Ştefan Barabas, din Iaşi, este suspect de tentativa de jaf la multimilionara americană Anne Moss. Hoţii i-au cerut 8,5 milioane de dolari, după ce i-au injectat „albastru de genţiana”. Barabas s-a prezentat la recoltarea de ADN dar apoi a dispărut din Iaşi.
Trei tineri români au băgat spaima în locuitorii unui stat din America. Autorităţile americane bănuiesc că printre ei se afla şi un ieşean, în vârstă de 25 de ani, cu reşedinţa în SUA. La sfârşitul săptămânii trecute, doi agenţi FBI au venit la Iaşi într-o misiune ultrasecretă pentru a se întâlni cu Stefan Barabas, suspectat de o tentativă de jaf „ca în filme", în statul Connecticut, la palatul unei femei cu o avere de câteva sute de milioane de dolari.
Au cerut 8,5 milioane de euro
Un ieşean este în vizorul autorităţilor din Statele Unite ale Americii, fiind bănuit că a participat, alături de alţi doi români, la sechestrarea şi ameninţarea cu moartea a unui cuplu multimilionar, din statul Connecticut. Scenariul pus la cale de cei trei pare desprins din filme. Românii i-au legat de mâini şi de picioare pe Anna Bass, de 69 de ani, şi pe iubitul ei, de 63 de ani, după care le-au injectat o substanţă albastră, despre care infractorii le-au spus că este letală. I-au ameninţat pe cei doi că dacă nu le da 8,5 milioane de dolari nu vor primi antidotul şi astfel vor muri. Cuplul a stat imobilizat 12 ore într-una dintre băile vilei. După ce femeia le-a spus că nu ţine banii în casă, românii s-au răzgândit şi au fugit. Nu înainte de a le administra somnifere, căci, de fapt, injecţiile nu erau chiar dăunătoare. Ce-au aflat procurorii români
„Se bănuieşte că aceste persoane, în cursul anului 2007, au pătruns în reşedinţa unor cetăţeni şi au încercat extorcarea acestora, cerându-le suma de 8,5 milioane de dolari. Le-au injectat o substanţă despre care ei spuneau că ar fi fost letală, în vederea obţinerii acelei sume de bani. Ulterior aceştia s-au răzgândit, au sustras din garajul familiei respective o maşină cu care au părăsit reşedinţa”, a declarat procurorul Diana Burlacu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Majordomul şef al miliardarei le-a vândut pontul
Unul dintre infractori a fost găsit de anchetatorii americani sub numele de Emanuel Nicolescu şi a fost arestat anul trecut. Acesta a fost pentru două luni majordomul şef al Annei Bass. Săptămâna trecută a început şi procesul în care este acuzat de extorcare, conspiraţie în vederea extorcării şi deţinere de autoturism furat. El riscă până la 50 de ani de puşcărie. Anchetatorii americani îi bănuiesc şi pe doi români stabiliţi în SUA de complot în cazul tentativei de jaf de pe moşia care se întinde pe sute de hectare deţinută de Anna Bass, fosta soţie de miliardar. Ei sunt Stefan Barabas, născut în Iaşi, şi Nicolae Helerea, născut în Braşov, cunoscut în SUA sub numele de Michael Kennedy. Anul trecut, autorităţile din America au cerut sprijinul procurorilor ieşeni pentru a-l găsi pe Stefan Barabas, despre care aveau informaţii că s-a întors în România. O echipă de anchetatori FBI a aterizat la Iaşi, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a preleva probe biologice de la ieşean.
Barabas s-a prezentat regulamentar la recoltarea de probe „S-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii ADN-ului pentru persoana care se bănuia că este domiciliată pe raza municipiului Iaşi şi, de asemenea, s-a mai solicitat ascultarea convorbirilor telefonice, apeluri care se bănuia că au fost date cu ocazia comiterii faptelor pentru care sunt cercetaţi în Statele Unite. Persoana pentru care s-a solicitat comisia rogatorie a fost identificată de lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Iaşi. Acesta s-a prezentat săptămâna trecută la sediul inspectoratului, unde au fost prezenţi şi doi reprezentanţi ai Guvernului SUA, în speţă de la FBI, care au procedat la recoltarea acelor probe biologice, care, ulterior, au fost trimise în SUA în vederea prelucrării datelor obţinute", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. O fostă balerină, divorţată de un miliardar
Stefan Barabas nu are un domiciliu stabil în Iaşi, iar anchetatorii au descoperit că ieşeanul locuia în apartamentul bunicului său. Acesta nu s-a opus prelevării de probe biologice, ci chiar s-a prezentat în fata anchetatorilor ieşeni, alături de apărătorul sau. „Ce-aş putea să vă spun, în condiţiile în care clientul meu nu mi-a dat acceptul să comentez aspecte din dosarul acestuia, nu le voi comenta, dar ceea ce vă pot spune este că nu este acuzat nici în România şi nici în Statele Unite de nicio infracţiune săvârşite pe teritoriul celor două state" a declarat Liviu Bran, avocatul lui Stefan Barabas. Dacă ADN-ul lui Stefan Barabas va coincide cu probele găsite de anchetatori în vila milionarei şi în maşină furată, FBI va cere extrădarea ieşeanului pentru a-l cerceta în SUA. Anne Bass a fost balerină şi a divorţat în 1988 de miliardarul texan Sidd Bass. După căsătorie, femeia a rămas cu o avere de 200 de milioane de dolari.
Barabas a şters putina?
O infomaţie de ultimă oră, apărută în Ziarul de Iaşi, este că Ştefan Barabas a dispărut de câteva zile de la domiciliu. Anchetatorii l-au căutat încă o dată dar nu l-au mai găsit.