În vreme ce face presiuni asupra tuturor membrelor UE să accepte refugiați, Germania pare din ce în ce mai activă când vine vorba să scape de cei stabiliți în interiorul granițelor sale. Și nu e vorba doar de sutele de imigranți trimiși în ultimele luni în Italia, pe motiv că, potrivit Regulamentului de la Dublin, este responsabilitatea guvernului de la Roma să se ocupe de ei...
Recent, într-un interviu acordat publicației Bild am Sonntag, ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, a declarat: „Dacă un refugiat sirian merge în mod frecvent să-și petreacă vacanța în Siria, nu mai poate pretinde în mod serios că este persecutat în țara natală. Ca urmare, trebuie să retragem statutul de refugiat acestei persoane”.
Și asta nu e tot, același Horst Seehofer mărturisește că autoritățile germane monitorizează atent situația din Siria pentru a începe repatrierile cât mai curând posibil. Evident, declarația poate să fie o strategie de a recupera, măcar în parte, electoratul care intenționează să voteze cu AfD.
Până la urmă, înainte de a fi ministru de Interne, Horst Seehofer este președintele Uniunii Creștin- Sociale din Bavaria (aliatul de bază al Uniunii Creștin Democrate)... E, de asemenea, posibil ca Seehofer să fi revenit la dorința sa de a promova o politică anti-imigrație, dorință pentru care, de altfel, a mai avut ciocniri de-a lungul anilor cu cancelarul Angela Merkel.
Dar, în acest caz, oare cum se explică presiunile făcute asupra omologului său italian, Matteo Salvini, de a deschide porturile pentru navele umanitare care aduc imigranți? Asta ca să nu mai vorbim de reuniunile miniștrilor de Interne din UE, la care tot Germania încearcă să creeze, la nivel european, „un mecanism de solidaritate în UE” prin care imigranții să fie preluați de țările care se oferă voluntare. Să nu-mi spuneți că e vorba de bălbâielile inerente care apar când încerci să pozezi în mare filantrop, dar, pe de altă parte, ții cu dinții de propriile interese. Eu intuiesc că e vorba de o manevră mult mai complicată în care Merkel și Seehofer și-au stabilit niște roluri.
Poate o să vi se pară fantezistă explicația mea, dar cred că ar trebui luată în calcul pentru anii care vor urma.
Nu de alta, dar sunt câteva elemente care par să se potrivească. În primul rând, Germania pozează de ani de zile (mai precis de la criza imigranților din 2015) în cel mai mare protector al refugiaților care vin în Europa ca să scape de război. Iar strategia pare să fi dat roade. Sunt nenumărate dovezi că Angela Merkel este cel mai iubit politician european în rândurile imigranților (probabil mai puțin în rândul celor care au fost sedați ca să poată fi trimiși înapoi în Italia). Cu alte cuvinte, mulți dintre imigranții care vor ajunge în alte țări (inclusiv România) prin „mecanismul de solidaritate” vor vedea în Germania ocrotitoarea lor. Asta ca să nu mai vorbim că Germania (în calitatea ei asumată de mare putere umanitară, dar, mai ales, în poziția neasumată oficial de hegemon al UE) ar putea să se amestece fără niciun fel de complexe în afacerile interne ale altor țări din UE pentru a-i proteja pe refugiați. Astfel de lucruri se petrec deja. Cândiți-vă numai cât de mari sunt presiunile făcute asupra Italiei să deschidă porturile, ca să nu mai vorbim de implicarea dubioasă a guvernului de la Berlin în acțiunea de sfidare a autorităților italiene pe care a întreprins-o Carola Rackete.
Din punctul meu de vedere, jocul german e cu bătaie lungă. Noul imperiu european (Statele Unite ale Europei), la care visează Merkel și Ursula von der Leyen, are nevoie de o masă de manevră care să împiedice eventualele derapaje naționaliste și suveraniste ale popoarelor Europei. Această strategie a „coloanei a V-a” nu e nouă, au mai folosit-o și sovieticii atunci când au colonizat milioane de rusofoni în republicile pe care le considerau nesigure. Nimic nou sub soare.