Cînd simţea nevoia de a-şi reaprinde imboldul la scris, Camil Petrescu arunca o privire peretelui din faţa mesei sale de lucru. Peretele era plin de injurii aduse scriitorului în presă, puse acolo de Camil Petrescu însuşi. Cînd vreau să-mi adîncesc uimirea faţă de anomalia genetică numită Omul politic mă uit la talk-show-urile de pe televiziunile de ştiri.
Din cîte se ştie, moderatorii sunt obligaţi, în numele a ceea ce se numeşte, anapoda, echilibrul dezbaterii, să invite în platou şi politicieni.
De cînd urmăresc viaţa noastră publică, m-a descumpănit transformarea surprinzătoare, suferită din debutul talk-show-ului, de oameni pe care, în afara prezenței la o dezbatere tv, îi ştiu normali, nuanțați în aserțiuni, mulţi dintre ei scînteietori cînd vine vorba de idei proprii.
Ei bine, de cum deschid gura, pentru că le-a venit rîndul sau pentru că s-au băgat în vorbă, ca lelițele, respectivii devin proşti, dar nu proşti pur şi simplu, ci, aşa cum zicea Tudor Arghezi, proşti de-adevăratelea.
La pierderile de vreme vîndute de televiziuni drept talk-showuri partidele sunt reprezentate de bărbaţi şi femei în toată firea.
Întîlneşti, dacă deschizi televizorul, stînd pe scaune de forme diferite, de la cele de bar de la România tv, pînă la cele de sală de aşteptare de la Antena 3, veritabile personalităţi:
Decani, rectori, academicieni, ingineri, poeți, filosofi, doctori docenţi, miniştri, foşti miniştri, bărbaţi însuraţi, femei demult mame, ba chiar şi demult bunici.
Înainte şi după emisiune, sunt persoane normale.
Pe parcursul emisiunii, se manifestă ca mecanisme dinainte de descoperirea internetului, care repetă măcănitor slogane, propoziţii simple, clişee de carton presat, aiureli.
Explicaţia?
Din clipa cînd deschid gura, respectivii nu mai sunt oameni pur şi simplu. Sînt oameni politici.
Transformarea lor din fiinţe vii, dotate cu inteligenţă, în păpuşi care fac mac-mac îşi are explicaţia în steagul sub care participă la dezbateri: De reprezentanţi ai unui partid. Şi din motive care ţin de esenţa de Pristanda a politicianului român, membrii unui partid politic nu vin la televizor pentru a-şi expune propriile puncte de vedere, într-o chestiune, desigur, aproximată de Programul Partidului, ci punctele de vedere ale celui care conduce partidul.
Sunt rare cazurile în care reprezentantul unui partid să-şi poată permite a fi în dezbatere altceva decît anusul vorbitor al Șefului.
Pînă nu demult PNL a fost un partid care fermeca prin marele grad de libertate permis membrilor săi în materie de puncte de vedere exprimate public.
În ultima vreme însă, PNL a devenit un partid alcătuit din anusuri vorbitoare ale Șefului.
Nu sub influenţa concubinajului cu PDL, ci sub semnul eliminării din partid, de Statul Paralel, a tuturor personalităţilor, pentru a le înlocui cu mediocrităţi sau chiar cu nulităţi în planul talentului politic.
Aşa se face că în ultimii ani, cînd iau seama la o aberaţie susţinută concomitent şi sistematic de către liberali pe televizor într-o anumită chestiune, nu caut, cum ar fi normal, în Programul Partidului, în Platforma politico- ideologică, în tradițiile partidului, ci în poziţiile adoptate de Șeful partidului în chestiunea respectivă. În ultimul timp, am observat cu stupoare că toţi liberalii prezenţi în studiouri contestă cu înverşunare constituirea Comisiei de anchetă parlamentară în legătură cu alegerile din 2009.
Spun, cu stupoare, pentru că e greu de crezut că nişte oameni normali, dotaţi cu minim bun simţ, ar avea motive să conteste constituirea Comisiei.
În cazul liderilor PNL, te-ai aştepta ca trimișii în studiouri să susţină constituirea Comisiei:
1) PNL a fost una dintre victimele a ceea ce s-a acuzat în 2009 a fi fraudarea alegerilor.
Candidatul PNL, Crin Antonescu, i-a dat lui Mircea Geoană, în al doilea tur, voturile obţinute de el în primul tur. Prin victoria lui Traian Băsescu, PNL a ratat şansa de a ajunge la guvernare, deşi făcea cu PSD şi cu UDMR o majoritate confortabilă în Parlament. Din 2009, PNL a stat în Opoziţie pînă în 2012, timp de 3 ani, aşadar.
2) Liberalii care se pronunţă împotriva Comisiei sunt cu toţii parlamentari. Constituirea Comisiei, dar mai ales modificarea Regulamentului astfel încît, în fine, Parlamentul, principala Putere în stat, să poată investiga în deplină libertate, sunt paşi înainte pe calea restabilirii locului şi rolului Parlamentului în viaţa ţării.
E un proces de a cărui desăvîrşire e interesat orice parlamentar. Iată însă că parlamentarii PNL sunt împotriva unui moment care, în ultimă instanţă, le sporeşte personalitatea.
3) PNL a fost totdeauna un partid preocupat de adîncirea în România a legilor democratice.
Parlamentul a decis prin vot că orice persoană care e convocată la Comisie să aibă obligativitatea să vină.
Spectacolul televizat al audierilor din Congresul american ne arată că o societate cu adevărat democratică promovează egalitatea de îndatoriri a tuturor cetăţenilor. Nu văd nici un temei pentru care un demnitar, un magistrat, într-un cuvînt, un om plătit de la Buget, ar fi scutit de a se prezenta în faţa unei Comisii de anchetă a Parlamentului.
4) Teoretic, Comisia de anchetă îl vizează pe Traian Băsescu. Traian Băsescu pledează în favoarea Comisiei de anchetă. Se opun înfiinţării Comisiei exact liberalii, cei care s-ar putea considera victimele a ceea ce se numeşte Fraudarea alegerilor din 2009. Ştiind însă că liberalii nu sunt în talkshowuri decît anusurile vorbitoare ale Șefului, am fost sigur că înverşunarea liderilor PNL împotriva Comisiei nu-şi are temeiul în convingerile lor, ci în obligativitatea de a se prosti la ordinele Ralucăi Turcan, președintele partidului.
Ce dracu’ are Raluca Turcan împotriva Comisiei? m-am întrebat de îndată.
Am făcut tot felul de presupuneri. Ca de exemplu:
1) Raluca Turcan a fost lider PDL, una dintre femeile promovate cu generozitate de Traian Băsescu. Soţul Ralucăi Turcan, Valentin Turcan, a fost purtătorul de cuvînt al lui Traian Băsescu.
Raluca Turcan îşi exprimă astfel loialitatea faţă de Traian Băsescu. Bravo ei! am dat să zic, ştiind că loialitatea e o floare rară în politica românească postdecembristă şi nu numai. Mi-am amintit însă că Traian Băsescu susţine înfiinţarea Comisiei.
Pică presupunerea cu loialitatea.
2) Raluca Turcan suspectează PSD că vrea să facă din Comisie un instrument de propagandă electorală. Foarte bine.
Dacă există această intenţie – şi sunt sigur că există – ea poate fi contracarată nu prin Contestarea Comisiei, ci prin mijloace mai inteligente.
Ca, de exemplu, numirea în Comisie a unor lideri PNL cu deosebită forţă mediatică: Adriana Săftoiu sau Ludovic Orban.
Sau, ca să dau un alt exemplu, încercînd să impună în Proiectul de Hotărîre transparenţa absolută a lucrărilor. Cum nici o presupunere nu se potrivea, am accesat site-ul PNL-ului. Am dat de îndată peste copleşitoarea prezenţă fotografică a Ralucăi Turcan. Cu sau fără salbă.
Totdeauna de la piept în sus. De ce e Raluca Turcan împotriva Comisiei?
Răspunsul e dat de numeroasele declaraţii, cu poză, ale Ralucăi Turcan în chestiunea Comisiei, toate aceleaşi în materie de argument hotărîtor: Comisia vizează demisia Codruţei Kovesi:
„Coaliţia anti-DNA formată din trioul amintit îşi propune ca activitatea comisiei de anchetă să o vizeze pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Pentru că nu au suficient curaj şi nici elemente justificative să propună înfiinţarea unei astfel de comisii de anchetă, în mod formal, au preferat să se prefacă în anchetatori ai unor alegeri care sunt un subiect închis. Aceasta este adevărata finalitate a demersurilor politice PSD-ALDE-Băsescu: intimidarea şi controlul Justiţiei”.
Din cîte ştiu Raluca Turcan a făcut facultatea la Moscova. E drept, cum observa Arghezi într-un articol antirusesc din 1940, la ruşi nu funcţionează logica.
La ei, 2x2 nu fac 4, ci 5.
Nu cred că Raluca Turcan a venit de la Moscova cu boala rusească a ilogicii. Şi totuşi, argumentul că o Comisie de anchetă a alegerilor din 2009 vizează demisia Codruţei Kovesi mi se pare a sta, din punct de vedere logic, sub nivelul de turmentație al lui 2x2 fac 5.
De unde şi pînă unde demisia Codruţei Kovesi în urma lucrărilor desfăşurate de Comisia de anchetă?
1. Dacă şefa DNA, la vremea respectivă Procuror general, n-a comis nimic ilegal, nicio Comisie din lume nu poate provoca demisia sau demiterea. Prezenţa la Gabriel Oprea acasă, în seara de 6 decembrie 2009, e cel mult imorală, în nici un caz ilegală.
2. Admiţînd că respectiva Comisie e înființată pentru demiterea Codruţei Kovesi.
Deşi nu văd cum ar impune asta, mă întreb de ce nu-şi asumă Raluca Turcan un plan de contracarare a acestui obiectiv.
Nu de alta, dar din Comisie vor face parte şi reprezentanţi ai Opoziţiei. Ca să nu mai spun că, pe parcursul lucrărilor, liberalii ar putea interveni public ori de cîte ori ar constata o lucrătură necurată a Comisiei. Sunt suficiente argumente pentru a crede că nu demiterea sau demisia Codruţei Kovesi e spaima Ralucăi Turcan, ci convocarea şefei DNA în faţa Comisiei.
Codruţa Kovesi e un stîlp al anomaliei numite Statul Paralel.
Forţa Statului Paralel stă în crearea şi întreţinerea credinţei că ştabii acestui stat nu dau socoteală nimănui. Nici măcar lui Dumnezeu.
De aici zbaterile Statului Paralel de a evita înfiinţarea Comisiei, mai ales convocarea Codruţei Kovesi la audieri.
Prea nefericita Raluca Turcan nici măcar nu e pe cont propriu. Îndeplineşte, ca şi Augustin Lazăr, Ordinele Statului Paralel.
Şi bieţii lideri liberali, transformaţi în anusuri vorbitoare ale Şefului de partid, sunt obligaţi să se facă de rîs prostindu-se de-adevăratelea în chestiunea Comisiei de anchetă.