Surse. Cum i-a trădat Dan Barna pe colegii din alianță. Ce a transmis în timpul ședinței

Au apărut noi informații din ședința coaliției în care se spune că Dan Barna ar avea un ton diferit față de colegii din USR PLUS cu privire la Florin Cîţu.

Dan Barna, potrivit surselor din interior, ar fi avut un mesaj diferit faţă de colegii săi din USR PLUS.

„Trebuie să ne vedem înainte de şedinţele de guvern”, ar fi spus Dan Barna, în timpul ședinței coaliției de guvernare, potrivit informațiilor furnizate de jurnalista Cătălina Porumbel, în emisiunea Decisiv, de la Antena 3. Pe scurt, Dan Barna a renunțat să mai atace premierul României și a dat semnalul unei posibile reconcilieri. Numai că tonul diferit folosit de Dan Barna survine la doar câteva ore după ce colegii săi au menținut decizia impusă tot de liderul USR.

Colegii lui Dan Barna din USR PLUS  şi-au păstrat poziţia  înainte de ședință şi au spus că îi retrag sprijinul politic premierului Florin Cîțu şi că nu vor propune un nume pentru portofoliul de la Sănătate.

„Îi vom convinge pe cei de la USR să renunţe la această idee ca Florin Cîțu să fie schimbat din funcţia de premier”, ar fi spus surse politice, citate de Antena 3.

Susținere totală a PNL pentru Florin Cîțu

Premierul a spus în ședința PNL că miniștrii care vor critica colegi sau pe prim-ministru, cum a făcut Cătălin Drulă, vor fi revocați ”imediat”.
Florin Cîțu le-a spus colegilor din conducerea PNL că orice ministru care își va critica colegii sau pe premier va fi revocat ”imediat” din funcție. ”Nu poți veni în ședința de guvern după astfel de declarații”, a spus Florin Cîțu.
Cu privire la demiterea lui Vlad Voiculescu a spus: „eu nu am luat o decizie peste noapte. Am tot amânat și am analizat. Eu am tot spus, ministrii sunt evaluați”.

Şi Raluca Turcan l-ar fi susţinut pe Florin Cîţu

Raluca Turcan a declarat că Florin Cîțu a procedat corect față de Vlad Voiculescu și a avertizat că cearta din coaliție duce la pierderea încrederii electoratului și creșterea AUR.
„Ar fi bine să ne ferim de cuvinte grele, pentru că odată spuse, cuvintele nu pot fi luate înapoi și asta ar fi bine să aplice și colegii de la USRPLUS. Oamenii, în mare majoritate, sunt total dezinteresați de meciul politic din coaliție.
Îmi pare rău să spun : pare că batem câmpii, în loc să facem ce-am promis și dacă nu ne potolim, vom pierde enorm ca încredere ca politicieni. Vedem deja creșterea AUR. Funcția de premier nu trebuie golită de pârghii pentru funcționalitatea coaliției. Coaliția nu va funcționa mai bine cu un premier fără autoritate. Orice premier va acționa la fel. Orice acord scris, fără bună credință între semnatari , va fi degeaba”, ar fi spus Raluca Turcan, potrivit G4Media.