, mai există un element extrem de preocupant. Dacă autoritățile de la Washington le-au cerut autorităților de la București să-și predea sau să-și anihileze spionii din subordine sau spionii cu care colaborau, firesc nu ar fi fost ca tandemul Iliescu-Talpeș, aflat atunci la Washington, să fi solicitat în contrapartidă ca și americanii să-și devoaleze sau măcar să-și anihileze spionii care mișunau pe teritoriul României? Cum se face că Talpeș ignoră cu desăvârșire această temă?
Știu că duminică se va da din nou în spectacol, punându-și poalele în cap, într-o nouă intervenție de tip talmeș-balmeș în emisiunea Ancăi Alexandrescu, intitulată „Culisele statului paralel”. Îl provoc să răspundă la întrebările pe care, explicit sau implicit, i le-am pus până acum. Și-l anunț că, până duminică, mai urmează și alte întrebări. Unele chiar mai grele.