Suporterii lui Bury și-au îngropat  echipa. Au ajuns la sapă de lemn după 134 de ani

Un mic club englez a fost sufocat de datorii și a dispărut din liga a III-a. Fanii au așteptat un miracol de la un potențial investitor, și când au văzut că dezastrul nu poate fi evitat au plâns la porțile stadionului.

Ultimul faliment englez, înregistrat în 1992

Faptul nu este fără precedent în fotbalul insular, ultimul caz de acest gen fiind consemnat în 1992, cu Maidstone. Datoriile clubului se ridică la aproximativ 2 milioane de lire sterline. O sumă infimă pentru o formație medie de Premier League, dar una uriașă pentru o grupare din liga a 3-a, acolo unde nu există drepturi de televizare a competiției.

Oricât au așteptat fanii o minune, un investitor care să acopere găurile financiare, dezastrul nu a putut fi evitat. „Ştiu că este o perioadă devastatoare pentru jucători, conducere, suporteri şi întreaga comunitate Bury”, a declarat English Football League.

„Când vestea a fost aflată, fanii s-au prăbuşit în lacrimi”, a spus și Mike Minay la BBC Radio Manchester. Suporterii, care protestaseră și înaintea anunțului, s-au adunat în fața arenei, au deplâns desființarea și au adus și un coșciug.

Pentru club va urma trecerea în insolvență și foarte probabil falimentul. Liga a 3-a engleză și-a consumat deja cinci etape, iar Bury nu a participat la nicio etapă.

Așa că norii negri se adunaseră de mai multă vreme. Divizia se va desfășura cu cele 23 de formații, iar una dintre ele va avea liber în fiecare etapă.

Anul trecut, în noiembrie 2018, clubul a fost preluat de Steve Dale, un om de afaceri care a venit cu planuri mari la Bury. A achitat o parte din datorii, dar „greaua moștenire” l-a doborât. N-a mai putut face față cheltuielilor și a fost nevoit să renunțe.

S-a legat cu o pereche de cătușe de stâlp

Unul dintre cei mai vocali suporteri a fost Joy Hart, fostă directoare a clubului, care s-a legat cu o pereche de cătușe de un stâlp aflat în fața stadionului. Un gest disperat care n-a evitat colapsul. Joy este fiica Les Hart, cel mai important jucător din istoria clubului.

În 2001-2002, Bury a fost salvată de la desființare de o un efort comun financiar făcut de fani, dar acum, suma de 2 milioane de lire sterline depășea posibilitățile susținătorilor.

Și Bolton are perspective sumbre

Tot în liga a 3-a mai există o formație aflată în pericol de dispariție. Bolton Wanderers a fost înființată în 1877 și ar putea să sucombe în acest an.

Din cazua problemelor financiare, clubul a început cu un deficit de 12 puncte. Patronul Ken Anderson a plecat din cauza presiunii puse de suporteri, iar în actualul lot se mai găsesc doar șapte seniori. Locurile goale sunt umplute de juniori.

 

Înființat din două echipe bisericești

Clubul a fost fondat la data de 24 aprilie 1885 din două echipe bi sericești, Bury Wesleyans și Bury Unitarians. Ulterior, echipa a închiriat un teren, numit „Gigg Lane” (foto jos), aflat pe moșia Earl of Derby, iar acesta este în zilele noastre unul dintre cele mai vechi stadioane din lume. Primele probleme financiare serioase pentru Bury au apărut în sezonul 2001-2002. Fondurile au scăzut drastic odată cu prăbușirea ITV Digital, iar Bury s-a aflat cu un picior în faliment.

Un român, printre „Agitatori”

Imediat, fanii echipei au demarat o campanie de strângere de fonduri și au izbutit să adune destui bani pentru ca echipa să supraviețuiască. În semn de recunoștință pentru rolul său în această acțiune, UEFA l-a premiat pe Gordon Sorfleet, ofițerul de presă al clubului, cu titlul de „Cel mai bun suporter”. Pe la Bury FC a trecut și un fotbalist român. Este vorba despre unul dintre „produsele” de succes al lui Gheorghe Hagi. În 2017, Mihai Dobre (19 ani pe atunci/ foto) a evoluat pentru „Agitatori” (The Shakers) fiind împrumutat de clubulmamă AFC Bournemouth.