Atacurile lui Victor Ponta legate de religia și etnia lui Klaus Iohannis reprezintă o strategie menită a consolida nucleul dur de alegători ai premierului.
Vorbim despre un electorat preponderent rural, în special din estul și sudul României, spațiu în care ortodoxia este o valoare importantă, iar cei de altă confesiune sunt respinși a priori. Este un electorat în vârstă (în special pensionari cu venituri reduse), naționalist, fără studii superioare, victime ale sistemului de educație din timpul regimului comunist. Acest segment de electorat, care trebuie activat în perspectiva alegerilor prezidențiale, este receptiv la temele de atac ale lui Victor Ponta. Pericolul pentru premier este ca electoratul de centru- dreapta, pe care înțeleg că-l vizează, să aibă o reacție vehementă de respingere a unor astfel de abordări. Aici vorbim de un electorat educat, tolerant, cu valori democratice bine definite. Un astfel de discurs l-ar putea victimiza pe Klaus Iohannis și i-ar putea aduce voturi în plus.