TABLETA TV: Vine vacanţa!

Emisiunea "Evenimentele zilei" de pe B1 intră în vacanţa de vară la capătul ediţiei de azi.

După ce ne-aţi văzut alături de miniştri, parlamentari, sindicalişti sau pensionari, acum vă invităm şi în culise.

E momentul să aflaţi că telefonul care a bruiat în direct o discuţie despre inundaţii cu melodia "Rehab" a solistei Amy Winehouse este al celui care vă scrie. Neglijenţa a fost sancţionată prompt de privirea nemiloasă a moderatoarei Alina Stancu.

Iar uralele auzite din redacţie la Mondialul de fotbal în timp ce în studio se dezbătea aprig pe seama Agenţiei Naţionale de Integritate au fost şi ele puse la punct de aluzia suavă că riscam să mai vedem meciurile doar pe net. Cu speranţa că ne-aţi scuzat, vă aşteptăm la sfârşitul verii!