Reprezentantul special pentru negocierile din Ucraina, Kurt Volker, a susținut un briefing special la Departamentul de stat, la circa 6 luni de la preluarea funcției, comunicând oficial, formal, în premieră, abordarea SUA în legătură cu conflictul din Ucraina și cu relațiile cu Federația Rusă.
În momentul în care o întâlnire oficială Trump-Putin în Vietnam, la summitul APEC, este încă sub semnul întrebării din cauza lipsei de substanță a agendei, poziția lui Kurt Volker clarifică opțiunile SUA față de agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei.
Mai întâi, Volker a insistat că SUA are trei tipuri de sancțiuni la adresa Rusiei: pentru încălcarea drepturilor omului și a regulilor democratice înainte de 2014 – Legea Magnitski, cazul Hodorkovski-Yukos – apoi sancțiuni pentru anexarea Crimeii și, în sfârșit, sancțiuni pentru nerespectarea acordurilor de la Minsk. Sancțiunile sunt coordonate cu UE, Canada, Japonia, alte state partenere, și vor fi ridicate treptat și proporțional cu realizările Rusiei pe fiecare dimensiune în parte. Apoi, din punctul de vedere al SUA, reponsabilitatea pentru ocupația din Donbas revine Rusiei, pentru că în regiune a avut și are loc un război ruso-ucrainean, comanda și controlul aparține 100% Rusiei. Pentru SUA, nu există nici rebeli, nici război intern sau civil între Donbas și Kiev, ci doar oameni angajați care, unii sunt înarmați ca să participe la operațiunea militară, alții sunt în administrația civilă separatistă, în așa-numitele republici populare Donetsk și Luhansk, dar decidentul unic și angajatorul e Rusia. Rata de decese de partea ucraineană este un om la 2-3 zile în regiune, iar cea a răniților e triplă. Războiul merge mai departe. Mai mult, deși rușii pretend că vor să apere rusofonii, aceștia sunt discriminați, ca tot restul populației, doar în regiunile separatiste, unde controlează Rusia situația și unde războiul merge înainte.
Acum, principala preocupare este pasul înainte făcut în ceea ce privește trupele ONU de menținere a păcii, o propunere ucraineană la care rușii au revenit recent, cu propria opțiune, care vizează doar linia de contact și protecția monitorilor OSCE. SUA dorește ca întreaga regiune ocupată din Donbas să fie acoperită de misiunea ONU. De altfel, într- o discuție Merkel-Putin, relatată de Volker, președintele rus a spus că nimic nu oprește această posibilitate de mișcare, odată ce misiunea OSCE poate intra în toată regiunea iar ONU are misiunea de a-i însoți și de a-i apăra pe monitori. În mod real însă, nici monitorii, nici viitoarele trupe ONU, indiferent de mandat, nu sunt lăsați să intre în acel teritoriu și nici să controleze partea ucraineană a frontierei dintre Rusia și Ucraina în partea teritoriului ucrainean controlat de forțele ruse și pro-ruse.
Partea americană susține că o formulă pentru Rusia de a ieși din conflict și de a scuti costurile enorme pe care actuala postură le reprezintă este aceea de a sprijini mandatul și instalarea propriu zisă a misiunii ONU și retragerea tuturor trupelor ruse de toate culorile – regulate, mercenari, voluntari, etc. Obiectivul SUA este restaurarea suveranități ucrainene și integritatea teritorială a Ucrainei, ca și securitatea și siguranța cetățenilor ucraineni. Pentru acest lucru e necesar ca misiunea ONU să aibă acces pe întreg teritoriu și la frontiera ruso-ucraineană.
Cât despre perspectiva livrării armelor letale defensive către Ucraina, acest pas face parte dintr- un proces paralel, legal și legitim, acel de sprijinire a unui stat suveran pentru a-și crește capacitatea de apărare, fapt ce nu are nimic de a face cu introducerea forțelor de menținere a păcii în zona controlată de ruși. Mai mult, forța de menținere a păcii ONU nu poate fi rusească, e nevoie de o forță imparțială pe teren, deci fără componentă a Rusiei. Acordurile de la Minsk 2 nu au o secvențialitate și timing, deci nu se știe succesiunea pașilor, însă Ucraina a menținut și prelungit legea privind statutul special al regiunii separatiste ocupate, ceea ce e o probă de angajament. E treaba Moscovei să procedeze la încetarea focului, eliberarea prizonierilor, retragerea armamentelor și tuturor categoriilor de trupe de pe teren, din Donbas. Și să permită desfășurarea trupelor ONU de menținere a păcii.
Pentru Ucraina, ca și pentru Republica Moldova, singura amenințare serioasă ține de conceptul de statut special al regiunii separatiste, acceptat de ambele părți. În subsidiar, aici se poate ascunde diavolul, în detaliile acestei idei de statut special și în atributele regiunii în raport cu statul ucrainean respective cu Republica Moldova. Cu diferența că Transnistria nu este vecină cu Rusia, iar aici instrumentarul de acțiune este mult mai vast.