Silviu Predoiu, care a ocupat funcția de fost prim-adjunct al directorului Serviciului de Informații Externe (SIE) a luat parte la o nouă ediție a podcastului „Hai Live” moderată de jurnalistul Robert Turcescu. De asemenea, prezenți au mai fost și jurnaliștii Dan Andronic și Mirel Curea. Cei patru au discutat despre spionaj, dar și perspectiva ca unii politicieni români să fie recrutați de Serviciile Secrete de la Moscova.
Jurnalistul Robert Turcescu a explicat că în această perioadă apar diferite informații conform cărora unii politicieni de la noi din țară ar fi recrutați de Serviciile Secrete de la Moscova. Mai apoi, acesta l-a întrebat pe Silviu Predoiu, fost prim-adjunct al directorului SIE, ce părere are despre informațiile din spațiul public.
Politicienii fac jocurile Moscovei?
„Suntem în situația în care în România există astăzi politicieni la nivel mai înalt care fac jocurile Moscovei? Care sunt influențați de ruși? Care sunt poate recrutați de Servicii Secrete?”, a dorit să afle jurnalistul Robert Turcescu.
„Toate Serviciile de Informații Externe au ca misiune recrutarea de persoane cu acces la documente. Este foarte dificil să gestionezi persoane la vârf. Poți să ai persoane la vârf, lideri de partide, miniștri, însă este foarte greu să controlezi situația din punctul de vedere al securității legăturii cu ele. Al dirijării în teren”, a explicat Silviu Predoiu.
Mai apoi, el a oferit și câteva exemple concrete legate de dificultatea situației.
„Este greu să te întâlnești cu ei, să le dai sarcini. Persoanele din această categorie sunt vizibile. Trebuie să fii nebun să dai sarcini de spionaj cuiva care este tot timpul în atenția tuturor televiziunilor. Care este urmărit de servicii, în mod explicit. Care este protejat de structurile de informații ale statului”, a mai spus fostul prim-adjunct al directorului SIE.
Silviu Predoiu a mai declarat și că Serviciile caută sursa informațiilor.
„Dacă vrei, generic, informațiile președintelui Senatului, nu trebuie să îl recrutezi pe el. Poți să îl recrutezi pe șoferul lui, pe secretara lui. Pe femeia de serviciu de acolo, care să schimbe mouse-ul de pe birou cu un altul care transmite date până la 800 de metri. Și după trimiți diferite persoane ca vizitator în Palatul Parlamentului, din când în când, să adune informațiile acumulate”, a mai spus fostul spion.
Fără „roșcați”
Fostul prim-adjunct al directorului SIE a mai explicat și că Serviciile Secrete nu recrutează „roșcați”. Mai exact, persoane care au sentimentul individualității și unicității lor.
„V-ați întreba, oare, de ce în Servicii nu sunt persoane roșcate. Pentru că sunt atât de puțini încât au tot timpul sentimentul că sunt absolut speciali. Ca și demnitarii care ajung în funcții mari și încep să creadă că sunt speciali și își scriu memoriile. Atunci când cred acest lucru sunt foarte greu de dirijat. Serviciul are nevoie de un mecanism. Căutăm sursa, căutăm omul care nu se vede. Cel mai mare compliment pentru noi era atunci când întrebam pe cineva dacă îl știe pe băiatul nostru, de undeva, și spunea că nu, că nu l-a văzut niciodată. Acesta era complimentul. Nu ai nevoie de artificii”, a concluzionat Silviu Predoiu.
Evenimente externe
Mirel Curea a amintit și de atentatul Hamas asupra Israelului. El a povestit că a primit mai multe informații din partea unui om de afaceri israelian, fost ofițer de spionaj, cu privire la atacul palestinienilor asupra evreilor, fără ca aceștia să știe.
„Mi-a spus că au dat dovadă de mare inteligență și de cunoaștere a tehnicilor de spionaj din ziua de astăzi. Și au trecut la vechile modalități de lucru „clandestine”. Adică contactele indirecte, căsuțele poștale impersonale”, a spus jurnalistul. Curios de veridicitatea acestor informații, i-a adresat întrebarea fostului prim-adjunct al directorului SIE.
„Încă de când eram în activitate, o serie de servicii începuseră să lucreze documentele clasificate pe mașini de scris clasice. Mecanice, nici măcar electrice. Se revenise la rapoarte scrise de mână. Pentru că până la urmă aproape totul se poate afla. Depinde cât vrei să investești. În cazul evenimentelor din Gaza, a fost un complex de factori. Pentru că știau foarte bine că Hamas-ul lucrează și sub această formă”, a explicat Silviu Predoiu.
Și jurnalistul Dan Andronic a dorit să afle părerea fostului spion în legătură cu atacul asupra lui Trump și dacă i se pare că ceva a fost nelalocul lui.
„Nu, nu mi se pare. Dacă se întâmpla în altă parte poate aș fi avut niște întrebări. Dar în SUA, unde la două, trei zile aflăm despre un atac cu arma, despre cineva care deschide focul într-un supermarket, într-un mall, într-o școală, deja mi se pare că este o chestie banală. A devenit interesant prin țintă, nu prin faptul că s-a întâmplat”, a mai detaliat el.
Ediția integrală a podcastului „Hai Live” cu Robert Turcescu, de marți, 11 septembrie, poate fi vizionată integral aici.