Elena Udrea a decis să se autosuspende din funcția de președinte al PMP, potrivit unor surse din partid. Conducerea partidului a fost preluată de Eugen Tomac.
Preşedintele PMP, deputatul Elena Udrea, a fost adusă de anchetatori, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), ea spunând la intrare că nu ştie de ce a fost citată cu mandat şi că, probabil, este vorba despre dosarul Microsoft.
Elena Udrea a scris pe Facebook că a fost citată, cu mandat de aducere, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a oferi lămuriri, ea precizând că este surprinsă de decizia anchetatorilor de a proceda aşa, în condiţiile în care s-a arătat în permanenţă dispusă să colaboreze.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Elena Udrea, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere.
Procurorii DNA au impus măsura controlului judiciar în cazul Elenei Udrea, potrivit unei surse judiciare.