Steve Jobs, omul care vorbea doar cu mine

"Cine e ăsta dom`le, cântăreţ, nu? Numele mi-e extrem de cunoscut", mă întreba dimineaţă un taximetrist la vreo 40 de ani, care auzea prima dată ştirea la radio. "Steve Jobs a murit". Brusc, s-a tăiat tema emisiunii de la radio, moderatorii au ascuns glumele sub birou, ascultătorii trimiteau mesaje de condoleanţe.

Taximetristul s-a lămurit: "Da, dom`le, ăla cu iPhone, care s-a lansat ieri!". Steve Jobs e peste tot. A strâns mii de buchete de flori în faţa magazinelor Apple din întreaga lume şi omagii de la cei mai puternici oameni ai planetei.  Nu e cântăreţ, actor, n-a scris cărţi, dar e maestru. Un tip în maletă neagră, blugi şi pantofi sport a dat peste cap teoriile marketingului, a reinventat telefonul, player-ul muzical şi tableta PC. Conferinţele în care şi-a lansat produsele au fost adevărate şedinţe de hipnoză în urma cărora milioane de oameni din întreaga lume făceau cozi să fie printre primii cumpărători. Steve Jobs a bătut petrolul la bursă şi a făcut din gadgeturi cea mai puternică afacere din lume. Uitaţi-vă la conferinţele de lansare, ai impresia că vorbeşte doar cu tine.    Şi chiar dacă l-ai urât, l-ai considerat un arogant şi n-ai cumpărat produsele pe care le propăvăduia, n-ai cum să nu recunoşti meritele unui om care a transformat Apple într-o religie. Astăzi, dacă Steve Jobs nu şi-ar fi pierdut nopţile la companie, sâcâindu-şi colegii cu perfecţiunea sa diabolică, probabil n-aş fi avut eu telefon cu Android, smartphone cu dual core şi nici nu ne-am fi bucurat ca nişte copii jucând Angry Birds pe tableta PC.  Un vizionar? Mai bine o inteligenţă extraordinară, o isteţime ieşită din comună, "a beautiful mind". Cel mai puternic aliat al lui Steve Jobs a fost internetul. Conferinţele sale nu s-au transmis niciodată în direct la televizor, în schimb produsele Apple au invadat internetul. Toată lumea a vorbit cu săptămânile despre iPod, iPhone, MacBook sau iPad. "Click. Boom. Senzaţional!" Fostul şef Apple avea arta discursului în sânge, ştia cum să-ţi vorbească, cum să aşeze accentul, vorbele, astfel încât, atunci când te uiţi pe youtube să ai impresia că Steve Jobs stă lângă biroul tău din cameră şi-ţi arată "minunile" sale.     Uitaţi-vă la zecile de filme cu iPhone 5 care circulă online. Sunt futuriste, la un pas să-ţi arate şi că viitorul telefon te va teleporta. Steve Jobs i-a făcut pe toţi să viseze, să creadă că Star Trek devine realitate. Cei mulţi vor lucruri revoluţionare şi-l aşteaptă pe omul lor să urce din nou pe scenă în haine de stradă şi să le spună: "Salut, am ceva extraordinar să vă arăt în seara aceasta!" Citiţi şi:

  • A MURIT STEVE JOBS
  • Călătoria spre apus a genialului Steve Jobs
  • Jobs, filmat la repetiţiile pentru lansarea iPhone 4S?
  • Povestea miliardarului cu un salariu de 1 dolar pe an
  • Cum arăta micul Steve Jobs
  • Steve Jobs a murit de cel mai rău cancer. Vezi cum se manifestă
  • Citate care vor face istorie. Steve Jobs: "Nu mă interesează să fiu cel mai bogat din cimitir"