Adevăratul motiv de îngrijorare nu ar trebui să fie că 529 de deţinuţi au fost puşi în libertate într-o singură zi, ci faptul că nu s-a luat nicio măsură de incluziune socială a celor care părăsesc penitenciarele
Numărul de 529 de deţinuţi puşi joi în libertate, odată cu intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu, care acordă şase zile reducere din pedeapsă la 30 de zile petrecute în condiţii de detenţie necorespunzătoare, l-a luat prin surprindere chiar şi pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Imediat a început o gâlceavă naţională între cei care susţin măsura din considerente umanitare şi cei care se tem pentru siguranţa lor deoarece, cred ei, mulţi dintre cei liberaţi vor comite din nou infracţiuni.
Problema este mult mai serioasă dacă luăm în calcul că, pe lângă cei 529, alţi 3.349 deţinuţi şi-au îndeplinit fracţia de pedeapsă care le permite să solicite liberarea condiţionată. Totodată, comisiile din închisori trebuie să analizeze cazurile a peste 30 de mii de deţinuţi.
Adevărul este, ca mai întotdeauna, undeva pe la mijloc. Este şi părerea unui specialist, profesorul universitar Ioan Durnescu, care susţine că trebuia rezolvată supraaglomerarea din penitenciare, dar statul român a fost luat din nou prin surprindere nefăcând nimic pentru integrarea socială a celor liberaţi. Publicăm, în continuarea, analiza profesorului Durnescu, cu intertitlurile redacţiei.
„Liberarea deţinuţilor trebuie completată cu măsuri de suport, altfel sunt mutaţi într-un penitenciar mai mare”
În ultima vreme mass media sunt inundate de ştiri și reportaje pe tema liberărilor din penitenciare ca urmare a aplicării Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu. În cele mai multe dintre materialele de presă putem sesiza un ton alarmist: se vor libera brusc foarte mulți deținuți ceea ce ar putea să pună în pericol siguranţa publică. Articolul de faţă își propune să contribuie la aceste dezbateri de pe poziţii fundamentate penologic.
Decizia cvasi-pilot a CEDO
Înainte de a face o discuţie analitică cu privire la aplicarea Legii nr. 169/2017 cu privire la recursul compensatoriu, ar fi cred util să ne amintim de unde a venit această idee și la ce serveşte ea.
Prima dată când a început să se discute serios despre acordarea unor remedii compensatorii pentru deținuții care își execută pedepsele în condiţii sub-standard a fost cu ocazia condamnării României în cazul Iacov Stanciu în anul 2012. Deși România mai fusese condamnată la CEDO în multe alte cazuri (cazurile Bragadireanu, Petrea, Gagiu, Geanopol, Blejusca etc.), a fost pentru prima dată când Curtea a sesizat caracterul sistemic al problemelor ridicate de către deținuți în România. Prin urmare, a aplicat României o decizie cvasi-pilot (care nu a suspendat cauzele aflate pe rol) prin care o obliga să îmbunătăţească condiţiile de detenţie și să reglementeze remediile preventive și compensatorii pentru situaţiile în care deținuții își ispaşesc pedepsele în condiţii necorespunzătoare.
Trebuie spus aici că România reglementează remediile compensatorii însă pe latura civilă cu despăgubiri total nesatisfăcătore. Un exemplu în acest sens este Hotărârea nr. 4905/2013 a ICCJ prin care un deţinut a primit daune morale de 1.000 lei pentru că și-a executat sentința într-o celula care asigura doar 2,48 mp pentru fiecare deţinut. Acest nivel al despăgubirii a fost considerat de către CEDO ca fiind total necorespunzător și a solicitat autorităţilor române să găsească o soluţie pentru compesarea eficientă a deținuților cărora li s-au încălcat drepturile.
Opţiunile României
În acest context, România avea două mari opţiuni: fie să acorde despăgubiri financiare – aşa cum au procedat alte state (ex. Ungaria) – fie să acorde „zile câștig”, adică, pentru fiecare perioadă din pedeapsa executată în condiţii necorespunzătoare, să se acorde un anumit număr de zile compensaţie.
Soluţia nu este nouă pentru Europa. Într-un fel, și Italia a procedat în acelaşi mod după ce a fost condamnată la CEDO în cazul Torregiani. Având în vedere că România nu dipunea de fonduri pentru despăgubiri băneşti și mai avea și problema supraaglomerării penitenciarelor, solutia „zile câștig” a avut … câștig de cauză.
Sunt zile cu 5-600 de liberări
După cum am afirmat mai sus, aceste remedii compesatorii trebuie acordate deținuților care își execută pedepsele în condiţii sub-standard, iar soluţia „zile câștig” nu este nouă în peisajul execuţional penal din Europa.
Ceea ce trebuie reţinut este că aceste remedii sunt măsuri prin care sunt reparate daunele morale deținuților care își execută pedepsele în condiţii necorespunzătoare. Remediile compensatorii nu sunt decât în subsidiar metode de liberare anticipată. Faptul că într-o zi s-au liberat 529 de deținuți ca urmare a aplicării acestei legi nu trebuie neapărat să ne îngrijoreze. Sunt zile în care la nivel naţional se liberează 500 – 600 de deținuți ca urmare a liberării condiţionate sau la termen. Săptămânal se liberează de la Penitenciarul Jilava în medie circa 10 deținuți. Cifra, prin urmare, nu este mare.
Caracterul ad-hoc este îngrijorător
Ceea ce îngrijorează, însă, este caracterul oarecum ad-hoc al punerii în aplicare a acestei legi. Până și ministrul Justiţiei s-a declarat surprins de amploarea numărului celor care beneficiază de aceste prevederi noi. Având în vedere prevederile legii și evaluarea spaţiilor de detenţie, nu se putea realiza o mai bună estimare a numărului de beneficiari?
În mod normal, deținuții trec printr-un proces de pregătire pentru liberare care durează 3-6 luni înainte de a intra în comisia de propuneri pentru liberare condiţionată. Aplicarea abruptă și surprinzătoare a legii a condus la situaţia în care, cel mai probabil, cei mai mulți dintre deținuți nu au trecut prin procesul de pregătire pentru liberare.
Aşa cum am văzut din studii sociologice, odată ajunşi în libertate, cei care nu se bucură de susţinerea unei reţele de suport au şanse extrem de limitate de reuşită. În cazul lor, penitenciarul este înlocuit cu un penitenciar mai mare (societatea) în care accesul la oportunităţi le este drastic redus și pentru care nu au resursele să se adapteze.
Este, prin urmare, esenţial ca toţi deținuții, dar în special cei izolaţi social, să fie susținuţi cel puţin 12 luni după liberare prin măsuri de incluziune pe piaţa muncii, continuarea programelor anti-drog sau a altor tratamente, asigurarea unui adăpost decent etc.
Ştiu, veţi zice că avem cetăţeni care nu au comis fapte penale și care, totuşi, nu beneficiază de aceste facilităţi. Aşa este, din nefericire. Şi aceştia ar trebui să se bucure de aceste măsuri de incluziune socială. Nu trebuie să privim aceste măsuri ca fiind un joc cu sumă nulă. Dacă beneficiază unii ar putea să beneficieze și alţii.
În fond, trăim cu toţii în aceeaşi societate…
Cine este profesorul universitar Ioan Durnescu
Dr. Ioan Durnescu (foto), profesor universitar la Universitatea București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, a stat în ultimii 13 ani mai mult în penitenciarele românești decât acasă. Doctor în sociologie, master în politici sociale, licenţiat în asistenţă socială şi în drept, Ioan Durnescu este unul dintre cei mari mari specialişti români în „reducerea riscului de recidivă după închisoare”.
Mai este expert internaţional în probaţiune şi a fost moderator la numeroase conferinţe internaţionale. A lucrat în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi în Direcţia de Probaţiune din Ministerul Justiţiei. Este titularul cursurilor Asistenţa socială în penitenciar, Tehnici de lucru cu infractorii, Sisteme de probaţiune. Editează jurnalul electronic European Journal of Probation (www.ejprob.ro). A publicat numeroase articole de specialitate în reviste din străinătate. Din publicaţiile sale amintim: co-autor al lucrării Manual de probaţiune (2008, EuroStandard), Asistenţa socială în penitenciar (2009, Polirom), co-autor al lucrării Reducerea riscului de recidivă după închisoare (2010, Lumina Lex), coeditor al lucrarii Probation in Europe (2009, Wolf Lefal Publishers).
Consilierii de probaţiune îl contrazic pe Tudorel Toader
Sindicatul Naţional al Consilierilor de Probaţiune l-a contrazis, ieri, pe ministrul Toader, care declarase luni că miile de deţinuţi, care sunt puşi în libertate pe legea recursului compensatoriu, vor fi luaţi în primire de consilierii de probaţiune, care îi vor supraveghea şi ajuta la reintegrare. „Aceste afirmaţii nu corespund adevărului întrucât potrivit legilor în vigoare la acest moment, serviciile de probaţiune au atribuţii de supraveghere numai faţă de acele persoane care au fost condamnate în baza noului Cod Penal (intrat în vigoare în 2014) şi care la data liberării condiţionate din penitenciar mai au de executat un rest de pedeapsă egal cu doi ani sau mai mare”, au anunţat sindicaliştii într-un comunicat de presă.