TABLETA TV: Liga luftangiilor se întoarce

Azi servim interesul public cu o veste veselă pentru grupul sublim, dar care lipseşte cu desăvârşire, compus din fanii celor care comentează la TVR meciurile de fotbal din Liga Campionilor: Bocanaciu, Şelaru, Olaianos şi Ionescu jr. se fac luftangii mondiali, ei urmând să fie trimişi la Cupa sudafricană.

Micimea delegaţiei nu indică un buget de criză după ce la Olimpiada de la Vancouver au fost 13 inşi pe diurne frumuşele din banul public. În TVR, unde toată lumea e rudă cu toată lumea, nu e nicio criză.

Şi nici nu va fi, căci imnul naţional se difuzează la şapte fără cinci dimineaţa. Prea devreme pentru a se deştepta vreun român care să scuture arborii genealogici teverişti până la răsfirarea soţilor, fiilor şi nepoţilor.