Va fi pierit cheful de politică al românilor? Va fi. Vor fi fost candidaţi fără pic de sare şi fără urmă de piper? Vor fi fost.
Comentatorii politici vor explica, probabil, de ce confruntarea Teo Trandafir - Liliana Mincă pentru Colegiul 19 va fi scos din case un număr infim de alegători. Asta, într-o duminică în care vremea a fost atât de tristă încât i-a ţinut pe bucureşteni departe de grătare!
Explicaţii la fel de savante se vor da, poate, şi în cazul turului II pentru primăria din Râmnicu- Vâlcea. Cât despre televiziunile de ştiri, niciun savantlâc: oricât s-au scremut, cu transmisiuni live, n-au putut face din nimic bici. Mai era puţin şi căscau până şi reporterii de pe teren. Deci, uninominal pur!