Sâmbătă, în cadrul Reagan National Defense Forum, șeful Stratului Major al Forțelor Aeriene Americane, Gen. David Goldfein, a anunțat că Șefii Statelor Majore Întrunite ale Armatei SUA au finalizat noua Strategie Națională Militară, document clasificat ce urmează să fie prezentat președintelui ales, Donald Trump, pentru a-și stabili prioritățile și soluțiile.
Documentul a fost pregătit în ultimele luni și nu are legătură cu cel care urma să câștige alegerile în SUA.
Documentul clasificat are cinci anexe, de asemenea clasifiate, acoperind cele cinci amenințări fundamentale pe care le reprezintă Iranul, Coreea de Nord, China, Rusia și extremismul violent. Documentele nu oferă răspunsuri militare formale, însă datele sunt extrem de reduse despre aceste anexe. „Este una dintre primele dăți în care s-a făcut o strategie militară clasificată cu anexe, care s-au aplecat pe fiecare dintre provocările globale în parte”, a spus Goldfein.
General Joseph Dunford, președintele Comitetului Șefilor Statelor Majore Întrunite, a dat și el declarații la formul Apărării Naționale și a spus că au existat consultări cu echipa de tranziție a lui Donald Trump. Aceasta a indicat căși dorește o revizuire a luptei împotriva Daesh/Stat Islamic, într-o întâlnire de miercurea trecută, care a stabilit eventualele schimbări și nuanțări ale Strategiei Militare care să-i ofere noului președinte contextul și datele pentru decizii. Dunford a mai spus „dacă ar fi ceva pe care vi-l pot spune, este că nu ne-am complăcut niciodată în legătură cu locul unde ne aflăm în lupta cu Stat Islamic.” Deși a existat un „progres semnificativ” împotriva ISIS, limitându- i teritoriul controlat și blocându- i operațiunile externe, „vor fi mai multe lucruri pe care le vom propune noii administrații spre a decide în acest domeniu.”
Dacă în ceea ce privește ISIS răspunsurile au venit de la Generalul Joseph Dunford, tot Generalul Goldfein a răspuns la cele mai multe întrebări care au vizat interesul pentru Coreea de Nord, dar mai ales Iranul. Despre dezvoltarea programului de arme nucleare al Coreii de Nord, Goldfein a declarat că „există o anexă despre Coreea de Nord ca parte a strategiei pe care se va uita Președintele. Este preocupantă continuarea mișcărilor de acolo privind accesul la arma nucleară,”
În ceea ce privește Iranul, Goldfein susține că preocupările militare americane vizează nu numai programul nuclear iranian potențial, ci și „continuarea activității maligne a Iranului în întreaga regiune”. El a subliniat că, și dacă administrația Trump decide să se retragă din acordul nuclear cu Iranul, cum a anunțat președintele în perioada campaniei, nici atunci nu există opțiune militară în abordarea problemelor legate de amenințările iraniene. „De multe ori există tendința de a utiliza instrumentul militar în discursuri ca opțiune fără ca mai întainte să te întrebi ce poate face organismul military”, Goldfein sugerând că soluțiile sunt încă la nivelul diplomației și al presiunilor economice asupra Iranului.
Șefii Statelor Majore Întrunite vor finaliza strategia militară ce urmează să fie prezentată Președintelui ales Donald Trump, detaliind toate provocările militare la adresa SUA. La documentul realizat în ultimele luni au contribuit cu precădere General Joseph Dunford, președintele Șefilor Statelor Majore Întrunite, General Joseph Votel, șeful Central Command și mulți alți comandați de pe teren. Pe baza acestui document și a soluțiilor alese urmează să se elaboreze deciziile privind cheltuirea bugetului, dimensionarea organismului militar pe componente, nivelul de pregătire de luptă a forțelor și amplasarea lor, precum și regulile de angajare în diferitele teatre.
În cea mai mare parte, este vorba despre decizii de continuitate la nivelul organismului militar american, însă soluțiile noi pot fi incluse în program, ca și opțiunile și prioritățile noului Președinte. Nu trebuie uitat că pe temele China și Rusia nu a existat nici un detaliu oferit publicului în cadrul dezbaterilor.