Duminică, 14 mai 2017, seara, cine a urmărit emisiunea România lui Cristoiu de pe România tv va fi rămas surprins de o ciudăţenie:
Aproape jumătate din timpul de emisie a fost consacrat unui articol care nu apăruse încă în presă.
Era vorba de ancheta lui Dan Andronic Un raport exploziv dezvăluie cum au dispărut şi s-au copiat documente compromiţătoare. Operaţiunea Noi sîntem Statul!, episodul XV.
Ca şi în alte împrejurări, Dan Andronic mi-a trimis duminică dimineaţa pe e-mail textul pe care urma să-l publice a doua zi, pentru a afla părerea mea despre el. Eu cred că tînărul meu confrate face asta nu pentru a supune unui Maestru producţiile sale – e suficient de orgolios ca să n-aibă îndoieli asupra talentului său –, ci pentru a se pricopsi deja cu un cititor pasionat în persoana mea.
După ce-am citit textul, l-am sunat şi i-am spus că acest episod le întrece pe toate cele publicate pînă acum, inclusiv pe cel despre Reuniunea de criză din seara lui 6 decembrie 2009 ţinută acasă la Gabriel Oprea sub acoperirea de cină dedicată lui Nicolae Onţanu.
Nu vreau să micşorez importanţa episodului X din Noi sîntem statul!, care a declanşat, iată, două anchete, una a Parchetului General şi alta a Parlamentului, şi zeci de talkshow-uri pe televiziunile de ştiri, comentarii generoase pe site-urile şi ziarele independente şi o tăcere grea, de cazarmă cu consemnaţi, în Divizia Presă a Binomului SRI- DNA sub semnul lui Ştirea care Nu convine e o ştire care nu există.
Noul episod, al XVI-lea, e superior celuilalt prin datele precise puse la dispoziția oricărei anchete, fie ea penală, parlamentară, departamentală sau jurnalistică. Dezvăluirile din episodul X, urmare a unei prezenţe la faţa locului în seara lui 6 decembrie 2009, cereau în chip necesar investigaţii ulterioare, dat fiind că, potrivit lui Dan Andronic şi cercetărilor mele, la Gabriel Oprea acasă s-au pus la cale acţiunile ilegale ale Statului Paralel de contracarare a acţiunilor legale angajate de PSD pentru a obţine recunoaşterea fraudării alegerilor şi a provoca repetarea celui de-al doilea tur. Cei de acolo pregăteau operațiuni viitoare, a căror stabilire presupune un efort deosebit de anchetă, deoarece Dan Andronic a dezvăluit doar bizareria unei reuniuni la un politician acasă, cu participarea unor demnitari al căror loc nu era nici în seara aia și nici altădată acolo, ci la sedii sau acasă la ei.
Reamintesc faptul că Dan Andronic dezvăluie în episodul XVI unul dintre cele mai grave fapte din postdecembrism, lesne de a fi încadrate în categoria atentat la siguranța națională: Arhiva unui Serviciu Secret – SIPA - a fost scotocită în disprețul procedurilor elementare de acces la un astfel de tezaur de secrete de persoane animate de interese personale dubioase.
Cu informațiile obținute astfel au fost și sînt probabil șantajați judecători, procurori, avocați pentru a lucra la ordinele Statului Paralel.
Episodul despre cum s-au umblat la Arhiva SIPA pentru a se pune mîna pe informaţii şi dosare explozive, unele despre cei care au scotocit prin arhivă sub pretextul inventarierii, altele despre adversari, mai toate despre magistraţi care puteau fi şantajaţi nu mai impune – cel puţin într-o primă fază – investigaţii complicate. Din cîte-mi dau eu seama, Dan Andronic a avut în faţă un document- de unde a luat datele pentru articolul său - Raportul pe care Cătălin Predoiu urma să-l trimită sau chiar l-a trimis la CSAT (susţine el, contrazis de Traian Băsescu). E vorba, cum arată Dan Andronic, de Concluziile unei Comisii instituite de Tudor Chiuariu cînd a ajuns ministrul Justiţiei şi preluate de Teodor Meleșcanu mai întîi și de Cătălin Predoiu mai apoi, despre ilegalităţile comise de Monica Macovei şi gaşca sub pretextul verificării legale a arhivei SIPA: Sustrageri de dosare, copierea şi distrugerea altora, nerespectarea procedurile privind accesul în arhivele cu documente secrete.
Cea mai importantă dezvăluire a lui Dan Andronic se referă la nefuncţionarea camerelor de supraveghere timp de trei luni, camere instalate şi întreţinute de o firmă a SRI. Aşa cum am arătat duminică seara, la Biblioteca Academiei, unde sînt camere de supraveghere a sălii de lectură tocmai pentru a nu fi şterpelite foi din ziare sau din cărţi importante, e greu de conceput că o cameră de supraveghere stricată să nu fie rapid dată la reparat.
Articolul lui Dan Andronic a apărut luni dimineaţa.
De ce i-am acordat o mare parte din emisiune, renunţînd la mai toate materialele pregătite împreună cu Letiţia Bădescu despre alte subiecte ale actualităţii?
Nu numai pentru că aveam în faţă un material beton în materie de date concrete despre una dintre cele mai mari Operaţiuni ale Statului Paralel în cadrul procesului de cucerire şi păstrare a adevăratei puteri în România ultimilor ani, Puterea ocultă, care nu dă seamă nimănui şi despre care nu ştim decît cînd ne confruntăm cu o nouă enigmă, dar şi pentru că dezvăluirile se refereau la una dintre cele mai importante categorii profesionale în statul de drept: Cea a judecătorilor.
Articolul lui Dan Andronic, confirmat deja de mulţi după apariţie, atrage atenţia asupra posibilelor şantaje exercitate cu dosarele SIPA asupra unor judecători.
Dacă procurorii îşi pot face de cap în constituirea unui dosar, judecătorii sînt, prin puterea de a trimite un om la închisoare sau de a-l absolvi, dincolo de bine şi de rău.
Sub ministeriatul lui Valeriu Stoica, în 1997, SIPA, iniţial înfiinţat pentru cei închişi, şi-a extins activitatea şi la magistraţi. Timp de 10 ani, pînă la desfiinţare, Serviciul Secret al Ministerului Justiţiei a strîns informaţii compromiţătoare despre magistraţi. Cine ne garantează că deciziile ciudate ale unor instanţe, mai ales după 2014, cînd s-a instituit Teroarea Statului Paralel, n-au fost determinate de şantajarea cu informaţiile din dosarele SIPA?
E o întrebare cu atît mai neliniştitoare cu cît, dacă în cazul dosarelor de la CNSAS, putem spune că marea majoritate a magistraţilor postdecembrişti au fost în afara oricărei suspiciuni de şantajare, în cazul dosarelor SIPA e vorba de dosare privind viaţa personală, dar cu un efect devastator asupra imaginii magistratului dacă ele ar fi date publicităţii. Acest efect sporeşte pe măsura urcării spre nivelul ÎCCJ. La nivelul ÎCCJ orice abatere din viaţa personală poate fi periculoasă pentru prestigiul judecătorului.
Pe vremea comunismului, în Occident apăruse o disciplină, despre care am mai scris, invocîndu-l pe Vladimir Tismăneanu, unul dintre specialiştii în ea, care se numea Kremlinologie. Cercetătorii luau la purecat texte oficiale, documente, fotografii, filme din lumea comunistă pentru a desluşi dincolo de limbajul de lemn ce se întîmpla de adevăratelea în Est şi în URSS îndeosebi. Deodată, un lider important dispărea din viaţa publică sau la tribuna din Piaţa Roşie nu mai era al patrulea pe primul rînd, ci al zecelea pe rîndul al treilea. Din iscodirea acestor fapte kremlinologii reuşeau să descopere fapte ascunse ale puterii comuniste.
A venit democraţia.
Ai crede că transparenţa, una dintre condiţiile cruciale ale democraţiei, îşi spune cuvîntul astfel încît în postdecembrism nu mai există secrete, nu mai există enigme, nu mai trebuie analistul să-şi bată capul pentru a desluşi ce se ascunde în spatele unei demisii ciudate, ale unei brusce retrageri din cursa electorală, ale renunţării cuiva la funcţie, ale unei anchete netam-nesam a DNA, ale unei sentinţe considerate de toţi nedreaptă.
În realitate nu e aşa.
Istoria postdecembristă se defineşte printr-un lung şir de enigme răsunătoare, inexplicabile prin instrumentele jocului democratic. Deşi analiştii, deveniţi un soi de kremlinologi în democraţie, şi-au bătut capul să dezlege enigmele postdecembriste, enigmele au rămas nedezlegate şi mai ales într-un permanent spor de număr.
Explicaţia acestui fenomen?
Existenţa şi acţiunea Statului Paralel, a Forţelor Oculte, nesupuse legilor democratice, forţe care au acţionat pe scena postdecembristă prin şantaj, folosirea informaţiilor compromiţătoare, dar mai ales prin spionarea tuturor.
Serialul Noi sîntem statul! are marele merit de a ne dezvălui un colţ din uriaşa întindere a activităţi Statului Paralel. Se va merge mai departe cu dezvăluirea adevărului astfel încît să avem, în fine, o enigmă postdecembristă dezlegată? Mai mult ca sigur nu.
Pentru că Statul Paralel, care a așteptat cîteva zile pentru a vedea dacă afacerea se dezvoltă sau moare înainte de face țup-țup, a și trecut la Operațiunea Înăbușirea prin deturnare.
În timp ce Divizia Presă a Statului Paralel fie trece sub tăcere Scandalul, fie minimalizează afacerea zicînd că avem alte treburi, mult mai importante de făcut, ca de exemplu, de continuat lupta împotriva corupției sub Îndrumarea Codruței Kovesi, capetele de pod ale Statului Paralel de pe scena publică au trecut la îndeplinirea ordinelor. Ar trebui de exemplu deschisă o anchetă penală in rem.
Atît de precipitat în alte cazuri procurorul comunist Augustin Lazăr (cred că la SIPA, la cîte a făcut are un raft întreg de dosare cu secrete mizere!) tace mai ceva decît știuca prinsă de Liviu Dragnea în cadrul comunicării publice a PSD. Ar trebui desecretizat Raportul Comisiei. Documentul a fost trimis de Cătălin Predoiu la CSAT.
O copie se află la Ministerul Justiției. Prin fosta Pușcalău, Klaus Iohannis a anunțat că n-are de gînd să desecretizeze Raportul, aflat în arhiva instituției pe care o conduce atunci cînd nu e plecat la Sibiu.
Tudorel Toader, un personaj la care e suficient să te uiți pentru a te da mai încolo pentru ca nu cumva să-ți propună un schimb de valută falsă, a declarat că va desecretiza doar Arhiva.
Nu acum, ci în la Sfîntu Așteptă, după mai vechea șmecherie a amînării, cu care ne-a obișnuit deja ministrul Justiției.
Desecretizarea Arhivei e o operațiune imposibilă.
De ce s-a angajat Tudorel Toader la o asemenea operațiune imposibilă, oricum dificilă, cînd avea la dispoziție nu o operațiune, ci un gest, unul foarte simplu, ușor de făcut, fără nici o problemă, Desecretizarea Raportului?
Pentru să Statul Paralel există și dă din coadă!