Strategia perfidă a PSD! Cum vrea să-i facă de râs pe miniștrii lui Orban!

GUVERNUL ORBAN, RALUCA TURCAN, FLORIN CITU

Miniștrii Guvernului Orban 2 vor intra, la începutul săptămânii viitoare în malaxorul comisiilor parlamentare. Vreme de trei zile, cei 16 candidați de pe lista lui Ludovic Orban, vor trebui să răspundă tirului de întrebări pe care îl pregătesc, în principal, parlamentarii PSD. Dacă la primele audieri, în toamna trecută, miza era ca Guvernul să obțină cât mai multe avize favorabile, pentru a primi votul de învestitură, de această dată scopul urmărit este cel contrar. Cabinetul Orban 2 trebuie să pice în Parlament, pentru a mai face un pas spre anticipate.

Începând de luni, 17 februarie, vreme de trei zile, miniștrii propuși de premierul desemnat, Ludovic Orban vor fi audiați la comisiile de specialitate ale Parlamentului. Programul audierilor va începe de la ora 12.00 cu ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, va continua cu ministrul mediului, Costel Alexe, la ora 13.00, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, la ora 14.00 și se va încheia cu Marcel Vela, propunerea pentru Afaceri interne, de la ora 15.00.

Audierile vor continua marți, 18 februarie cu următorii 7 miniștri de pe lista lui Orban, Virgil Popescu, la Economie, Ion Ștefan la Lucrări Publice și Dezvoltare, Ionuț Stroe la Sport, Cătălin Predoiu la Justiție, Monica Anisie la Educație, Bogdan Aurescu la Externe și Bogdan Gheorghiu la Cultură. Comisiile își vor începe programul cu ora 9.00, iar programările continuă la câte o oră distanță, una după cealaltă.

La fel se va întâmpla și în ultima zi, miercuri, când sunt programați Adrian Oros la Agricultură, Victor Costache la Sănătate, Marcel Boloș la Fonduri europene, Violeta Alexandru la Muncă și Lucian Bode la Transporturi. Ca și în ziua precedentăm audierile sunt programate să înceapă tot de la ora 9.00 și se vor desfășura la câte o oră distanță.

PSD vrea să-i facă de râs pe miniștrii liberali

Dacă în cazul primului Guvern Orban audierile s-au făcut pe repede înainte, în doar două zile, 29 și 30 octombrie, de această dată Birourile Permanente ale celor două Camere au decis ca lucrurile să se desfășoare mai așezat.

Strategia perfidă a PSD

Așa cum a fost propus, programul audierilor pare făcut special pentru a permite transmisia în direct, de către posturile de televiziune și pe internet a dezbaterilor în integralitatea lor.

MINISTRUL SANATATII, VICTOR COSTACHE

PSD-ul, care deține majoritatea în cele două structuri de conducere ale Parlamentului, are tot interesul s-o facă pentru a scoate în evidență eventuala lipsă de pregătire, gafele și bâlbele candidaților propuși de Ludovic Orban, astfel încât aceștia să dea prost în fața publicului.

De altfel, potrivit unor surse parlamentare, reprezentanții principalului partid de Opoziție se pregătesc să lanseze tiruri extrem de dure împotriva miniștrilor liberali și vor face tot ce le stă în putere pentru a-i pune în dificultate și pentru a-i face de râs.

De această dată, ei au muniție nouă, cele 25 de ordonanțe adoptate în ultima ședință de Guvern, dinainte de moțiunea de cenzură, împrumuturile contractate de Ministerul Finanțelor, controalele, considerate ilegale, ale Ministerului Dezvoltării, la primarii PSD, pe investițiile PNDL, controversata reformă a sistemului de Sănătate, majorarea pensiilor cu 40% în septembrie și a alocațiilor pentru copii,  ordonanța privind alegerile anticipate etc.

Eșecul la învestitură, încă un pas spre anticipate

Țintele preferate în comisiile parlamentare reunite vor fi, și de această dată, Florin Cîțu, ministrul finanțelor, Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, Violeta Alexandru ministrul Muncii cărora, cu siguranță, li se va alătura și Victor Costache de la Sănătate.

Drept urmare, pe lângă cele trei avize negative primite la prima învestire, este de așteptat ca în comisiile reunite, Guvernul Orban 2 să mai primească cel puțin unul.

Ludovic Orban, sedinta de guvern, Florin Citu,

Pe de altă parte, premierului desemnat, Ludovic Orban, nu-i prea pasă de ceea ce se va întâmpla la comisiile reunite deoarece avizele sunt consultative.

Oricum, planul său este ca Guvernul să fie trântit în Parlament astfel încât să poată merge mai departe cu procedura pentru declanșarea alegerilor anticipate. Drept urmare, cu cât numărul miniștrilor care pică la audieri este mai mare, cu le poate oferi mai multe motive, deputaților și senatorilor, să nu-i voteze Cabinetul în plen, la învestitură.