Notele de esenţă ale protestului TeFeList de sîmbătă seara au dovedit încă o dată oboseala acestui fel de acţiune politică a preşedinţiei şi a Opoziţiei (protestele nu mai sînt de mult ale societăţii civile, confiscate cum au fost de către PNL şi USR), oboseală manifestă în impresia de clişee ivite din rutină.
Am întîlnit astfel strofocarea siteurilor şi televiziunilor din cadrul Diviziei Presă a Binomului de a exagera proporţiile şi semnificaţiile politice ale manifestării, încercînd să facă trandafir dintr-un borş cu ştir, iresponsabila transformare a unor jurnalişti precum Rareş Bogdan în mitingiști cu spume la gură, prezenţi în stradă ca agitatori revoluţionari, provocările puse la cale de acelaşi Mădălin Bot, un soi Miron Cozma care se pretinde jurnalist, aceeaşi atmosferă de loc în care n-au venit nemulţumiţi, ci oameni care au simţit nevoia să treacă şi ei pe acolo, cu bicicleta, cu trotineta şi cu nelipsiţii cîini care trebuiau scoşi la plimbare seara, eterna binecuvîntare de către preşedinte a mişcărilor de stradă, poziţie anticonstituţională, deoarece principala misiune a şefului statului e cea de arbitru în conflictele din societate, şi nu de incitator la conflicte.
Faţă de alte manifestări, protestul de sîmbătă seara avut însă şi cîteva note aparte, care au făcut din moment o bizarerie născătoare de întrebări.
E vorba mai întîi de caracterul improvizat al acestei mişcări. Faţă de alte momente, au lipsit iniţiativele spectaculoase, cum a fost de exemplu folosirea telefoanelor mobile în ianuarie 2017, protestatarii nu s-au mai deplasat dintr-un loc într-altul al Bucureştiului, manevră necesară pentru impactul mediatic dar şi pentru sporirea numărului de manifestanţi, a lipsit mai ales emoţia de la alte manifestări.
Răspunsul la întrebarea de ce caracterul improvizat, ni-l dă chiar nota de nitam-nisam a acestei mişcări. Cine a urmărit divizia Presă de sîmbătă dimineaţa, va fi constatat o intrare în dispozitiv masivă, agresivă şi precipitată pentru pregătirea mediatică a protestului. Un protest despre care nu se suflase o vorbă nici măcar cu o zi înainte, lucru stupefiant, dacă ne gîndim că alte mişcări au fost preparate mediatic înainte de a avea loc cu săptămîni întregi. A fost activat eternul Mihai Şora, folosit prin vîrsta sa (peste o sută de ani) ca instrument propagandistic:
PSD a reuşit să scoată în stradă pînă şi un centenar.
Rămîne ca o enigmă răspunsul la întrebarea:
De ce convocarea unei asemenea mişcări sîmbătă seara, pe 12 mai 2018, în condiţiile în care în această săptămînă, care a trecut, nu s-a întîmplat nimic în stare să provoace o minimă emoţie colectivă în rîndurile TeFeLiştilor. N-a fost dată nici o ordonanţă de urgenţă controversată, Legile Justiţiei sunt pe undeva prin spaţiul aerian, Parlamentul n-a votat nici o lege cu cîntec, premierul n-a făcut nici o declaraţie aiuritoare şi totodată revoltătoare. De ce s-a simţit nevoia punerii la cale acestei mişcări de protest? Răspunsul ni-l dă lozinca numărul unu din piaţă:
Vrem în Europa!
Pentru ca o asemenea lozincă să fie expresia unei emoţii, ar fi trebuit ca în raporturile noastre cu Uniunea Europeană să se fi întîmplat în ultimul timp ceva grav. Fie Comisia Europeană să ne fi dat un avertisment în genul celui dat Poloniei, fie PSD să fi anunţat o decizie menită să ne pună în conflict major cu Uniunea Europeană. Nimic din aceste lucruri nu s-a întîmplat. Pe de altă parte a considera că există pericolul ca PSD să ne scoată din UE înseamnă a gîndi cu călcîiul şi nu cu creierul.
În primul rînd pentru că Liviu Dragnea e conştient de faptul că românii au nevoie de UE.
În al doilea rînd, pentru că Liviu Dragnea nu e personalitatea politică în stare să gîndească o decizie crucială strategică în raporturile cu Uniunea Europeană. Bogdan Iacob a remarcat pe site-ul său InPolitics.ro absenţa steagului american din Piaţă. Dacă adăugăm acestui fapt excesul de steaguri europene şi mai ales sloganul întregi mişcări Vrem în Europa, mişcarea de protest trimite la începutul în forţă al războiului dintre SUA şi marile puteri europene, în frunte cu Germania, prin retragerea SUA din acordul cu Iranul. În România s-a vorbit mai puţin despre decizia lui Donald Trump de retragere a SUA din Acord, dar mai ales despre consecinţele acestei decizii în planul relaţiei transatlantice. S-a creat astfel în România impresia că decizia, urmată de controversa publică dintre America şi marile puteri europene, e o chestiune mai mult militară decît politică şi mai mult de politică mondială decît de politică economică. În realitate retragerea din Acord e o lovitură mortală dată de America marilor puteri europene, cele care domină Uniunea, puteri care s-au bătut ca să se încheie Acordul, pentru ca a doua zi după semnarea documentului să năvălească în Iran cu investiţii uriaşe. Retragerea Americii din Acord înseamnă nu numai sancţiuni împotriva Iranului din partea SUA, dar şi sancţiuni împotriva statelor europene care nu-şi vor retrage investiţiile din Iran. E limpede astfel că marile puteri europene sprijină Acordul şi sunt împotriva lui Donald Trump nu de dragul Iranului, ci de dragul investiţiilor enorme din Iran:
Renunţarea la Acord ar însemna renunţarea la investiţii în desfăşurare în Iran şi prin asta expunerea la un dezastru economic. Pe fondul acestui război incredibil între America şi marile puteri europene, recent, Uniunea Europeană a încercat promovarea unei rezoluţii care să interzică statelor membre ale Uniunii Europene mutarea ambasadelor lor de la Tel-Aviv la Ierusalim. Iniţiativa nu a vizat atît simpatia din partea arabilor, cît mai ales un ghiont dat Americii în cadrul confruntării pe tema acordului. Din cîte se ştie, România prin Ministerul de Externe al Guvernului PSD, a votat alături de Cehia şi Ungaria împotriva acestei rezoluţii. Sîmbătă, aflat la Blaj într-o vizită electorală, Klaus Ioannis şi-a exprimat indignarea faţă de acţiunea ministerului nostru de Externe. Cu acest prilej, preşedintele a organizat o conferinţă de presă, iniţiativă special asumată pentru a transmite anumite mesaje. Și nu atît românilor, cît mai ales TeFeLiștilor din Piață. Programată chiar în deschiderea Mitingului de protest, conferința de presă s-a vrut un soi de discurs ținut protestatarilor de la distanță prin intermediul transmisiilor în direct ale televiziunilor de știri.
După ce a binecuvîntat protestul, lăsînd impresia că regretă imposibilitatea fizică de a fi și el în Piață, pentru a hăuli, ținut tandru de mînuță de Răvășitoarea, Klaus Iohannis a dat citire principalelor mesaje pe care trebuia să și le însușească TeFeLiștii. Unul dintre ele se referă la Opoziţia sa faţă de mutarea ambasadei noastre de la TelAviv la Ierusalim. O situare categorică de partea marilor puteri europene. Deşi a evitat un răspuns tranşant în chestiunea Acordului, preşedintele a lăsat să se înţeleagă că şi în această chestiune e de partea marilor puteri europene şi împotriva SUA. Mult mai important, în cadrul discursului ţinut la sindrofia electorală, dar şi în cadrul conferinţei de presă, el a acuzat guvernul PSD că vrea să scoată România din Uniunea Europeană. Deoarece, aşa cum au arătat mai sus, în raport cu Uniunea Europeană, PSD a avut două iniţiative pro americane – votarea împotriva rezoluţiei privind mutarea ambasadelor la Ierusalim şi declaraţia categorică al lui Liviu Dragnea acordată Associated Press, preluată rapid de presa americană, că e de partea Americii în controversa privind Acordul, putem spune că, prin acuzaţia de scoatere din Europa, preşedintele a denunţat poziţia PSD şi a Guvernului în cadrul războiului dintre America şi Europa, mai precis angajarea PSD şi a Guvernului de partea Americii în acest război.
Atacul lui Klaus Iohannis împotriva poziţiei PSD ne răspunde la întrebarea: De ce s-a organizat nitam-nisam sîmbătă seara o manifestaţie de protest împotriva a ceea ce s-a numit încercarea PSD de scoatere a României din UE? Întrebare cu atît mai legitimă cu cît, aşa cum spuneam mai sus, nici vorbă nu poate fi de o ieşire sau măcar de un conflict între guvernul PSD şi Uniunea Europeană. Singurele teme de conflict sînt cele care decurg din opţiunea PSD pentru America în războiul cu Europa. Putem bănui astfel că între cele două momente – conferinţa de presă a lui Klaus Iohannis de la Blaj şi protestul din Piaţa Victoriei a fost o coordonare. Ba chiar putem spune că protestul a fost organizat în grabă pentru a da semnalul că opinia publică din România îl ascultă pe Klaus Iohannis în conflictul cu PSD pe tema angajamentului României în războiul dintre America şi Uniunea Europeană.
În Piaţa Victoriei s-a strigat în favoarea Europei, pentru că nu s-a putut striga făţiş împotriva Americii. Sub măreaţa îndrumare a lui Klaus Iohannis se va ajunge însă şi la momentul în care se va striga Jos America! şi se va arde steagul american. Nu în numele independenţei româneşti, nu numele amiciţiei cu Rusia, ci în numele alierii noastre cu marile puteri europene în războiul declanşat între America şi Europa. Chiar dacă a luat o formă subtilă, sîmbătă seara a avut loc în Piaţa Victoriei o manifestare antiamericană. Şi prin asta o premieră în postdecembrism.