Născut în timpul "revoluţiei române în direct" (decembrie 1989), telespectarorul român ar fi trebuit să aibă o afinitate specială cu revoluţia de la Cairo.
Ar fi trebuit să se simtă solidar cu egiptenii ieşiţi în stradă, să aibă, măcar, interes, dacă nu, chiar, să se bucure alături de cei un milion de egipteni ieşiţi în stradă, la aflarea veştii că, în fine, Mubarak a demisionat.
În schimb, impresia e că telespectatorul român consumator de ştiri a preferat nesfârşitele discuţii despre mărunta viaţă politică autohtonă şi s-a amăgit la gândul că îmbogăţiţii co rupţiei din vămi şi protectorii lor vor plăti pentru nesim ţi re şi fărădelegi.
În apărarea lui, telespectatorul român neinteresat de revoluţia din Egipt are, totuşi, trei lucruri: 1) Producătorii TV cred că ştiu ei mai bine ce vrea poporul televizoman, 2) N-au fost atât de mulţi români în concediu la Sharm El- Sheikh încât să le pese şi 3) Ştiu ei mai bine că totul e pus la cale şi că revoltele populare sunt mereu manipulate şi confiscate.