Pe vremea lui Ceauşescu, le spun copiilor mei, aveam un singur program TV, dar visam să fie multe, cel mult şase, să pot alege.
Pe vremea aia nu existau nici telecomenzi, desigur, le zic, fiindcă n-aveai ce face cu ele.
Şi, totuşi, unii aveau, mă corectez, amintindu-mi că inventasem telecomanda cu fir - un prelungitor la care pusesem un întrerupător, să pot stinge televizorul din pat, noaptea, când se termina programul şi mi-era lene să mă duc până la butonul roşu. Azi nici nu mai ştiu numărul programelor la care am acces.
La telecomandă, primelor nouă butoane le corespund, în ordine: TVR 1, Realitatea TV, Antena 3, Pro TV, Antena 1, HBO, Pro Cinema, TV 1000 şi Viasat History. Aş mai primeni câte ceva, dar n-am timp.