Raportul Comisiei SRI sau cum explică Manda că George Maior i-a lucrat pe Iohannis și Hellvig de capul lui

Mult trâmbițatul raport al Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI privind activitatea Agenției Naționale de Integritate a fost dat publicității, după ce, în ultima perioadă, s-au scurs informații esențiale din document. Așa cum arăta, în premieră, Evenimentul zilei, raportul are drept vedete trei personaje, dintre care două, Klaus Iohannis și Eduard Hellvig, ar fi victime ale Binomului, iar Victor Ponta, benefi ciar. În mod surprinzător, raportul îl evidențiază drept „cap al răutăților” pe fostul director al SRI, George Maior, numit politic de PSD, ca toți ceilalți șefi ai acestei instituții. El a deținut funcția de șef al SRI în perioada octombrie 2006 — ianuarie 2015. Acesta ar fi hotărât, de capul lui, soarta a 600 de oameni. Unul din membrii comisiei, deputatul Lucian Viziteu, singurul care a făcut opinie separată, consideră că raportul comisiei Manda depășește în fantezie ultimul sezon din Game of Thrones.

În actuala formulă, Comisia SRI este cunoscută și drept „Comisia Manda” după numele senatorului care este președinte. PSD are patru membri, ALDE și UDMR, câte unul, PNL doi și USR un reprezentant. În mod ciudat, PMP nu are niciun om în comisie. Potrivit discuțiilor cu unii dintre membri, s-a evitat cooptarea PMP deoarece „le era teamă că intră Băsescu și nu le-ar fi mers manevrele”.

Președintele comisiei, Claudiu Manda a făcut furori încă de anul trecut, când a anunțat că șase milioane de români au fost ascultați de SRI și alte servicii.

Raportul dat acum publi cității se referă doar la colaborarea dintre ANI și SRI.

Povestea ANI

Agenția Națională de Integritate a fost înființată în anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind considerată o necesitate în condițiile instituirii Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Având în vedere existența unui Protocol de cooperare dintre ANI și SRI și ca urmare a faptului că activitatea Serviciului Român de Informații este supusă controlului parlamentar efectuat și prin prisma atribuțiilor Comisiei, s-a recurs la verificările activităților desfășurate de SRI în relația cu ANI.

În susținerea raportului au fost studiate stenogramele și documentele depuse la Comisie de către: Horia Georgescu, (două audieri, însumând 166 de pagini de stenogramă), George Maior (două audieri, însumând 158 de pagini de stenogramă), Sorin Blejnar (14 pagini de stenogramă), Dumitru Dumbrava (171 de pagini de stenogramă), Florian Coldea (249 de pagini).

În 2017, la audierea fostului șef al ANI Horia Georgescu s-a aflat de existența unui protocol secret încheiat între SRI și instituția condusă de acesta. Protocolul dintre SRI și ANI, cu numărul de înregistrare S/19333 din data de 16.03.2011, a fost semnat de Horia Georgescu, în calitatea sa de secretar general și șef al structurii de securitate al ANI și de către Dumitru Cocoru, adjunct al directorului SRI la acea vreme.

Relația a crescut în intensitate

Relația dintre cele două instituții a fost destul de rece până în 2012, odată cu numirea lui Horia Georgescu în funcția de președinte al ANI.

„Pentru stabilirea intensității cu care s-a colaborat între ANI și SRI Comisia a solicitat celor două instituții o situație privind numărul total al persoanelor și numele acestora care au făcut obiectul sesizărilor transmise/ primite în perioada 2006-2015.

S-a stabilit astfel că în perioada menționată S.R.I. a trimis către ANI un număr de 71 de note de informare (note, note-sinteză și note speciale), privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu funcții importante în administrația centrală și locală (miniștri, europarlamentari, deputați, senatori, președinți de consilii județene, secretari de stat, primari, viceprimări, secretari de consilii județene, consilieri de miniștri, directori de instituții etc.)”, se arată în raport. În continuare, documentul spune că notele SRI nu erau trecute prin procedurile interne ale serviciului. Pe scurt, Maior i-ar fi cerut lui Georgescu să înceapă un dosar, „uneori dispunea și încadrarea juridică” în cazul persoanelor vizate. Nota clasificată ca „Strict Secret” era apoi transpusă într-un document public, ca autosesizare a ANI, implicit ca document neclasificat. Cei vizați nu știau niciodată că, de fapt, li se trage de la George Maior.

Documentul mai vorbește și despre o relație personală apropiată între Maior și Georgescu, însă fostul șef al SRI a declarat că îl cunoștea doar tangențial pe fostul șef al ANI.

Kovesi, cu „pilă” la Bruxelles

Raportul arată, pe baza unor sms-uri, apeluri telefonice și emailuri, că relația dintre cei doi era foarte apropiată: „A fost precizat faptul că, în eventualitatea în care George Maior ar fi devenit prim-ministru al României, ca urmare a câștigării alegerilor prezidențiale de către Victor Ponta, acesta l-ar fi numit pe Horia Georgescu în funcția de ministru al Justiției, solicitându-i în acest sens un material privind viziunea acestuia asupra reorganizării sistemului judiciar. Mai mult decât atât, George Maior l-a rugat pe Horia Georgescu să meargă la Bruxelles, luând în considerare credibilitatea acestuia în raport cu oficialii europeni, la Comisia Europeană pentru a-și exprima susținerea în vederea numirii doamnei Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror șef la D.N.A.

 

Cazuri celebre, personaje notorii

Klaus Iohannis și Eduard Hellvig s-au numărat printre cele 600 de persoane vizate de ANI la comanda lui George Maior.

În cazul fostului primar al municipiului Sibiu, KlausWerner Iohannis, procedura a fost declanșată de către SRI prin Nota nr. 00983838 din 20.02.2013. „Exista informația referitoare la o posibilă stare de incompatibilitate a lui Iohannis încă din luna ianuarie 2013. În data de 20 februarie 2013, în ziua în care acesta s-a înscris în PNL, această notă a plecat de la SRI către ANI, ceea ce denotă un mod de lucru viciat, menit să influențeze viața politică, deoarece decidentul la acest nivel privind transmiterea de informații către ANI se regăsea în persoana lui George Maior”, scrie raportul.

În ceea ce îl privește pe actualul director al SRI Eduard Hellvig, acesta era ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului la aceea dată, octombrie 2012, și a fost acuzat de incompatibilitate produsă cu opt ani înainte. Și în cazul acestuia, anunțul a fost făcut la 9 noiembrie 2012, exact în prima zi de campanie. Nota informativă de la SRI la ANI nu a mai fost găsită în format fizic în documentele serviciului.

 „Aceste cazuri se înscriu în seria «coincidențelor», ambele persoane aflându-se în momente cheie ale carierelor politice, urmând să ocupe funcții importante pe scena politică românească”, conchide raportul.

În cazul Victor Ponta, Maior ar fi încercat să influențeze situația de așa manieră încât să-i fie favorabilă acestuia. Sorin Blejnar, fost șef al ANAF, a declarat că George Maior i-ar fi cerut și chiar l-ar fi amenințat să tergiverseze dosarul în care era implicat Ponta privind posibile mențiuni false în declarația de avere.

 

Opinie separată

Deputatul USR Lucian Viziteu a făcut opinie separată pe document. „Raportul comisiei Manda depășește în fantezie ultimul sezon din Game of Thrones. Claudiu Manda și colegii săi din PSD-ALDE au reușit performanța de a scrie un raport despre activitatea SRI în relația cu ANI fără să fi vizitat măcar o singură dată unitățile SRI care se ocupau în mod real cu probleme de corupție. Majoritatea PSD-ALDE din comisie comite un abuz de putere fără precedent atunci când fac acuzații extrem de grave fără a prezenta nicio probă. Majoritatea PSD-ALDE îl acuză pe ambsadorul român la Washington că făcea poliție politică, fără nicio probă!”, a declarat Viziteu.