Ar fi greşit să crezi că aşa o idee n-ar fi putut izvorî decât din mintea unui socialist. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru că în România nu-s chiar aşa mulţi socialişti, tot aşa cum nu-s destui liberali (dar sunt o droaie de liber-schimbişti).
Dacă ideea de a dubla filmele ar fi fost aruncată pe piaţă de vreun deştept din PDL, ai fi bănuit că-i vorba de o petardă lansată ca să distragă aten ţia de la alte probleme (de exemplu, de la scumpiri, inflaţie sau lupta amuzantă dintre contracandidaţii lui Toader Palelogu).
Nimic din toate astea! Nu pare a fi vorba nici măcar de vreun lobby cinstit (ca în cazul Adrian Severin) în favoarea industriei de dublaje. Nu. E mai degrabă un soi de provincialism, de naţionalism prostesc, de îngustime păguboasă.
Până şi expunerea de motive e hilară: urmărirea mai atentă a jocului actoricesc, mai buna receptare a mesajului (de către copii sau bătrâni), apărarea limbii române (sic!). Eu sper, totuşi, că soţul Marinei Almăşan a vrut doar să facă o glumă. Nu i-a ieşit.